Rețele de socializare

Moldova

Schemă de contrabandă cu țigări de peste 200.000 lei. Fost polițist de frontieră și doi complici, cercetați de PCCOCS

Fost polițist de frontieră, implicat într-o schemă de contrabandă cu țigarete de peste 200.000 lei.

Publicat

Marți, sub supravegherea procurorilor oficiului Nord al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în municipiul Bălți au avut loc opt percheziții în scopul destructurării unui grup infracțional organizat specializat în contrabandă cu țigarete.

Urmare a măsurilor întreprinse de angajații Poliției de Frontieră și ai Serviciului Vamal, oamenii legii au depistat în aprilie 2021, în zona de responsabilitate a Direcției Regionale Vest a Poliției de Frontieră aproape 9000 pachete de țigări fabricate în Moldova. În baza prețului pe piață al acestora, lotul ridicat de oamenii legii valorează peste 200.000 lei.

Bănuiții sunt trei bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 43 de ani, iar unul din aceștia este fost angajat al Poliției de Frontieră. Pe parcursul zilei de marți, aceștia urmează să fie prezentați procurorilor PCCOCS pentru audieri, care vor decide asupra necesității solicitărilor de aplicare a măsurilor preventive în privința bănuiților.


Menționăm, investigațiile sunt în stadiu preliminar, iar potrivit legii persoanele din dosar sunt considerate nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale în acest caz.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Procurorii au arestat averile membrilor unui grup infracțional. Sechestre de 23,5 milioane de lei.

Sechestre de peste 23,5 milioane de lei. Procurorii PCCOCS, în colaborare cu Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale din cadrul CNA au aplicat arest pe case, apartamente, terenuri și mașini de lux ce aparțineau membrilor unui grup criminal organizat din Chișinău și Cahul.

Publicat

Unele bunuri erau înregistrate pe numele unor rude apropiate ale suspecților. Potrivit procurorilor, cei 15 membri ai grupării, cu vârste între 24 și 64 de ani, inclusiv trei femei, sunt învinuiți de contrabandă și spălare de bani. Începând cu 2017, aceștia ar fi comis spargeri în locuințe și magazine de bijuterii din mai multe țări europene, cum ar fi Franța, Germania, Italia, Belgia, Danemarca și Suedia. Ulterior, bijuteriile, ceasurile de lux, armele, bicicletele și alte bunuri de valoare furate erau ulterior introduse ilegal în Republica Moldova și vândute pe piața neagră. Banii erau ulterior spălați prin achiziția de imobile și mașini de lux, unele cu valoare de peste 2,5 milioane de lei. Dacă dosarul ajunge în instanță, bunurile sechestrate ar putea fi confiscate. Urmărirea penală este în desfășurare.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu în centrul capitalei. Un local din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost cuprins de flăcări.

Un incendiu de proporții a izbucnit în apropiere de Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din capitală. Nouă echipe de pompieri și salvatori au intervenit, fiind activat nivelul sporit de intervenție.

Publicat

Potrivit datelor preliminare, incendiul ar fi izbucnit într-un local situat în parc.
La fața locului au intervenit de urgență primele echipe de salvatori. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că localul ardea cu flacără deschisă, cu riscul extinderii incendiului către clădirile vecine.
Pentru gestionarea situației, au intervenit nouă echipe de pompieri și salvatori, fiind creat statul major pentru coordonarea intervenției.
În prezent, salvatorii lucrează la fața locului pentru localizarea și lichidarea incendiului. Până la acest moment, nu au fost raportate victime.
IGSU va reveni cu detalii.



Citește mai departe

Moldova

Carabinier, prins cu șpagă. Acesta a fost reținut în flagrant cu mită de 450 de euro.

Un angajat al Inspectoratului General de Carabinieri din nordul țării a fost reținut în flagrant de ofițerii CNA în timp ce primea o mită de 450 de euro. Omul legii a ajuns pe mâna CNA în urma unui denunț. Potrivit acestuia, carabinierul ar fi pretins banii pentru soluționarea unui caz contravențional aflat în gestiunea poliției.

Publicat

Mai exact, este vorba de un proces în cadrul căruia urma a fi aplicată o amendă pentru parcarea interzisă a unui automobil pe care bănuitul ar fi promis să o diminueze la valoarea minimă. În schimbul a 450 de euro, acesta ar mai fi susținut că poate influența inspectorii de patrulare să elibereze automobilul plasat la parcarea specială, să achite amenda, taxa pentru evacuare și să rețină pentru sine o parte pentru serviciile de intermediere. Planul a eșuat însă, în data de 2 mai, ofițerii CNA și procurorii au reținut în flagrant carabinierul în momentul primirii banilor, suma de 450 de euro fiind depistată asupra sa. Acțiunile de urmărire penală au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii din Bălți. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.


Citește mai departe

topul săptămânii