Rețele de socializare

Moldova

Noi detalii: Localul din Strășeni unde 27 de nuntași s-au intoxicat a fost închis

„Orhideea” – Localul din satul Lozova, Străşeni, în care a avut loc nunta în urma cărei au fost internați în spital 27 de persoane cu toxiinfecţie alimentară, a fost închis până la identificarea sursei de toxiinfecţie alimentară şi efectuarea procedurilor de igienizare a blocului alimentar şi sălii de festivităţi.

Publicat

Festivitatea a avut loc pe 26 iulie în sala de festivități „Orhideea” din satul Lozova, Străşeni. În urma evenimentului respectiv în spitalul raional din Călăraşi au fost internate 27 persoane cu toxiinfecţie alimentară, 10 persoane urmează tratament ambulatoriu.

După finisarea sărbătorii produsele alimentare au fost împărţite între oaspeţii petrecerii. Vineri la data 27.07.2018 de către soacra mică produsele au fost reîncălzite şi petrecerea a fost continuată în loc neautorizat (pădure).

Inspectorii Subdiviziunii Teritoriale pentru Siguranța Alimentelor Străşeni în comun cu specialiştii Centrului Sănătate Publică Străşeni s-au deplasat la faţa locului pentru a stabili circumstanţele apariţiei toxiinfecţiei alimentare.


S-a constatat că Sala de festivități este autorizată sanitar-veterinar, materia primă a fost însoţită de acte de provenienţă. Au fost prelevate 12 probe de produse alimentare (bucate gata) şi remise pentru investigaţii de laborator la ÎS „Centrul de Metrologie Aplicată şi Certificare”. Cu regret nu a fost posibilă prelevarea probelor de materie – primă din lipsa acestora.

Inspectorii Subdiviziunii Străşeni au întocmit act de control cu suspendarea activităţii localului „Orhideea” până la identificarea sursei de toxiinfecţie alimentară şi efectuarea procedurilor de igienizare a blocului alimentar şi sălii de festivităţi.

Ancheta epidemiologică este în desfăşurare, cu detalii vom reveni suplimentar.


unimedia.info

Moldova

/VIDEO/ Șarlatanie de proporții: Doi tineri, reținuți după ce au sustras peste un milion de lei din contul unei femei din Chișinău.

Șarlatanie de peste un milion de lei, destructurată de oamenii legii. Doi tineri din raionul Leova, de 19 și 26 de ani, au fost reținuți după ce ar fi păcălit o femeie din Chișinău și i-au sustras banii din contul bancar, într-o schemă de escrocherie de proporții.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, suspecții ar fi contactat telefonic victima, o femeie de 62 de ani, pretinzând că trebuie să remedieze defecte ale rețelei de telecomunicații. Profitând de încrederea acesteia, au obținut acces neautorizat la contul bancar și au efectuat mai multe tranzacții ilegale, sustrăgând suma totală de 1.034.000 de lei.

Banii obținuți ilegal au fost ulterior redirecționați către alți membri ai grupului, pentru a ascunde proveniența lor.

Polițiștii i-au identificat rapid pe suspecți. La domiciliile acestora din Leova au fost efectuate percheziții autorizate, în urma cărora au fost ridicate sume de bani în lei și valută străină, carduri bancare aparținând altor persoane, suporturi electronice și înscrisuri relevante pentru cauza penală.


Ambii tineri au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Conform legislației, persoanele vinovate de astfel de infracțiuni riscă până la 10 ani de închisoare.

Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și a identifica toți cei implicați în escrocherie.


Citește mai departe

Moldova

Percheziții la Chișinău, Șoldănești și Rezina într-un dosar de corupție în sistemul medical: Un medic a fost reținut.

Percheziții de amploare și un medic reținut într-un dosar de corupție. Membri ai mai multor comisii medicale sunt vizați într-o anchetă a Centrului Național Anticorupție și a procurorilor din Chișinău, fiind suspectați că ar fi eliberat ilegal adeverințe medicale, contra mită, fără efectuarea examinărilor obligatorii.

