Moldova
Contrabandist moldovean, cu imaginație: Transporta țigări de contrabandă cu o maşină de împrumut
Basarabeanul Mihail R. (45 de ani) era convins că a găsit o metodă infailibilă pentru a face contrabandă cu ţigări. Folosea un autoturism cu podea dublă, aparţinând unui anume Nicolae V., cetăţean român din Drobeta Turnu Severin. Acesta din urmă cedase maşina spre folosinţă, printr-un contract de comodat, altui basarabean, Alexandru V.
Trecea cam de două ori pe lună în România, având mereu alături pe soţie şi cei doi copii minori, socotind că aşa nu bate deloc la ochi. Nu se grăbea să vândă ţigările imediat după intrarea în ţară, ci colinda toate judeţele Moldovei. A fost prins din pură întâmplare, în vara lui 2018, tocmai la Răcăciuni, în sudul judeţului Bacău, scrie Ziarulevenimentul.ro.
Nu de poliţia de frontieră, ci de cei de la Rutieră. Aceştia l-au tras pe dreapta pentru o banală verificare a actelor.
Li s-a părut bizară combinaţia. Maşină cu număr de Mehedinţi, cedată lui Alexandru şi condusă de Mihail. Aşa că au trecut la o verificare sistematică a autovehiculului, a descoperit podeaua dublă şi, în ea, aproape 9.000 pachete de ţigări fără timbru de acciză.
Marfa de contrabandă a fost ridicată în vederea confiscării, maşina a ajuns sub sechestru, în curtea I.P.J.Bacău, iar lui Mihail i s-a deschis dosar penal, fiind trimis apoi în judecată. Basarabeanul n-a recunoscut fapta, susţinând că a împrumutat maşina şi că nu ştia nici de fundul dublu, nici de existenţa ţigărilor. Alibiul său nu i-a convins deloc pe judecători, din două motive. În primul rând pentru că „apare ca nefiresc ca o persoana să împrumute o maşina în care a introdus cantitatea de 8.733 pachete ţigarete fără timbru de acciză, unei alte persoane pentru a se deplasa pe teritoriul altei ţări, cu riscul de a pierde bunurile respective sau contravaloarea acestora”. Al doilea motiv pentru care magistraţii nu au crezut explicaţiile lui Mihail a fost acela că bărbatul trecuse de multe ori graniţa şi de fiecare dată a fost la volanul aceleiaşi maşini. „Bunurile interzise nu puteau fi introduse fără ştirea sa, maşina aflându-se în posesia acestuia şi astfel ascunderea unui număr atât de mare de pachete cu ţigarete, nu se putea realiza într-un timp scurt şi fără ştiinta inculpatului, fiind necesara manipularea bunurilor, aşezarea acestora în compartiment, dezasamblarea si asamblarea unor componente ale maşinii”, au conchis judecătorii, care, prin pronunţarea dată în martie anul trecut, au dispus confiscarea ţigărilor şi a autoturismului, trei ani cu suspendare pentru Mihail şi obligarea acestuia la plata sumei de 99.000 lei către ANAF.
Sentinţa a fost atacată de toate părţile. Procurorii pentru că instanţa a omis să interzică unele drepturi condamnatului, ANAF pentru că n-au fost menţionate penalităţile de întârziere, iar condamnatul pentru că fapta sa n-ar fi prevăzută de legea penală. Că pentru a fi infracţiune, era necesar ca valoarea ţigărilor să fie de peste 20.000 euro în vamă ori ele făceau doar 7.400 lei. N-a mai spus că nu ştia de existenţa lor şi de podeaua dublă a maşinii. Curtea de Apel a dat dreptate ANAF şi Parchetului, respingând apelul lui Mihail. Sentinţa dată chiar de Bobotează e definitivă. În afara celor 99.000 lei, ineditul traficant mai trebuie să plătească dobânda legală şi penalităţile de întârziere
Moldova
/VIDEO/ Droguri ascunse în magazin: Un bărbat de 51 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor interzise.
Ingeniozitatea comercianților de droguri pare să nu aibă limite. Un bărbat de 51 de ani din Chișinău este suspectat că ar fi ascuns o geantă cu PVP, cunoscută drept „sare”, într-un dulap destinat păstrării lucrurilor, într-un magazin. Planul nu a rămas însă neobservat de oamenii legii, care l-au documentat pe suspect o perioadă îndelungată și, în cele din urmă, l-au reținut.
Polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani spun că au urmărit activitatea bărbatului și au stabilit modul în care acesta ar fi distribuit substanțele narcotice.
În cadrul măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au stabilit că suspectul ar fi lăsat geanta cu substanțe interzise într-unul dintre dulapurile de păstrare a lucrurilor din incinta unui magazin.
După ce au acumulat suficiente probe, polițiștii au mers și la domiciliul bărbatului. Acolo au făcut percheziții, în cadrul cărora au fost găsite două seringi cu PVP în formă lichidă, dar și alte obiecte care ar fi fost destinate consumului de droguri.
