Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ 45 de șoferi, prinși băuți la volan în weekend: Printre ei – căruțași și conducători de motocultoare

Inspectorii de patrulare au documentat zeci de conducători ai mijloacelor de transport în stare de ebrietate. 45 de cazuri au fost depistate, în week-end-ul trecut, în urma intensificării patrulării pe traseele naționale, cât și cele locale, unde peste 1100 de polițiști au activat pentru a preveni accidentele rutiere și consecințele acestora.

Publicat

Vineri, după amiază, un căruțaș de 52 de ani, care avea o concentrație de alcool de 1,32 mg/l în aerul expirat, se deplasa cu hipomobilul pe traseul Sculeni – Fălești. Tot pe același traseu, câteva minute mai târziu, un bărbat de 55 de ani, conducea un hipomobil fără numere de înmatriculare. Fiind supus testului alcoolscopic, rezultatul final a arătat o concentrație de alcool de 0,84 mg/l în aerul expirat.

Tot la 11 februarie, în satul Popeștii de Sus din raionul Drochia a fost stopat conducătorul unui motocultor. Bărbatul de 59 de ani avea o concentrație de 0,41 mg/l în aerul expirat.

Sâmbătă, 12 februarie, un bărbat de 39 de ani, care conducea un motocultor prin satul Dîngeni din raionul Ocnița, se afla în stare de ebrietate și avea în calitate de pasageri doi copii minori. Acesta avea o concentrație de alcool de 1,30 mg/l în aerul expirat.


Duminică, pe podul din apropierea satului Bravicea din raionul Călărași, un bărbat de 25 de ani, fiind la ghidonul unei motociclete, se afla în stare de ebrietate avansată – 1,21 mg/l.

Totodată, polițiștii au depistat alte încălcări ale Regulamentului Circulației Rutiere – peste 2000. Cele mai frecvente fiind:

– depășirea limitei de viteză (1286 de șoferi);


– nerespectarea semnificația indicatoarelor rutiere și de acordare a priorității de trecere (435 de conducători auto);

– încălcarea regulilor de oprire și neacordare de prioritate pietonilor și altor participanți la trafic (147 de șoferi).

Precizăm că, pe parcursul anului 2021, pe teritoriul țării au avut loc 44 de accidente cu implicarea hipomobilelor, în consecință 3 persoane au decedat, iar 31 s-au ales cu diferite traumatisme. 233 de accidente s-au produs cu implicarea motocicletelor/scuterelor, soldate cu 26 persoane decedate și 242 traumatizate.


Moldova

/VIDEO/ I-a lăsat fără milioane de lei: Un chișinăuian este bănuit de escrocherie de proporții legate de așa zise investiții.

O schemă amplă de escrocherie, cu un prejudiciu estimat la peste 10 milioane de lei, a fost destructurată de polițiștii și procurorii din sectorul Botanica al capitalei. Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul mascaților din cadrul brigăzii cu destinație specială „Fulger”, în urma unor investigații de durată.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, principalul suspect este un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Chișinău, care ar fi pus în aplicare schema infracțională în perioada anilor 2024–2025.

Acesta este bănuit că ar fi convins mai mulți agenți economici să investească sume considerabile de bani în activități comerciale aparent profitabile. Ulterior însă, bărbatul nu și-ar fi respectat obligațiile asumate, însușindu-și atât mijloacele financiare, cât și bunurile obținute de la victime.

În urma acțiunilor procesual-penale și a măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să documenteze activitatea suspectului.


În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, au fost depistate și ridicate ciorne, documente și alte materiale considerate relevante pentru cauza penală.

În prezent, bărbatul este cercetat penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea eventualilor complici, dar și pentru recuperarea prejudiciului cauzat victimelor.


Citește mai departe

Moldova

Impact matinal în capitală: O șoferiță a ajuns la spital, după ce a intrat în coliziune cu un alt automobil.

Accident rutier soldat cu rănirea unei persoane în capitală. Totul s-a întâmplat în dimineața de 20 martie în cartierul Telecentru.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, impactul a avut loc în jurul orei 09:20, pe strada Miorița.

Din primele date, un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui automobil, s-ar fi tamponat cu un alt autoturism, condus de o tânără în vârstă de 24 de ani. Circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea nu sunt deocamdată cunoscute.

În urma impactului, conducătoarea auto a suferit traumatisme și a fost preluată de echipajul medical, fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.


La fața locului au intervenit polițiștii, care au securizat perimetrul și au demarat cercetările.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Ploaie” de droguri, la Ialoveni: PVP, marijuana și cartușe, găsite în locuințele a trei bărbați.

Trei persoane din raionul Ialoveni sunt cercetate pentru trafic de droguri, după ce în gospodăriile acestora au fost descoperite substanțe interzise și echipamente folosite pentru comercializare.

Publicat

Este vorba despre doi bărbați de 28 și 42 de ani din Costești și un tânăr de 20 de ani din Hansca. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat droguri de tip PVP, cunoscut ca „sare”, dar și marijuana.

În locuințele suspecților au mai fost găsite cântare electronice de precizie, pachețele pentru ambalare, telefoane mobile cu informații relevante pentru anchetă, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Totodată, au fost depistate și cartușe deținute ilegal.

Cei trei au fost testați, iar rezultatele au arătat că au consumat marijuana.


Valoarea drogurilor scoase din circuit este estimată la peste 110.000 de lei, potrivit anchetatorilor.

La solicitarea procurorilor, suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Între timp, investigațiile continuă pentru a stabili dacă în schemă sunt implicate și alte persoane.


Citește mai departe

topul săptămânii