Moldova
/VIDEO/ Îmbrânceli în plin trafic. Un șofer de TIR a încercat să-i dea o lecție pietonului cum se traversează strada
Conflict în plin trafic: Un pieton și un șofer de TIR s-au îmbrâncit pe strada Ismail din capitală. Totul a avut loc în dimineața de 25 ianuarie, în jurul orei 08.25.
Imaginile de la fața locului au fost surprinse de un alt automobilist, iar apoi, postate pe o rețea de socializare. În imagini se poate observa un grup de pietoni care traversează strada neregulamentar, iar din această cauză, șoferii sunt nevoiți să aștepte.
Autorul postării a scris că șoferul autocamionului ar fi încercat să-i dea o lecție „despre cum se traversează strada”, unuia dintre pietonii care a încercat să facă acest lucru într-un loc interzis. Pietonul însă nu s-a pierdut cu firea, dimpotrivă, a ieșit din nou pe traseu și a început să se certe cu camionistul. În comentarii, internauții s-au împărâit în două tabere, în timp ce unii îi dau dreptate șoferului, alții spun că acesta ar trebui să aibă mai multă răbdare în trafic. Este de menționat că, potrivit legii, pietonii care traversează neregulamentar riscă amenzi contravenționale.
Moldova
/VIDEO/ Rețea care scotea ilegal din țară sute de ucraineni, destructurată pas cu pas. Încă trei persoane au fost reținute, inclusiv doi foști polițiști de frontieră.
Dosarul de amploare privind migrația ilegală a circa 400 de cetățeni ucraineni capătă noi proporții. Încă trei persoane au fost reținute de Poliția de Frontieră și procurorii PCCOCS, fiind suspectate că făceau parte dintr-o rețea bine organizată care facilita traversarea ilegală a frontierei de stat.
Descinderile au avut loc în Chișinău și Cahul, unde oamenii legii au efectuat zece percheziții. În urma acestora, au fost ridicate telefoane mobile, laptopuri și alte probe considerate esențiale pentru anchetă.
Printre cei reținuți se numără o femeie și doi bărbați. Potrivit anchetatorilor, femeia avea un rol-cheie în schemă – se ocupa de cazarea cetățenilor ucraineni în apartamente din Chișinău, inclusiv în locuințe închiriate special pentru această activitate. Ceilalți doi suspecți, foști angajați ai Poliției de Frontieră, ar fi fost implicați direct în organizarea trecerii ilegale peste hotar, în special pe segmentul de sud al țării.
Scopul final era ca migranții să ajungă în Uniunea Europeană, după ce erau ghidați pas cu pas printr-un mecanism bine pus la punct.
Această operațiune este o continuare a investigațiilor începute anterior. În martie 2026, oamenii legii au destructurat o parte a rețelei și au reținut 11 persoane, printre care mai mulți taximetriști. Atunci, anchetatorii au stabilit că suspecții ar fi organizat tranzitarea ilegală a Moldovei pentru sute de ucraineni, percepând între 6.000 și 10.000 de dolari pentru fiecare persoană.
Schema funcționa în mai multe etape. Migranții erau aduși și cazați în Chișinău sau Cahul, unde erau instruiți cum să declare că nu sunt victime ale migrației ilegale, pentru a obține mai rapid drept de ședere. Ulterior, erau transportați în sudul țării, de unde alți membri ai rețelei îi ajutau să treacă ilegal frontiera, inclusiv pe segmentul „verde” sau prin regiunea din stânga Nistrului.
În urma noilor rețineri, instanța a dispus arestarea celor trei suspecți pentru 30 de zile.
Ancheta continuă.
Moldova
Fost polițist, trimis în judecată: A întocmit un proces-verbal pe numele Ludmilei Vartic, după decesul acesteia.
Fostul polițist acuzat că a întocmit un proces-verbal de contravenție pe numele unei femei decedate a fost trimis în judecată. Este vorba despre dosarul Ludmilei Vartic, iar anchetatorii susțin că documentul a fost întocmit la solicitarea soțului acesteia, Dumitru Vartic, în ziua în care femeia fusese găsită fără viață.
