Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ 345 focare de ardere au fost lichidate de pompieri în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au lichidat 345 focare de ardere a vegetației uscate. Un incendiu de proporții risca să cuprindă un sector de vile din regiunea raionului Ialoveni.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la 11.50. Potrivit oamenilor focare imense de ardere se îndreptau cu repeziciune spre mai multe sectoare de vile din apropierea localității Dănceni, raionul Ialoveni.

La fața locului au intervenit 4 echipe de salvatori pentru localizarea arderii, mai mult în ajutorul pompierilor au ieșit localnicii, dar și administrația publică locală, întrucât vântul puternic zădărnicea misiunea de stingere. La ora 14:00 focarele de ardere au fost stinse fără de a afectat casele oamenilor. Potrivit primelor estimări, incendiul a compromis terenuri pe o suprafață de 40 ha.

Iar pe data de 26 martie, ora 13:40, în satul Văleni, raionul Cahul în urma arderii vegetației uscate, într-o gospodărie, s-a produs un incendiu în urma căruia a ars un șopron, bucătăria de vară și circa 10% din acoperișul casei de locuit. În timpul lichidării incendiului în interiorul șopronului s-a produs deflagrația unei butelii de gaz.


Din fericire nimeni nu a avut de suferit. Circumstanțele cazului se stabilesc.
În acest context, pompierii îndemnă repetat oamenii să respecte regulile antiincendiare și să nu aprindă vegetația uscată, sau gunoiul menajer.

În condiții de umiditate redusă, vânt puternic, orice scânteie provoacă incendii de proporții.

În situații de risc persoanele sunt rugate să apeleze de urgență Serviciul 112.


Moldova

Libertate pentru 30 de mii de euro: Un bărbat, reținut de CNA după ce ar fi pretins mită pentru a elibera un deținut.

30 de mii de euro pentru a obține eliberarea unui condamnat. Este suma pe care ar fi pretins-o un bărbat, care susținea că poate influența angajați ai unui penitenciar să pregătească actele necesare pentru liberarea unei persoane aflate în detenție. Bănuitul a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul ar fi promis că poate determina funcționarii penitenciarului să întocmească documentele și să adopte deciziile necesare pentru ca, ulterior, în instanță să fie înaintat un demers privind liberarea condamnatului de la executarea pedepsei, pe motiv de boală gravă.

O parte din cei 30 de mii de euro ar fi fost transmisă bănuitului sub controlul ofițerilor CNA. Ulterior, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul acestuia, de unde au ridicat probe relevante pentru cauza penală.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor eventuale persoane implicate.


Bărbatul este cercetat pentru trafic de influență, iar, potrivit legii, beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Contrabandă cu un milion de țigări, deconspirată la sud și 600 000 lei – ridicați. Un bărbat este cercetat pe caz.

Contrabanda cu țigări continuă să genereze dosare penale în Republica Moldova. De această dată, oamenii legii au descoperit în sudul țării o cantitate impunătoare de produse din tutun, care ar fi urmat să fie scoase ilegal peste hotare.

Publicat

Potrivit Serviciului Vamal, ofițerii instituției, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au desfășurat 3 percheziții în cadrul unei cauze penale ce vizează o schemă de contrabandă cu produse de tutun. În urma descinderilor, au fost depistate și ridicate aproximativ un milion de țigarete de marcă autohtonă, depozitate în 100 de cutii și pregătite pentru transportare ilegală.

În cadrul acțiunilor, oamenii legii au mai ridicat circa 600 de mii de lei, bani despre care există suspiciuni că ar proveni din activitatea infracțională. De asemenea, a fost indisponibilizat un mijloc de transport presupus a fi folosit la comiterea infracțiunii, precum și tehnică de calcul și alte obiecte relevante pentru anchetă.

Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost organizată de un grup de persoane, o parte dintre acestea fiind deja identificate. Alte persoane suspectate de implicare urmează să fie stabilite în cadrul investigațiilor.


În dosar este cercetat în stare de libertate un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 38 de ani.

Oamenii legii continuă acțiunile procesual-penale pentru documentarea completă a cazului, stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Misiune de foc în Grecia: Pompierii moldoveni au intervenit în apropiere de orașul Thessaloniki.

Cinci ore de luptă cu flăcările. Pompierii moldoveni detașați în Grecia au intervenit în apropierea orașului Thessaloniki, unde au contribuit la lichidarea unor focare rămase în urma unui incendiu de proporții. Salvatorii au acționat alături de colegii eleni pentru a preveni extinderea și reaprinderea focului.

Publicat

Intervenția a avut loc în apropierea localității Diavata, în zona industrială de la periferia orașului Thessaloniki. La fața locului au ajuns 12 pompieri din cadrul IGSU al Republicii Moldova, cu patru unități de tehnică specializată.

Salvatorii moldoveni au intervenit împreună cu pompierii eleni pentru răcirea zonelor afectate, identificarea și lichidarea focarelor ascunse, dar și pentru prevenirea reaprinderii vegetației. Totodată, echipa din Republica Moldova a asigurat alimentarea cu apă a autospecialelor colegilor eleni.

Misiunea a durat aproximativ cinci ore. După finalizarea intervenției, pompierii moldoveni au revenit la Baza de Operații.


Echipa IGSU continuă să monitorizeze situația din zona de responsabilitate și menține legătura permanentă cu autoritățile elene, fiind pregătită să intervină în cazul apariției unor noi focare.

Cel de-al doilea contingent desalvatori moldoveni participă la misiunea din Grecia în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Pompierii moldoveni acționează alături de echipe internaționale pentru consolidarea capacității de răspuns în fața incendiilor de vegetație și de pădure, în perioada cu risc sporit de producere a acestora.




Citește mai departe

topul săptămânii