Moldova
/FOTO/ Un automobil cu patru persoane s-a tamponat violent cu un camion, în stânga Nistrului. Șoferul mașinii și o pasageră, spitalizați
Accident de groază în apropiere de satul Ghidirim din stânga Nistrului. Un automobil în care se aflau patru persoane s-a tamponat violent într-un autocamion. Șoferul mașinii, un bărbat de 42 de ani și o pasageră au fost internați la spital cu traumatisme grave.
Veniți la fața locului, milițienii din regiune au stabilit că, autocamionul se deplasa înaintea automobilului. Conducătorul camionului vorbea la telefon. Între timp, acesta a oprit pe acostament, iar apoi, fără de a semnaliza pornirea a ieșit pe carosabil.
Șoferul automobilului a încercat să depășească camionul, însă pe banda de contrasens se deplasa o altă mașină. Pentru a evita coliziunea frontală, bărbatul de 42 de ani a întors volanul în dreapta pentru a reveni pe banda sa de circulație și s-a lovit cu camionul.
Prin urmare, șoferul automobilului, dar și o pasageră au suferit traumatisme grave și au fost duși la spital. Alți doi pasageri din mașină au rămas nevătămați.
Alte circumstanțe se stabilesc.



Moldova
Vroiau să ajungă în România: Doi străini, prinși după ce au trecut înot Prutul.
Doi cetățeni străini au fost prinși după ce au încercat să treacă ilegal frontiera moldo-română, înotând prin râul Prut.
Cazul a avut loc în zona Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni, unde o patrulă comună formată din polițiști de frontieră din Republica Moldova și România, aflată în misiune de supraveghere, a observat două persoane care traversau înot râul. După ce au ajuns la malul drept, aceștia au escaladat malul cu ajutorul unor crengi, însă au fost reținuți la scurt timp de polițiștii de frontieră români.
În urma verificărilor s-a stabilit că este vorba despre un cetățean al Armeniei, în vârstă de 36 de ani, și o femeie din Ucraina, de 39 de ani. Cei doi au fost ulterior preluați în baza Acordului de readmisie dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova.
Între timp, polițiștii de frontieră de pe teritoriul Republicii Moldova au inițiat cercetări și au depistat pe malul râului Prut mai multe obiecte care ar putea avea legătură cu tentativa de trecere ilegală a frontierei, printre care haine, produse de igienă, pungi și bandă adezivă.
La solicitarea organului de urmărire penală, procurorii din Ungheni au dispus eliberarea celor două persoane, cu aplicarea măsurii preventive de a nu părăsi teritoriul Republicii Moldova timp de 60 de zile.
Cei doi sunt cercetați penal pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, infracțiune care se pedepsește cu amendă, muncă neremunerată în folosul comunității sau până la doi ani de închisoare.



Moldova
/VIDEO/ Furt de proporții în chișinău: O femeie ar fi sustras peste un milion de lei din apartamentul unor cunoscuți.
O femeie de 40 de ani din raionul Sîngerei a fost reținută, fiind suspectată că ar fi furat peste un milion de lei dintr-un apartament din Chișinău.
Potrivit poliției și procurorilor din sectorul Buiucani, femeia era cunoscută de proprietarii locuinței și ar fi mers în vizită la aceștia. În timpul șederii, ar fi sustras pe ascuns cheia apartamentului.
Anchetatorii spun că, după ce proprietarii au plecat peste hotare, suspecta ar fi făcut un duplicat al cheii, a pătruns în locuință și ar fi furat banii.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul femeii, oamenii legii au ridicat zeci de mii de euro, a căror proveniență urmează a fi stabilită, dar și un pistol de tip revolver, deținut ilegal.
Femeia a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă până la 10 ani de închisoare.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
Moldova
Închisoare pentru un cumul de infracțiuni: Un tânăr, condamnat pentru furt, conducerea mașinii în stare de ebrietate și fals în declarații.
Un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la închisoare după ce a comis mai multe infracțiuni, printre care furt, conducerea automobilului în stare de ebrietate și fals în declarații.
Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, instanța l-a condamnat la doi ani și șase luni de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis. Totodată, acestuia i-a fost retras dreptul de a conduce mijloace de transport.
Conform materialelor cauzei, la 20 ianuarie 2025, tânărul a sustras o brățară din aur, în valoare de aproximativ 25 de mii de lei, dintr-un garaj situat într-o cooperativă de construcții din capitală. Ulterior, acesta a vândut bijuteria la un amanet pentru aproximativ 20 de mii de lei.
În toamna anului trecut, bărbatul a fost implicat și într-un accident rutier în sectorul Rîșcani al capitalei, în timp ce conducea fără permis. Testarea alcoolscopică a arătat o concentrație de 0,51 mg/l alcool în aerul expirat, iar analizele medicale au confirmat 1,22 g/l alcool în sânge, dar și prezența substanțelor stupefiante.
În timpul documentării cazului, acesta a încercat să inducă în eroare oamenii legii, prezentând un act de identitate pe numele altei persoane, pe care l-a folosit inclusiv la semnarea actelor întocmite de polițiști.
Ancheta a mai stabilit că, anterior, tânărul a fost prins de două ori conducând fără permis și în stare de ebrietate, în august și septembrie 2024, în municipiul Chișinău. În ambele cazuri, analizele au indicat concentrații ridicate de alcool în sânge, dar și prezența substanțelor narcotice.
Inculpatul și-a recunoscut integral vina și a declarat că regretă cele comise. Acesta nu este la prima abatere de la lege, fiind anterior judecat pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate.
Sentința nu este definitivă, iar inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
-
Moldova4 ore în urmăAr fi căzut de la înălțime: Un tânăr de 25 de ani, găsit mort în curtea unui bloc din capitală.
-
Moldova4 ore în urmă/VIDEO/ Furt de proporții în chișinău: O femeie ar fi sustras peste un milion de lei din apartamentul unor cunoscuți.
-
Moldova4 ore în urmăÎnchisoare pentru un cumul de infracțiuni: Un tânăr, condamnat pentru furt, conducerea mașinii în stare de ebrietate și fals în declarații.
-
Moldova4 ore în urmă/VIDEO/ Tentativă de escrocherie, dejucată: Doi tineri ar fi încercat să obțină un credit folosind actele unei persoane terțe.
-
Moldova3 ore în urmăVroiau să ajungă în România: Doi străini, prinși după ce au trecut înot Prutul.
-
Moldova4 ore în urmă/VIDEO/ Captură de spirt făcă acte: Polițiștii au ridicat circa 20 de tone de alcool etilic de contrabandă
