Moldova
Doi ofițeri de investigații de la Poliției Capitalei, trimiși pe banca acuzaților pentru trafic de influență
La 16 februarie 2022, Procuratura Anticorupție a expediat în instanța de judecată spre examinare în fond, cauza penală de învinuire a doi ofițeri de investigații din cadrul Inspectoratului de poliție Centru al Direcției de poliție a municipiului Chișinău, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (art.326 alin.(2) din Codul penal).
Potrivit actului de învinuire, aceștia sunt acuzați că, în decembrie 2021, având scopul primirii de bani ce nu li se cuvin, susținând că au influență asupra unui ofițer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Centru, în gestiunea căruia se afla o cauză penală pornită în privința denunțătorului, au pretins de la acesta, bani ce nu i se cuveneau în sumă de 1000 euro, pentru a soluționa favorabil cauza penală în care era vizat prin neatragerea acestuia la răspundere penală și atribuirea calității de martor.
În continuarea intențiilor infracționale de obținere a banilor care nu i se cuvin, în ianuarie 2022, unul dintre cei doi ofițeri de investigații, aflându-se în biroul de serviciu din incinta Inspectoratului de poliție Centru, a pretins și primit pentru sine și colegul său, bani în sumă de 20 000 lei, transmiși sub controlul organului de urmărire penală și ofițerilor de investigații ai Serviciului Protecție Internă Anticorupție al MAI.
Amintim că, printr-un comunicat de presă din 11 ianuarie 2022, Procuratura Anticorupție, a informat despre faptul reținerii pe un termen de 72 de ore, a unui ofițer de investigații din cadrul Inspectoratului de poliție Centru mun. Chișinău, vizat într-o cauză penală de corupție.
Menționăm că, în privința unuia dintre ofițerii de investigații vizați, la demersul procurorilor anticorupție, a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 zile.
Moldova
/VIDEO/ Copil, victimă a cerșetoriei: Minoră exploatată în CSI și UE, după o adopție ilegală. Trei persoane, sub învinuire.
Caz grav de trafic de minori, descoperit de oamenii legii. O minoră de 14 ani ar fi fost obligată să cerșească în mai multe state din CSI și Uniunea Europeană, după ce ar fi fost adoptată ilegal în anul 2012, în raionul Nisporeni. Cazul este investigat de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane, în comun cu cei ai INI și procurorii PCCOCS.
Potrivit materialelor anchetei, copila ar fi fost exploatată chiar de părinții adoptivi, care ar fi impus-o să cerșească inclusiv într-un scaun cu rotile, pentru a stârni mila trecătorilor, deși aceasta se putea deplasa fără ajutor. În acest mod, minora ar fi fost dusă peste hotare și folosită pentru obținerea de bani, în detrimentul frecventării școlii.
În urma perchezițiilor efectuate cu sprijinul mascaților de la „Fulger”, oamenii legii au ridicat căruciorul utilizat, dar și alte probe relevante, inclusiv materiale care ar demonstra că minora nu era școlarizată, fiind implicată în cerșetorie.
Pe acest caz au fost puse sub învinuire trei persoane: cei doi părinți adoptivi și o doctoriță, care ar fi fost implicată în procedura de adopție ilegală a copilului.
După deconspirarea schemei, minora a fost preluată de autorități și plasată într-un centru de plasament din Republica Moldova, unde beneficiază de îngrijire și asistență specializată.
Cauza penală este investigată din luna ianuarie, în cooperare cu autorități din Timișoara, România și cu sprijinul agenției europene SELEC. Ancheta este în desfășurare.
Moldova
/VIDEO/ Caz șocant la Șoldănești: Un bărbat este suspectat că ar fi abuzat sexual cel puțin doi minori.
Caz strigător la cer în raionul Șoldănești. Un bărbat de 69 de ani a fost reținut fiind bănuit că ar fi abuzat sexual cel puțin doi copii.
Potrivit poliției, cazul a fost documentat de ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii din Șoldănești și procurorii din raionul Rezina. În urma măsurilor speciale de investigație, a fost identificată o primă victimă – un băiat de 14 ani, care ar fi fost supus unor acțiuni cu caracter sexual la sfârșitul lunii mai.
În cadrul aceleiași anchete, a mai fost identificată o presupusă victimă – un minor de 15 ani, care urmează să fie audiat în condiții speciale.
După acumularea probelor considerate relevante, suspectul a fost reținut.
Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului, iar bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.
Moldova
/VIDEO/ Furt în câteva minute: Doi tineri au furat o mașină lăsată descuiată pe o stradă din Chișinău.
Au văzut o mașină lăsată descuiată, au urcat și au plecat cu ea fără să stea pe gânduri. Doi tineri de 20 de ani au fost reținuți de polițiști, după ce ar fi furat un automobil lăsat cu cheile în contact.
Totul s-a întâmplat în toiul nopții, în sectorul Rîșcani din Chișinău. Potrivit poliției, suspecții au observat autoturismul nesupravegheat, au urcat la volan și au dispărut. În grabă, au luat și portmoneul proprietarului, în care erau bani.
Paguba totală depășește 55.000 de lei.
După câteva ore de căutări, polițiștii i-au identificat pe cei doi, originari din Chișinău și Florești, și i-au încătușat. Mașina a fost găsită și restituită proprietarului.
Dacă vor fi găsiți vinovați, tinerii riscă între 3 și 5 ani de închisoare.
-
Moldova3 zile în urmăMister elucidat: S-a aflat cum au ajuns cele 116 permise românești la o groapă de gunoi din Criuleni
-
Moldova4 zile în urmăImpact violent la intrarea în Sîngera: Trei persoane, inclusiv un copil, au ajuns la spital după ce un BMW s-a izbit de un camion
-
În căutare5 zile în urmăALERTĂ la Ungheni: Un copil de 9 ani este căutat după ce ar fi fost luat de curenții râului Prut
-
Moldova5 zile în urmăOaia – responsabilă, dar șoferii nu! În timp ce mai mulți șoferi au fost amendați pentru „spectacol” pe șosele, o oaie a oferit o lecție de disciplină rutieră
-
Moldova5 zile în urmăBraconieri prinși în flagrant. Au capturat pește din Cartea Roșie și au provocat un prejudiciu de aproape 400.000 de lei
-
În căutare4 zile în urmăUPDATE: Durere de neimaginat, la Ungheni: Băiatul de nouă ani căutat de 3 zile a fost găsit mort
-
În căutare5 zile în urmăHoț filmat în plină acțiune: Momentul în care a sustras un telefon dintr-o florărie a fost surprins de camere
-
Moldova5 zile în urmăSchemă cu licitații aranjate: 30 de percheziții și trei rețineri într-un dosar cu prejudicii de peste 14,5 milioane de lei
