Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Documente false descoperite de poliţiştii de frontieră ieşeni asupra a doi moldoveni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unor cetăţeni câte un permis de conducere şi un permis de şedere, documente ce s-au dovedit a fi false

Publicat

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 28 de ani, pasager al unui autoturism înmatriculat în Germania.

În data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 10.30, în acelaşi punct de trecere a frontierei s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 39 de ani, pasager al unui autoturism înmatriculat în Germania.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unor controale amănunţite, ocazie cu care asupra cetăţeanului din R. Moldova au descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor R. Moldova,  iar asupra celuilalt bărbat au descoperit un permis de conducere şi un permis de şedere, ambele cu însemnele autorităţilor din Polonia.


Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, colegii noştri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, fiind false.

În legătură cu documentele cu însemnele autorităţilor din Polonia tânărul a declarat că în timp ce se afla în Germania, a procurat documentele de la un cetăţean ucrainean plătind suma de 1000 de euro pentru a-şi găsi un loc de muncă pe teritoriul acestui stat.

Cu privire la permisul de conducere cu însemnele autorităţilor R. Moldova bărbatul a afirmat că în luna februarie a acestui an,  dorind să se angajeze ca şofer a procurat documentul prin intermediul reţelelor de socializare de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, plătindu-i suma de 200 de euro.


Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.


Moldova

Spulberată pe zebră: O femeie, tamponată de un taxi în timp ce traversa strada regulamentar.

O femeie de 34 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni din sectorul Buiucani al capitalei.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 6 august, în jurul orei 20:05, pe strada Ion Creangă. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un automobil, condus de un bărbat, a tamponat femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar carosabilul.

Momentul accidentului a fost surprins de camera de bord a unui alt automobil parcat în apropiere. Din imagini se observă impactul dintre autoturism și pieton. Totodată, se poate vedea că automobilul implicat în accident activa în regim de taxi.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.


Pe rețelele de socializare au apărut și imagini filmate imediat după accident. În acestea, femeia este surprinsă întinsă pe carosabil, în timp ce martorii îi acordă ajutor și așteaptă intervenția echipajului medical.

În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.


Citește mai departe

Moldova

Drochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.

Furtuna care s-a abătut pe 6 august asupra mai multor raioane ale țării s-a lăsat nu doar cu arbori doborâți și acoperișuri smulse de vânt, ci și cu incendii provocate, cel mai probabil, de descărcările electrice. Un astfel de caz a fost înregistrat în satul Șuri, raionul Drochia, unde aproximativ 150 de baloți de paie au fost cuprinși de flăcări.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul la ora 16:56 și să lichideze complet focarul la ora 19:23.

Potrivit informațiilor publicate de reprezentanții comunității locale, incendiul ar fi izbucnit chiar înainte de ploaie și ar fi fost provocat de un fulger. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită de specialiști.

Conform unui post de televiziune local, până la sosirea pompierilor, localnicii s-au mobilizat și au încercat să împiedice extinderea flăcărilor, alertând autoritățile și supraveghind zona. Ulterior, mai mulți săteni au participat la intervenție, punând la dispoziția salvatorilor tehnică agricolă și transportând apă pentru stingerea incendiului.


Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar reprezentanții comunității au mulțumit atât pompierilor din Drochia, cât și localnicilor care au intervenit prompt și au contribuit la limitarea pagubelor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.

Tăierile ilegale de arbori continuă să fie depistate inclusiv în zona de frontieră. Un nou caz a fost documentat de un echipaj mixt format din carabinieri și angajați ai Poliției de Frontieră, în apropierea localității Manta, raionul Cahul, în timpul unei misiuni comune de patrulare și supraveghere.

Publicat

Oamenii legii au intervenit după ce au observat activități suspecte în apropierea lacului Manta, iar verificările au scos la iveală o cantitate importantă de masă lemnoasă tăiată ilegal.

La fața locului au fost identificați aproximativ doi metri steri de lemn de salcie tăiat, iar oamenii legii au constatat că masa lemnoasă era transportată pe apă cu ajutorul unor bărci din lemn, metodă folosită, cel mai probabil, pentru a evita depistarea.

În timpul cercetărilor, în apropierea lemnului tăiat a fost identificat un bărbat în vârstă de 59 de ani, care nu avea asupra sa acte de identitate. Acesta urmează să fie verificat, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă este implicat în tăierea și transportarea ilegală a arborilor.


Materialele acumulate au fost transmise organelor competente pentru documentarea cazului, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Dacă vor fi constatate încălcări ale legislației, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.


Citește mai departe

topul săptămânii