Bărbatul a fost reținut și urmează să fie cercetat penal. Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și dacă suspectul ar fi acționat singur sau ar mai fi avut complici.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare.
Moldova
/VIDEO/ Mai multe companii, „puricate” de Fisc și PCCOCS: Două persoane, reținute pentru evaziune fiscală și spălare de bani de milioane.
Peste 17 milioane de lei ar fi fost ascunși de la impozitare într-o schemă de evaziune fiscală și spălare de bani, deconspirată de Serviciul Fiscal de Stat și PCCOCS. Mai multe companii din capitală, care importă și vând produse electronice, sunt vizate în anchetă, iar administratorul și contabilul uneia dintre firme au fost reținuți.
Potrivit anchetatorilor, schema ar fi funcționat în cursul anului 2025. Companiile ar fi tăinuit o parte din plățile salariale și neachitarea obligațiilor fiscale aferente.
Pe data de 2 și 3 septembrie, oamenii legii au descins la sediile companiilor, dar și la domiciliile și în mașinile persoanelor vizate.
În timpul perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, bani, tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă și alte materiale care ar putea ajuta oamenii legii să stabilească modul în care ar fi fost pusă la cale schema.
Administratorul și contabilul uneia dintre companiile vizate au fost reținuți. Procurorii urmează să stabilească ce măsuri procesuale vor fi aplicate în cazul lor. Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și toate persoanele implicate.
Moldova
Cruzime față de animale la Bălți și Drochia: Un câine ucis, zeci de oi și capre lăsate să moară. Două persoane, condamnate.
Cazuri șocante de cruzime față de animale, la Bălți și Drochia. Un bărbat a omorât un câine după ce l-a lovit cu lopata, iar o femeie și-a lăsat animalele fără hrană și apă, până când acestea au murit. În ambele cazuri, persoanele vinovate au fost amendate cu câte 25 de mii de lei.
La Bălți, totul a pornit de la un conflict legat de câinii vagabonzi din curtea unui bloc. Bărbatul de 30 de ani s-ar fi plâns unui vecin că animalele, aduse și hrănite de o femeie din bloc, se urcau în căruciorul copilului său cu nevoi speciale, pe care îl ținea afară, și îl murdăreau.
Într-o noapte, bărbatul a văzut un câine în apropierea căruciorului. A luat o lopată și a lovit animalul de mai multe ori. Câinele a murit în urma loviturilor.
Totul a fost văzut de o vecină. Femeia a sunat la 112 și a cerut intervenția poliției.
În fața instanței, bărbatul și-a recunoscut vina. El a declarat că a lovit câinele pentru a-l îndepărta de cărucior și că nu ar fi vrut să-l omoare.
Un alt caz, și mai șocant, a fost documentat în raionul Drochia.
O femeie avea în grijă 78 de oi și 25 de capre. În urma unui conflict cu fratele său, care nu mai asigura îngrijirea animalelor, femeia nu a mai mers la stână din noiembrie 2025.
Animalele au rămas luni întregi închise într-un spațiu îngrădit, fără hrană, apă și îngrijire.
Patru luni mai târziu, în luna februarie curent, în timpul unui control, la stâna dintr-o localitate din raionul Drochia au fost găsite 62 de animale moarte. Este vorba despre 59 de oi și trei capre.
Potrivit procurorilor, animalele au murit din cauza înfometării și deshidratării severe.
Femeia și-a recunoscut vina.
În ambele dosare, instanțele au decis aceeași pedeapsă. Cei doi au primit amenzi a câte 25 de mii de lei, bani care urmează să ajungă în bugetul statului.
-
Moldova5 zile în urmăAr fi fost ucis în bătaie: Noi detalii în cazul minorului găsit mort la Cantemir. Doi suspecți, reținuți
-
Moldova5 zile în urmăDouă mașini s-au ciocnit grav la Soroca, după ce un șofer nu ar fi acordat prioritate: Un copil și o femeie, răniți în accident.
-
Moldova5 zile în urmăCaz șocant la Criuleni: Un bărbat și-ar fi împușcat soția, apoi și-a pus capăt zilelorCaz șocant la Criuleni: Un bărbat și-ar fi împușcat soția, apoi și-a pus capăt zilelor
-
Moldova5 zile în urmăIncendiu lângă Piața Centrală din Chișinău. Flăcările au cuprins o anexă comercială de pe strada Armenească
-
Moldova5 zile în urmăTragedie dublă în justiția moldovenească: Doi tineri, angajați ai CNA și Ministerului Justiției, s-au înecat în Bulgaria.
-
Moldova4 zile în urmăDubla crimă de la Criuleni: Soțul ar fi avut interdicție de a se apropia de familie.
-
Moldova4 zile în urmăCaz tragic la Cahul: Două femei au fost găsite fără viață într-un apartament.
-
Moldova4 zile în urmăTragedie într-o suburbie a capitalei: Un bărbat de 51 de ani, găsit mort cu o plagă prin împușcare.
