Rețele de socializare

Moldova

Doi moldoveni și-au perfectat acte străine falsificate

Un permis de conducere și o carte de identitate neveridice au fost depistate asupra a doi cetățeni moldoveni în punctul de trecere Leușeni. Pe numele persoanelor vizate s-au inițiat cercetări penale.

Publicat

În primul caz, la pista de control pe sensul de intrare în țară s-a prezentat un bărbat cu dublă cetățenie: moldovenească și română, de 39 de ani. Acesta se afla la volanul unui automobil de marcă Kia și se deplasa spre Germania. La controlul de frontieră, bărbatul s-a legitimat în baza actelor românești. În timpul verificărilor cu tehnica din dotare, polițiștii de frontieră au observat că permisul de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile române, nu întrunește condițiile unui document autentic.

Din declarații, șoferul nu ar fi știut că permisul este falsificat, deoarece actul a fost preschimbat în baza permisului moldovenesc, prin intermediari și l-ar fi costat 100 de euro.

În cel de-al doilea incident este implicat un tânăr de 30 de ani, din Vulcăneşti. Acesta se deplasa ca pasager al unei curse ce se întorcea din Germania. Conform analizei de risc polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unui control suplimentar asupra persoanei și bagajelor acesteia. În rezultat, în portmoneul personal al bărbatului s-a depistat o carte de identitate românească cu semne rezonabile de falsificare.
La audieri tânărul a recunoscut că și-a perfectat actul din proprie inițiativă.


Pe numele celor doi conaționali s-au inițiat cercetări pentru elucidarea circumstanțelor și atragerea la răspundere corespunzătoare.


Moldova

/VIDEO/ Planuri criminale în cimitir: Opt membri ai organizației „Kitaeț”, opriți înainte de reuniune.

Planuri criminale, puse la cale într-un cimitir din Bălți. Opt bărbați, suspectați că ar fi membri ai organizației criminale „Kitaeț”, au fost luați la ochi de polițiști în timp ce urmau să se întâlnească pentru a rezolva chestiuni financiare. Totodată, aceștia ar fi urmat să strângă bani pentru așa-numita „visterie criminală” – fondul organizației, alimentat din activități infracționale și alte acțiuni ilegale aducătoare de venituri.

Publicat

Întâlnirea a fost însă curmată de oamenii legii. Ofițerii Direcției investigații „Nord” a INI, cu sprijinul mascaților de la „Fulger”, au intervenit în forță și i-au reținut pe cei vizați.

Este vorba despre opt bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 52 de ani. Polițiștii au efectuat percheziții corporale, dar și verificări într-un automobil.

În timpul descinderilor, oamenii legii au depistat o armă de foc și trei cartușe de calibrul 9 milimetri. Au mai fost ridicate telefoane mobile, carduri bancare și bani.


În aceeași listă se regăsesc și trei cagule, dar și alte obiecte care ar putea avea legătură cu activitatea celor vizați.

Mai mult, trei dintre bărbați au fost testați pozitiv la consumul de substanțe narcotice și au fost documentați pentru acest fapt.Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a documenta activitatea organizației criminale.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Cuplu reținut pentru trafic de femei: Ar fi oferit loc de trai victimelor, apoi le-ar fi exploatat sexual.

Doi concubini au fost reținuți la Chișinău, după ce ar fi exploatat sexual mai multe femei vulnerabile. Bărbatul de 44 de ani și femeia de 42 de ani ar fi pus la cale schema încă din 2022. Le-ar fi oferit victimelor un loc de trai, iar ulterior le-ar fi obligat, potrivit anchetei, să practice prostituția pentru profitul lor. Cinci femei au fost identificate până acum.

Publicat

Cei doi ar fi coordonat o grupare care, de mai bine de patru ani, ar fi exploatat femei vulnerabile. Potrivit anchetatorilor, victimele erau identificate și atrase prin promisiunea unui loc unde să locuiască. Odată ajunse sub controlul suspecților, femeile ar fi fost exploatate sexual, iar banii obținuți ar fi ajuns la cei doi bănuiți.

Deocamdată, anchetatorii au documentat cazul a cinci presupuse victime. Oamenii legii verifică însă dacă gruparea ar fi exploatat și alte femei.

Pentru a aduna probe, oamenii legii au descins cu 11 percheziții, în mai multe locații din Chișinău. Au fost verificate și două automobile despre care există suspiciuni că ar fi fost folosite în activitatea infracțională.


În timpul descinderilor au fost găsite telefoane mobile și cartele SIM. Anchetatorii suspectează că acestea erau folosite pentru publicarea anunțurilor pe platforme online și pentru contactarea femeilor.

În locuințele percheziționate au mai fost ridicați bani, documente privind transferuri financiare și înscrisuri care ar conține evidența victimelor. Polițiștii au găsit și chei, precum și informații despre locațiile în care ar fi avut loc exploatarea sexuală.

Cele două automobile au fost ridicate.


După percheziții, concubinii au fost reținuți. Instanța a decis ca bărbatul să fie plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar femeia pentru 20 de zile.

Ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele, numărul exact al victimelor și dacă în spatele celor doi se mai află și alte persoane.


Citește mai departe

Moldova

Deflagrație fatală la Ceadîr-Lunga: Un bărbat a murit, iar altul a ajuns la spital după ce o grenadă ar fi explodat.

Explozie mortală într-un apartament din Ceadîr-Lunga. Proprietarul locuinței a murit, iar un bărbat de 47 de ani a fost grav rănit și transportat la spital. Deflagrația ar fi fost provocată de o grenadă. În apartament se afla și soția proprietarului, care a scăpat nevătămată.

Publicat

Explozia s-a produs în dimineața zilei de 25 august. La fața locului au intervenit oamenii legii și medicii.

În urma deflagrației, proprietarul apartamentului, un bărbat de 51 de ani, a decedat. Celălalt bărbat a fost preluat de ambulanță și transportat la spital, fiind grav rănit.

În locuință se afla și soția bărbatului care și-a pierdut viața. Femeia nu a avut de suferit.


Potrivit informațiilor preliminare, explozia ar fi fost provocată de detonarea unui obiect exploziv, presupus a fi o grenadă.

Deocamdată, nu se știe de unde a provenit obiectul și cum a ajuns în apartament. Polițiștii încearcă să afle acest lucru, dar și ce s-a întâmplat exact înainte de producerea deflagrației.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

topul săptămânii