Moldova
/VIDEO/ Reținuți pentru tâlhărie: Un grup de tineri ar putea face până la 14 ani de pușcărie
Ofițerii de investigații din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău în comun cu polițiștii Inspectoratului Botanica, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Botanica, cu suportul angajaților BPDS “Fulger” a IGP, au reținut membrii un grup infracțional suspectați de comiterea unei tâlhării.
Indivizii s-au dovedit a fi locuitori ai mun. Chișinău și raionului Anenii Noi, cu vârstele cuprinse între 24 și 41 de ani, anterior judecați.
În cadrul documentării, forțele de ordine au acumulat probe concludente ce le demonstrează vinovăția în comiterea infracțiunii.
Ofițerii de investigație și urmărire penală imediat au dispus un șir de măsuri speciale în identificarea și reținerea suspecților.
Astfel, în cadrul măsurilor întreprinse de forțele de ordine, suspecții în comiterea infracțiunii au fost identificați și reținuți. În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vina.
Bănuiții sunt plasați în arest pentru un termen de 30 de zile și sunt cercetați penal pentru ,,Tâlhărie”.
Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă închisoare pe un termen de la 11 la 14 ani.
Polițiștii continuă acțiunile speciale de investigație și urmărire penală, pentru stabilirea altor persoane implicate în activitatea criminală.
Moldova
/VIDEO/ Droguri, arme și muniții: Un chișinăuian întreținea o speluncă. Trei bărbați din sudul țării dețineau droguri și arme.
Acțiuni ample ale oamenilor legii în lupta cu criminalitatea, atât în capitală, cât și în sudul țării. Polițiștii continuă să destructureze rețele implicate în consumul și distribuția drogurilor, dar și în alte activități ilegale conexe.
În prim-plan este intervenția polițiștilor din sectorul Rîșcani al capitalei, care au destructurat activitatea unei spelunci destinate consumului de droguri. Aceasta era organizată de un bărbat de 56 de ani, care și-a transformat propria locuință într-un loc frecventat de consumatori de substanțe narcotice.
Potrivit anchetei, suspectul nu doar că oferea spațiul pentru consum, dar ar fi pus la dispoziția persoanelor din anturajul său și droguri, precum și dispozitive confecționate artizanal pentru utilizarea acestora. În timpul percheziției autorizate, în apartament au fost depistate alte două persoane – un bărbat și o femeie, de 30 și respectiv 35 de ani – care prezentau semne evidente de intoxicație narcotică.
Oamenii legii au ridicat din locuință mai multe dispozitive utilizate pentru consum, dar și pachețele cu o substanță suspectă a fi PVP, cunoscută drept „sare”. Organizatorul speluncii a fost reținut pentru 72 de ore și riscă până la 4 ani de închisoare.
Acest caz vine în contextul unor acțiuni mai ample desfășurate de polițiștii din întreaga țară. Astfel, ofițerii Direcției investigații „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații au documentat, în perioada ianuarie–martie, activitatea unui grup format din trei bărbați, cu vârstele de 43, 53 și 56 de ani, suspectați de deținere ilegală de arme, muniții și substanțe narcotice.
În urma perchezițiilor efectuate în raioanele Cahul și Cantemir, au fost ridicate două arme deținute ilegal, aproximativ un kilogram și jumătate de marijuana, un cântar electronic de precizie și o substanță chimică de culoare albă. Valoarea drogurilor confiscate este estimată la peste 400 de mii de lei pe piața neagră.
Potrivit legislației, persoanele implicate în astfel de infracțiuni riscă pedepse de până la 7 ani de închisoare pentru circulația ilegală a drogurilor și până la 6 ani pentru deținerea ilegală de arme și muniții.
Investigațiile continuă în ambele cazuri, iar oamenii legii anunță că vor intensifica acțiunile pentru combaterea fenomenului infracțional.
Moldova
Focuri de armă asupra unui troleibuz din capitală: aproximativ 70 de călători se aflau în salon în momentul incidentului.
Momente de panică într-un troleibuz din capitală, după ce asupra vehiculului s-ar fi tras un foc de armă. În interior se aflau zeci de călători, însă, din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 26 martie, iar poliția a fost alertată chiar de șoferul troleibuzului de rută. Acesta a menționat că, în timp ce staționa la semafor, a auzit un zgomot puternic, asemănător unei lovituri produse de o împușcătură, care ar fi vizat partea din față a vehiculului.
La scurt timp, la fața locului au intervenit polițiștii, care au constatat o fisură de aproximativ 3 centimetri pe panoul informativ amplasat deasupra parbrizului troleibuzului.
Potrivit reprezentanților Regiei Transport Electric Chișinău, în momentul incidentului, troleibuzul se afla la intersecția străzilor Alba Iulia și Onisifor Ghibu, iar în salon se aflau circa 70 de pasageri. Din fericire, niciunul dintre aceștia nu a avut de suferit.
Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul și pentru a identifica persoana responsabilă. Investigațiile continuă.
Moldova
Pieton tamponat mortal: Un bărbat a murit după ce a fost lovit de o mașină, la Vatra.
Un pieton a murit după ce a fost lovit de o mașină, în noaptea de 27 martie, în orașul Vatra din municipiul Chișinău.
Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 62 de ani, aflat la volanul unui automobil, din motive care urmează a fi stabilite de polițiști, a tamponat un bărbat cu vârsta de aproximativ 60 de ani. Acesta se afla pe marginea carosabilului, pe un sector de drum neiluminat.
În urma impactului violent, pietonul a suferit leziuni incompatibile cu viața și a decedat pe loc, până la sosirea ambulanței.
Șoferul a fost testat alcoolscopic cu aparatul Drager, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase alcool.
Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
-
Moldova4 zile în urmăMoldovean ucis în Italia: Bărbatul a fost bătut mortal, în urma unui conflict. Suspectul, cetățean român, a fost reținut.
-
Moldova4 zile în urmă11 răniți în două accidente rutiere: În una dintre coliziuni a fost implicat și un șofer în stare de ebrietate.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/Peste 650 de permise auto, anulate: Candidații au fost surprinși încercând să fraudeze examenul teoretic.
-
Moldovao zi în urmăTrei persoane, la spital: Un microbuz s-a izbit într-un pilon, la Peresecina.
-
Moldova2 ore în urmăFocuri de armă asupra unui troleibuz din capitală: aproximativ 70 de călători se aflau în salon în momentul incidentului.
-
Moldova4 zile în urmăAccident teribil la Soroca: Un șofer a murit pe loc, iar o femeie a ajuns în stare gravă la spital.
-
Moldova4 zile în urmăTragedie fără margini în satul Svetlîi: O fată de 15 ani a murit, după ce motocicleta pe care se afla s-a tamponat cu o mașină.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Șofer teribilist, sancționat: Un tânăr de 20 de ani s-a filmat conducând cu aproape 200 km/h pe bulevardul Dacia.
