Rețele de socializare

Moldova

Autoritățile române despre contrabanda cu țigări moldovenești de 2,5 milioane de lei: 10 percheziții s-au desfășurat la Iași

La data de 22 martie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași, au pus în aplicare un număr de 10 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Iași, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată.

Publicat

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au fost conduse, în vederea audierii, 14 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

În urma administrării probatoriilor, a rezultat faptul că membrii grupării au realizat multiple acte de contrabandă, până în prezent, împreună cu organele de anchetă din Republica Moldova, reușindu-se confiscarea unei număr important de pachete de țigarete.

Amintim că, procurorii PCCOCS și ofițerii SIS au reținut șase membri ai unui grup criminal organizat transfrontalier, inclusiv trei angajați ai Poliției de Frontieră, într-un dosar de contrabandă cu țigări în valoare de peste 2,5 milioane lei.


Țigările de contrabandă erau ambalate în circa 285.000 pachete și au fost transportate în România, cu traversarea frontierei în apropierea municipiului Ungheni, în zilele de 2 și 3 ianuarie 2018.

După livrarea țigărilor în Iași, acestea erau comercializate pe piața neagră, iar banii erau investiți în imobile și autoturisme de lux.

Pentru deconspirarea implicării celor șase reținuți, suplimentar probatoriului acumulat anterior, oamenii legii au descins cu 18 percheziții în Ungheni, inclusiv la sectorul Poliției de Frontieră din localitate, precum și în Hâncești.


În continuare, procurorii PCCOCS urmează să audieze cel puțin șase persoane și să formuleze învinuirile în privința acestora, în vederea solicitării aplicării arestului preventiv – timp în care persoanele vizate se prevalează de prezumția nevinovăției.

Moldova

O femeie a fost tamponată de o mașină, la Edineț. Victima a ajuns la spital.

De pe trecerea de pietoni direct pe patul de spital. Este vorba despre o femeie de 76 de ani, care a fost luată pe capota unei mașini în timp ce traversa regulamentar strada. Accidentul s-a întâmplat în dimineața de 16 august, în municipiul Edineț.

Publicat

Potrivit poliției, un bărbat de 62 de ani, aflat la volanul unui automobil, nu ar fi acordat prioritate și a tamponat victima chiar pe zebră.

Impactul a fost surprins de o cameră de supraveghere instalată în apropiere. În imagini se vede cum mașina lovește cu putere victima și o aruncă la câțiva metri distanță. Șocat,

conducătorul auto iese din mașină și aleargă spre femeie, în timp ce mai mulți martori oculari solicită intervenția echipelor specializate.


În urma accidentului, femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar șoferul a fost documentat de polițiști.

Poliția menționează că, șoferul nu se afla în stare de ebrietate.

La moment, oamenii legii stabilesc din ce cauză șoferul nu ar fi acordat prioritate pietonului, dar și ce pedeapsă riscă acesta.


Citește mai departe

Moldova

Nu avea lumini și vestă reflectorizantă: Un conducător de tricicletă a murit, fiind tamponat din spate de un camion.

Coliziune fatală în sudul țării. Un bărbat și-a pierdut viața, după ce tricicleta pe care o conducea a fost tamponată în plin de un camion. Totul s-a întâmplat în seara de 17 august, în localitatea Valea Perjei din raionul Cimișlia.

Publicat

Accidentul s-a produs în jurul orei 22:15, când un șofer de 70 de ani, aflat la volanul unui autocamion, a lovit din spate o tricicletă electrică staționată pe carosabil.

La ghidon se afla un bărbat de 72 de ani, care, din cauza loviturii extrem de puternice, a decedat pe loc.

Potrivit poliției, victima circula pe timp de noapte fără ca vehiculul să fie dotat cu lumini. Mai mult, acesta nu purta nici vestă reflectorizantă și nici echipament special, fapt ce a redus considerabil vizibilitatea sa în trafic pe timp de noapte.


Șoferul camionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Oamenii legii au inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Deposedată de 100 de mii de lei: O femeie a căzut în plasa escrocilor, după ce i-au fost promise câștiguri fabuloase, în mediul online.

Ar fi convins o femeie de 76 de ani să le dea peste 100 de mii de lei, promițându-i profituri fabuloase din investiții pe piețele valutare, în mediul online. Este vorba de doi bărbați de 19 și 35 de ani, originari din Taraclia și Chișinău, care au fost reținuți de polițiștii de la Botanica, fiind bănuți de escrocherie.

Publicat

Potrivit poliției, prin intermediul unei aplicații mobile, escrocii ar fi ademenit victima cu promisiuni de câștiguri rapide și sigure. Femeia a ajuns să transfere suma considerabilă în valută străină, bani care urmau să ajungă în buzunarele grupării criminale.

În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reținut doi membri ai rețelei, care aveau rolul de a colecta și transmite banii obținuți ilegal.

Cei doi au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi dovedită, riscă între 4 și 8 ani de închisoare.


Poliția continuă cercetările pentru a stabili câți membri are, de fapt, gruparea, dacă mai există victime și, totodată, pentru a recupera prejudiciul provocat.

Oamenii legii îndeamnă cetățenii, în special persoanele în vârstă, să fie prudenți și să nu se lase convinși de promisiuni de câștig rapid în mediul online. Orice suspiciune trebuie raportată imediat autorităților.


Citește mai departe

topul săptămânii