Publicat

Potrivit CNA, acțiunile de urmărire penală se desfășoară în mai multe dosare de corupere pasivă, corupere activă și trafic de influență. Sunt vizați membri ai Comisiei narcologice speciale, ai Comisiei medicale a conducătorilor auto și a candidaților pentru obținerea permisului de conducere, dar și ai Comisiei speciale de evaluare a capacității psihice.

Conform informațiilor preliminare, președintele și unii membri ai acestor comisii, instituite în cadrul Spitalului raional Șoldănești, ar fi acționat sistematic și de comun acord cu alți medici din instituție. Aceștia ar fi eliberat adeverințe medicale fără ca persoanele vizate să fie supuse investigațiilor medicale obligatorii. În schimb, ar fi pretins, acceptat și primit bani ce nu li se cuveneau, sumele variind între 1.000 și 5.000 de lei, inclusiv prin intermediari.

În dimineața de 2 februarie, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, au desfășurat aproximativ 30 de percheziții în municipiul Chișinău, raionul Șoldănești și raionul Rezina. Descinderile au avut loc la domiciliile, birourile de serviciu și în unitățile de transport ale persoanelor vizate, în scopul documentării faptelor de pretindere și primire a mijloacelor bănești necuvenite.


În urma acțiunilor, medicul-șef al Secției consultative a Spitalului raional Șoldănești a fost reținut pentru 72 de ore.

Totodată, Centrul Național Anticorupție îndeamnă cetățenii să raporteze orice suspiciune de corupție la numerele de telefon afișate pe ecran. Este vorba despre Linia Fierbinte a CNA, disponibilă non-stop, sau la Linia Națională Anticorupție, apel gratuit de pe teritoriul Republicii Moldova.


Citește mai departe

Moldova

Dezastru ecologic la marginea Chișinăului: Peste o mie de copaci tăiați ilegal la Ocolul Silvic Ghidighici.

Dezastru ecologic descoperit la marginea Capitalei. Peste o mie de copaci au fost tăiați ilegal din pădurile administrate de Ocolul Silvic Ghidighici, iar pagubele aduse statului se ridică la sute de mii de lei. Descoperirea a fost făcută în urma unui control inopinat, iar autoritățile susțin că ar putea fi vorba despre cel mai grav caz de tăieri ilegale depistat vreodată într-un ocol silvic din Republica Moldova.

Publicat

Controlul a fost dispus de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, la Ocolul Silvic Ghidighici, din cadrul Întreprinderii pentru Silvicultură Chișinău. Pentru a evita posibilele „înțelegeri locale”, la verificări au fost antrenați inspectori de mediu din mai multe regiuni ale țării.

În urma controalelor efectuate la toate cantoanele silvice, inspectorii au identificat 1007 arbori tăiați ilegal, de diferite specii și dimensiuni. Potrivit constatărilor preliminare, este vorba despre lucrări silvice realizate fără acte permisive. Prejudiciul cauzat fondului forestier depășește 567 de mii de lei, iar valoarea masei lemnoase rezultate din aceste tăieri, la prețul de comercializare, se ridică la aproape 240 de mii de lei.

Mai mult, verificările au scos la iveală nereguli grave în evidențele contabile. Inspectorii de mediu au constatat lipsa a aproximativ 254 de metri cubi de masă lemnoasă, după ce datele din contabilitate au fost comparate cu cantitatea existentă fizic. În plus, au fost identificați 178 metri cubi de lemn care nu figurează deloc în evidențe.


Gravitatea situației este accentuată de suspiciunile că persoanele implicate ar fi încercat să distrugă probele. Inspectorii susțin că pe unele cioate ar fi fost incendiate cauciucuri, astfel încât focul să distrugă complet urmele tăierilor ilegale și să nu mai poată fi demonstrat că în acele locuri au existat copaci.

La rândul său, Agenția Moldsilva a precizat, într-un comunicat, că după finalizarea controlului și stabilirea exactă a prejudiciului cauzat fondului forestier va fi inițiată o anchetă internă. Totodată, instituția anunță intensificarea controalelor inopinate și a măsurilor de prevenire și combatere a corupției în domeniul silvic.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele și persoanele responsabile pentru această gravă încălcare a legislației de mediu.




Citește mai departe

topul săptămânii