Moldova
/VIDEO/ Opt dintre petrecăreții de la „Atico” au fost sancționați. Ultimele date din anchetă
Coronavirusul scoate polițiștii în patrulă. În capitală, ca și în toată țara au loc verificări permanente în toate magazinele și localurile pentru ca restricțiile instaurate de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică să fie respectate.
În data de 07 februarie, șeful interimar al poliției capitalei, Marin Garaz a oferit detalii despre neregulile înregistrate într-o săptămână pe teritoriul municipiului Chișinău, într-un briefing de presă. Potrivit lui, în perioada 05-07 februarie, șase administratori, dar și vizitatori ai localurilor din capitală, care activau după ora 22.00 au fost sancționați.
În cadrul briefing-ului a fost atinsă și tema localului din centrul capitalei, acolo unde săptămâna trecută au fost ținuți peste 100 de ostatici în timp ce poliția încerca să pătrundă în edificiu. La moment, spune poliția, o parte din cele 135 de persoane care se aflau atunci în local au fost identificate, iar opt dintre ele s-au ales deja cu amenzi.
Este de menționat că pe lângă amenzile contravenționale pentru nerespectarea măsurilor antipandemice și fumatul în interiorul localului, Agentul economic s-a ales și cu un dosar penal pentru privarea ilegală de libertate a vizitatorilor.
Totodată, șeful poliției capitalei a menționat că din seara incidentului, în acel local au loc verificări zilnice, și niciodată nu au mai fost depistate încălcări. În total, în capitală, pe parcursul săptămânii trecute au fost verificate 270 de unități alimentare și centre de agrement, iar 38 dintre ele au fost sancționate contravențional pentru încălcările admise.
Moldova
Lot contaminat cu pesticide: 10 tone de mărar de import, reținute și nimicite de ANSA.
Un lot de 10 tone de mărar proaspăt de import a fost reținut și ulterior nimicit de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, după ce în urma analizelor de laborator au fost depistate depășiri ale limitelor admise de reziduuri de pesticide.
Potrivit ANSA, în produs au fost identificate substanțele Penconazol și Clorpirifos, care pot prezenta risc pentru sănătatea consumatorilor. Decizia de retragere și distrugere a fost luată imediat după confirmarea rezultatelor de laborator.
Inspectorii au reținut lotul de mărar imediat după apariția suspiciunilor, întreaga cantitate fiind sigilată și ulterior nimicită sub supravegherea autorităților. Potrivit instituției, niciun kilogram din acest lot nu a ajuns pe piață sau la consumatori.
Reprezentanții ANSA precizează că depășirea limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide apare, de regulă, atunci când nu sunt respectate bunele practici agricole. Printre cauze se numără utilizarea excesivă a produselor fitosanitare, aplicarea unor doze mai mari decât cele recomandate sau nerespectarea perioadei de așteptare până la recoltare.



Moldova
Accident feroviar la Ocnița: O mașină s-a tamponat cu o locomotivă. Coliziunea nu s-a soldat cu victime.
Polițiștii din Ocnița investighează circumstanțele unui accident produs la o trecere la nivel cu calea ferată, după ce o locomotivă a tamponat un automobil.
Potrivit informațiilor preliminare, la volanul mașinii se afla un bărbat de 58 de ani, iar în calitate de pasager se afla un alt bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani.
Anchetatorii susțin că șoferul automobilului ar fi ignorat regulile de traversare a căii ferate, iar vehiculul a fost lovit de locomotiva condusă de un mecanic în vârstă de 55 de ani.
La fața locului au intervenit polițiștii pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă din cadrul inspectoratului de poliție teritorial, Svetlana Talpă, atât conducătorul automobilului, cât și mecanicul locomotivei au fost testați alcoolscopic, rezultatele indicând lipsa alcoolului în aerul expirat.
Din fericire, în urma impactului nu au fost înregistrate victime sau persoane traumatizate, fiind produse doar pagube materiale.
Poliția continuă cercetările pe acest caz.

Moldova
Flăcări la fosta tabără din Cimișeni: Pompierii au intervenit pentru a salva sectorul de vile din apropiere.
Un incendiu puternic a izbucnit în dimineața zilei de 14 mai pe teritoriul unei foste tabere de odihnă pentru copii din satul Cimișeni, raionul Criuleni, unde în prezent funcționează o casă de rugăciuni, care aparține Uniunii Bisericilor Penticostale. Flăcările au cuprins mai multe construcții, existând riscul ca focul să se extindă spre sectorul de vile din apropiere.
Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 07:24, iar la fața locului au fost trimise de urgență patru echipe de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că focul a izbucnit într-o clădire administrativă cu două nivele, cu suprafața de aproximativ 660 de metri pătrați. Flăcările au distrus bunurile din interior și s-au extins și la o construcție auxiliară folosită drept cazangerie, cu suprafața de 48 de metri pătrați.
Totodată, incendiul a afectat parțial acoperișul unui șopron pentru animale și un cort aflat pe teritoriu.
Salvatorii au reușit să localizeze și să stingă focul înainte ca acesta să ajungă la casele din apropiere.
Din fericire, în urma incendiului nu au fost înregistrate victime.
Cauza izbucnirii focului și toate circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.


-
Moldova3 zile în urmăCaz strigător la cer: Un tânăr din Fălești și-ar fi pus capăt zilelor într-un live pe TikTok.
-
Moldova4 zile în urmăNoi detalii în cazul tragediei de la Cahul: Adolescentul de 16 ani ar fi fost atins de glonțul care a rănit militarul în termen.
-
Moldova4 zile în urmăCaz halucinant în capitală: Un bărbat a atacat două foste colege, apoi a căzut în gol.
-
Moldova2 zile în urmăDerapare la Costești: Un șofer de 35 de ani a ajuns cu mașina în afara carosabilului.
-
Moldova2 zile în urmăBăuți și fără frică: Mai mulți șoferi, prinși în stare de ebrietate la volan. Într-o mașină se aflau și doi minori.
-
Moldova8 ore în urmă/VIDEO/ Au semănat panică și au golit conturi: O grupare de escroci care se dădea drept reprezentanți ai statului, dată peste cap.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Captură impunătoare de marijuana: Doi șoferi de autocar, arestați fiind bănuiți de tentativă de contrabandă cu droguri.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Puneau bani falși în circulație: Un tânăr și o femeie ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false.