Procuratura Anticorupție anunță că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanță cauza în care fostul subofițer superior al Secției patrulare „Centru” din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică este învinuit de confecționarea, deținerea și folosirea documentelor oficiale false, inclusiv electronice.
Potrivit procurorilor, pe 3 martie 2026, polițistul a oprit în trafic un șofer care încălcase regulile de circulație. Pentru a evita sancțiunea, șoferul i-ar fi cerut ca procesul-verbal să fie întocmit pe numele soției sale, Ludmila Vartic.
Anchetatorii susțin că polițistul ar fi acceptat solicitarea și ar fi întocmit procesul-verbal folosind echipamentele de serviciu și semnătura sa electronică, iar șoferul ar fi semnat documentul în locul soției sale, imitându-i semnătura cu ajutorul unui stilou digital. Totul s-ar fi întâmplat în condițiile în care femeia fusese declarată decedată în dimineața aceleiași zile, înainte de întocmirea actului. Ulterior, amenda de 500 de lei a fost achitată prin sistemul MPay.
Potrivit informațiilor comunicate anterior de autorități, șoferul este Dumitru Vartic, soțul victimei.
Fostul polițist riscă o amendă cuprinsă între 47.500 și 75.000 de lei sau închisoare de la 3 la 6 ani, dacă va fi găsit vinovat. Potrivit legii, persoana acuzată beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Moldova
Accident mortal la Orhei: Două persoane au murit după un impact frontal între o mașină și un autocar plin cu pasageri.
Accident devastator în toiul nopții pe traseul Chișinău–Orhei–Bălți. Două persoane și-au pierdut viața, după ce o mașină a ajuns pe contrasens și s-a izbit violent într-un autocar plin cu pasageri.
Totul s-a întâmplat în noaptea de 3 spre 4 august. Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, un bărbat de 37 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi pierdut controlul direcției și a intrat pe sensul opus de circulație. A urmat un impact frontal deosebit de grav cu un autocar de pe cursa Bulgaria–Bălți, în care se aflau 21 de pasageri.
Lovitura a fost atât de puternică, încât șoferul autoturismului și pasagerul său, un bărbat de 35 de ani, au murit pe loc, fără nicio șansă de supraviețuire.
În același timp, șoferul autocarului, în vârstă de 56 de ani, a fost grav rănit și transportat de urgență la Spitalul Raional Orhei. Alte două pasagere, de 43 și 18 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost duse la spital pentru investigații.
La fața locului au intervenit echipaje de poliție, ambulanțe și salvatori, care au lucrat ore în șir pentru a debloca victimele și a asigura zona.
Oamenii legii au deschis o anchetă și urmează să stabilească exact cum s-a produs tragedia. Deocamdată nu este clar dacă viteza sau alte condiții au dus la producerea accidentului.
Circulația în zonă a fost afectată temporar, iar imaginile de la locul tragediei arată amploarea impactului și distrugerile provocate.


-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ „Cuib” de droguri, la Ciocana: Un bărbat din capitală și-ar fi transformat propria locuință în speluncă.
-
Moldova5 zile în urmăFlăcări uriașe pe strada Uzinelor: Zeci de pompieri, mobilizați de urgență, pentru a lichida incendiul de proporții.
-
Moldova4 zile în urmăTânăr înecat în Nistru: Victima se afla la scăldat împreună cu câțiva prieteni.
-
Moldova6 zile în urmăA căzut de la înălțime: O tânără, salvată și dusă la spital după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Contrabandă de proporții la frontieră: Circa 7,2 milioane de țigări, ascunse în 15 tone de căpșuni. 14 percheziții în nord.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ La un pas de suicid: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 16. A fost salvat de pompieri.
-
Moldova5 zile în urmăMamă condamnată la detenție: 15 ani de pușcărie pentru femeia care și-a traficat propria fiică, pentru 100 de lei.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Copil folosit drept paravan: Doi concubini, prinși cu droguri în timp ce își plimbau micuțul de un an.
