Rețele de socializare

Moldova

Avocat din Chișinău deferit justiției pentru trafic de influență: Ar fi estorcat 10.000 de euro de la rudele unor reținuți

Publicat

Procuratura anticorupție, informează că, la 05 aprilie 2022, a terminat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a unui avocat din Chișinău pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (art. 326 alin.(2) din Codul penal).

Menționăm că, documentarea avocatului s-a realizat de către procurorii anticorupție în comun cu ofițerii Centrului Național Anticorupție.

Potrivit actului de învinuire, avocata este acuzată că, în decembrie 2021, reprezentând interesele unor cliente ale sale, care erau reținute în cadrul unei cauze penale, instrumentate de Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane, în scopul favorizării clientelor sale în vederea aplicării acestora a unei măsuri preventive sub formă de arest la domiciliu, susținând față de rudele celor reținute că are influență asupra persoanelor ce examinează cauza penală, a pretins mijloace bănești ce nu i se cuvin, în sumă de 10 000 Euro, bani pe care i-a primit în aceiași zi, sub controlul organului de urmărire penală a Centrului Național Anticorupție.


În cadrul audierilor în calitate de învinuită, avocata a pledat ca fiind nevinovată.

Mai mult ca atât, informăm că, avocata vizată este cercetată în stare de libertate, fiind aplicată în privința sa, măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi țara, pe un termen de 60 zile.

Subsecvent, informăm că, în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, la demersul procurorilor, cu autorizarea judecătorului de instrucție, a fost aplicată măsura asiguratorie sub formă de sechestru asupra ½ cota-parte din bunul imobil al avocatului vizat.


Moldova

/VIDEO/ Dramă în cuplu: Bărbat reținut pentru furt din locuința concubinei.

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, originar din raionul Taraclia, a fost reținut de poliția din Chișinău, fiind suspectat că a sustras bunuri din apartamentul concubinei sale, situat în sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, femeia a sesizat dispariția unui telefon mobil și a unui laptop, iar în urma investigațiilor s-a stabilit că suspectul este nimeni altul decât iubitul femeii. Acesta ar fi profitat de lipsa acesteia și a intrat în locuință fără permisiune. Bunurile furate, evaluate la peste 23.000 de lei, au fost ulterior vândute într-o casă de amanet din capitală.
Polițiștii urmează să recupereze obiectele și să le restituie proprietarei. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru furt.
Acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 4 ani. Ancheta continuă, iar forțele de ordine verifică dacă individul este implicat și în alte infracțiuni similare.
Poliția face apel la cetățeni să fie vigilenți și să anunțe imediat autoritățile în cazul în care sunt victime ale unor astfel de infracțiuni.


Citește mai departe

Moldova

Biciclist lovit în trafic, la Bălți: Bărbatul a fost transportat la spital după impact.

Un moment de neatenție l-a trimis direct pe patul de spital pe un biciclist din municipiul Bălți. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost rănit după ce a fost lovit de o mașină într-o intersecție aglomerată, în după-amiaza zilei de 16 iunie.

Publicat

Potrivit poliției, biciclistul a încercat să vireze la stânga fără să acorde prioritate unui autoturism care circula regulamentar din sens opus, pe culoarea verde a semaforului. Șoferul, un tânăr de 33 de ani din raionul Fălești, nu a reușit să evite impactul.

Coliziunea a fost surprinsă de camerele de bord ale unor șoferi. Imaginile arată cum biciclistul traversează înaintea unui alt automobil și este lovit puternic de mașina condusă de șoferul de 33 de ani.

Ambii participanți au fost testați pentru alcool, rezultatele fiind negative.


Poliția continuă ancheta pentru a stabili toate circumstanțele accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Prinși cu droguri de milioane: Doi bărbați, reținuți cu 24 kg de narcotice, aduse din Ucraina.

O captură impresionantă de droguri, evaluată la aproximativ 10 milioane de lei, a fost făcută de oamenii legii în apropiere de Chișinău. Ofițerii antidrog și procurorii PCCOCS, au oprit pe traseu un automobil care circula dinspre Taraclia spre capitală.

Publicat

În mașină se aflau doi bărbați, în vârstă de 25 și 34 de ani, ambii din raionul Dubăsari. Cel de 34 de ani avea antecedente penale, fiind condamnat anterior la peste 4 ani de închisoare pentru trafic de droguri.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite 24 kg de droguri, împărțite în șapte pachete cu praf cristalizat, asemănător cu mefedrona, și cinci pachete cu masă vegetală, similară marijuanei. În plus, polițiștii au ridicat cântare electronice, pachete zip-lock și telefoane mobile folosite la comiterea infracțiunii.

Drogurile, ar fi fost aduse ilegal din Ucraina și urmau să fie distribuite clienților din Moldova prin aplicația Telegram, printr-un sistem de ascunzișuri bine organizat.


La 14 iunie, cei doi suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar ancheta continuă pentru documentarea completă a grupării și destructurarea rețelei.
Autoritățile reamintesc că persoanele reținute beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței, iar probele au fost anexate la dosar pentru următorul proces judiciar.


Citește mai departe

topul săptămânii