Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Foști deținuți prinși în timp ce aruncau peste gardul Penitenciarului nr.18 Brănești colete cu droguri și telefoane

La 18 februarie curent au fost realizate un șir de măsuri complexe ale polițiștilor în timpul operațiunii «Cascada».

Publicat

De către ofițerii de investigație ai Inspectoratului de Poliție Orhei a fost organizată o verificare inopinată în adiacentul Penitenciarului nr.18 Brănești.

În rezultatul măsurilor speciale de investigație întreprinse și cu suportul oferit de angajații Penitenciarului vizat, în jurul orei 22:45 au fost reținute două persoane care au aruncat peste gardul de protecție al penitenciarului două pachete suspecte.

Cei doi bărbați au fost reținuți, iar în timpul identificării acestora s-a stabilit că unul are 29 de ani și este din raionul Basarabeasca.


Acesta a fost anterior judecat pentru tâlhărie și eliberat anul trecut dupa ce și-a ispășit pedeapsa de 6 ani în același penitenciar. Celălalt are 32 de ani și este din Chișinău. Anterior și-a ispășit pedeapsa de 7 ani, pentru furt săvârșit în proporții deosebit de mari și a fost eliberat anul acesta.

Pe solul din curtea comună a blocurilor de cazare a condamnaților au fost depistate și ridicate 2 pungi învelite ermetic în care se aflau:

  • 100 cartele SIM
  • un pachet cu o substanță solidă (praf) de culoare albă/omogenă
  • un pachet cu o substanță solidă (praf) de culoare maro
  • un tub cilindric (de la seringă) cu volum de 20 ml cu o substanță vegetală de culoare verde fărămițată cu miros specific,
  • un tub cilindric (de la seringă) cu volum de tub de 10 ml cu o substanță lichidă incoloră.
  • un pachet în care se afla un telefon mobil.

Preliminar cei doi au ajuns la fața locului cu un Taxi. Obiectele depistate și ridicate urmează a fi expediate pentru efectuarea expertizelor ce se impun.


Amintim că, la 17 februarie curent, Poliția Națională a declanșat operațiunea «Cascada», axată pe mai multe paliere și menită să contracareze cele mai sensibile aspecte ale fenomenului infracțional.


Moldova

Fum și flăcări la poligonul de deșeuri din Bălți: Pompierii luptă ore în șir cu incendiul.

Un incendiu a izbucnit în această dimineață la poligonul unde sunt depozitate deșeurile din municipiul Bălți, amplasat în extravilanul satului Țambula, raionul Sîngerei. Flăcările au cuprins aproximativ 400 de metri pătrați, iar pompierii luptă și acum pentru stingerea focarelor.

Publicat

Apelul la 112 a fost recepționat la ora 06:31. La fața locului au fost trimise patru echipaje de pompieri și salvatori, cu 19 angajați ai IGSU.

Incendiul a fost localizat în jurul orei 11:00, astfel încât flăcările să nu se extindă și pe celelalte sectoare ale poligonului. Suprafața afectată reprezintă aproximativ 400 de metri pătrați din cele 19,5 hectare ale obiectivului.

La intervenție participă și administrația poligonului, care a mobilizat șase unități de tehnică grea. Pompierii lucrează împreună cu operatorii acestora pentru a lichida focarele și a preveni reaprinderea lor.


Intervenția este îngreunată de vânt. La această oră, pompierii continuă lucrările pentru stingerea completă a incendiului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Nordul țării, „puricat” de polițiștii de frontieră: Peste 10 descinderi, efectuate într-o schemă de contrabandă cu alcool și țigări.

O schemă de contrabandă cu țigări contrafăcute și alcool etilic, care ar fi urmat să ajungă pe piețele din Uniunea Europeană, a fost deconspirată de Poliția de Frontieră.

Publicat

Potrivit autorităților, trei bărbați sunt vizați în dosar. În urma perchezițiilor desfășurate în municipiul Bălți și raionul Drochia, oamenii legii au ridicat peste 650 de mii de țigări contrafăcute și aproximativ 14 tone de alcool etilic, valoarea totală a mărfurilor fiind estimată la peste 2,5 milioane de lei.

Investigația a fost desfășurată de ofițerii Direcției investigare a criminalității transfrontaliere din cadrul IGPF. Potrivit anchetatorilor, aceștia au identificat un mecanism prin care țigările contrafăcute ar fi fost produse atât în Republica Moldova, cât și în Ucraina, inclusiv sub mărci moldovenești.

Ulterior, produsele ar fi urmat să fie transportate ilegal peste hotare și comercializate în mai multe state ale Uniunii Europene. Pentru documentarea schemei, polițiștii de frontieră, împreună cu procurorii PCCOCS, au desfășurat peste 10 percheziții în nordul țării.


În urma descinderilor au fost găsite și ridicate peste 650.000 de țigări, de cinci mărci contrafăcute, dar și circa 14 tone de alcool etilic. Alcoolul urmează să fie supus expertizei pentru stabilirea caracteristicilor și valorii exacte.

Întreaga cantitate de țigări și alcool a fost indisponibilizată și ridicată în calitate de corpuri delicte în cadrul cauzei penale. În dosar sunt vizați trei suspecți, cu vârste cuprinse între 38 și 54 de ani. Aceștia sunt cercetați în stare de libertate.


Investigațiile continuă pentru documentarea întregului mecanism, stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea celorlalte persoane care ar fi implicate în schema de contrabandă.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Dragoste cu iz narcotic: Doi concubini, prinși în flagrant când plasau droguri în ascunzișuri.

Doi concubini din capitală, de 19 și 24 de ani au ajuns în vizorul poliției, fiind suspectați că ar fi implicați în activitatea de curierat al drogurilor. Tinerii au fost reținuți în flagrant de angajații Inspectoratului de Poliție Centru, în timp ce, potrivit oamenilor legii, plasau substanțe narcotice în ascunzișuri.

Publicat

În urma acțiunilor întreprinse asupra unuia dintre suspecți, dar și după verificarea locațiilor indicate în telefoanele acestora, polițiștii au depistat mai multe pachețele în care erau camuflate substanțe narcotice de origine vegetală.

Ancheta a continuat cu percheziții la domiciliul celor doi. Acolo, oamenii legii au găsit cântare de precizie, pachețele de tip zip-lock și alte obiecte care ar putea avea legătură cu activitatea investigată.


Cei doi au fost reținuți, iar ulterior, la demersul procurorilor, instanța a dispus plasarea lor în arest preventiv pentru 30 de zile.

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă între 7 și 15 ani de închisoare. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor persoane care ar putea fi implicate în schema de distribuire a drogurilor.


Citește mai departe

topul săptămânii