Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ A urcat beată criță la volan. O șoferiță de 19 ani, prinsă de INSP pe o stradă din Chișinău

Astăzi dimineață, în jurul orei 05:30, un echipaj de patrulare aflându-se la supravegherea traficului rutier în sectorul Buiucani a observat un automobil ce se deplasa haotic. Șoferul imediat a fost somat să oprească automobilul.

Publicat

La volan se afla o tânăra de 19 ani, domiciliată în Chișinău, care vizibil era în stare de ebrietate. Aceasta a fost condusă la Dispensarul narcologic și supusă testării alcoolscopice. Rezultatul a arătat 0,83 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Mașina a fost dusă la parcarea cu plată, iar șoferița este documentată penal pentru „conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat”. Conform legislației, conducătorul auto riscă muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, sancțiunea fiind aplicată de către instanța de judecată.

Amintim că gradul minim de ebrietate este stabilit de la 0,15 mg/l până la 0,3 mg/l în aerul pur expirat, iar starea avansată de ebrietate este considerată în cazul depășirii de 0,3 mg/l în aerul pur expirat.


În ambele cazuri conducătorii auto rămân fără permis de conducere.


Moldova

/VIDEO/ De la piață, direct în izolator. Un bărbat a fost reținut după ce a scos un pistol și a amenințat o femeie în plină zi, într-o piață din Strășeni.

De la piață, direct în izolator. Un bărbat de 52 de ani a fost reținut pentru 72 de ore, după ce a scos un pistol și a amenințat o femeie în plină zi, într-o piață din Strășeni. Incidentul s-a produs pe 2 august, în jurul orei 11:00, sub privirile mai multor martori.

Publicat

Poliția a fost alertată printr-un apel la 112. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că între cei doi izbucnise un conflict. La un moment dat, bărbatul a scos un obiect asemănător unui pistol și l-a îndreptat spre femeia în vârstă de 70 de ani.

În urma intervenției, polițiștii au ridicat de la suspect un pistol cu gaz. Verificările au arătat că acesta nu este înregistrat ca posesor legal de arme.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru huliganism. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele.


Femeia nu a fost rănită, însă incidentul a stârnit panică printre oamenii aflați în piață.


Citește mai departe

Moldova

Tânăr înecat în Nistru: Victima se afla la scăldat împreună cu câțiva prieteni.

Un tânăr a dispărut în apele Nistrului, iar câteva ore mai târziu a fost găsit fără viață. Tragedia s-a produs în dimineața de 31 iulie, pe plaja din Vadul lui Vodă.

Publicat

Potrivit informațiilor oferite de IGSU, totul s-a întâmplat în jurul orei 09:40, când un grup de tineri se afla la scăldat. La un moment dat, unul dintre ei a intrat în apă și nu a mai ieșit la suprafață. Cei rămași la mal au dat alarma și au sunat imediat la 112.

La fața locului au intervenit scafandrii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care au început căutările sub apă. Operațiunea a durat câteva ore.

În jurul orei 13:00, salvatorii au găsit și au scos la mal corpul neînsuflețit al tânărului, în apropiere de localitatea Pîrîta. Potrivit unor surse media, victima ar fi un tânăr de origine indiană.


Circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite.

În acest context, salvatorii vin cu un nou apel către populație: oamenii sunt îndemnați să se scalde doar în locuri amenajate și supravegheate, să evite consumul de alcool înainte de a intra în apă și să nu se aventureze la distanțe mari de mal.

De asemenea, părinții sunt avertizați să nu-și lase copiii fără supraveghere, nici măcar pentru câteva clipe.


În caz de pericol, specialiștii recomandă apelarea imediată a Serviciului 112.

Citește mai departe

Moldova

Vecin cu intenții meschine: Un bărbat, condamnat după ce a drogat fosta vecină cu ajutorul unui desert.

O femeie a ajuns la spital după ce a consumat, fără să știe, un desert care conținea droguri. La aproape cinci ani de la incident, fostul său vecin, un bărbat de 29 de ani, a fost condamnat pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane.

Publicat

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, cazul s-a produs în decembrie 2021. Victima și inculpatul erau foști vecini și păstrau o relație de prietenie. Femeia a mers în vizită la bărbat, unde au consumat vin și alte produse alimentare. Deși inițial a refuzat dulciurile, în dimineața următoare a acceptat să guste dintr-un desert oferit de acesta.

La scurt timp după ce a plecat, femeii i s-a făcut rău. Potrivit procurorilor, bărbatul nu a solicitat imediat intervenția ambulanței, iar starea victimei s-a agravat rapid. Femeia a început să aibă convulsii și să-și piardă cunoștința, fiind salvată după ce o trecătoare a apelat Serviciul 112. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Expertizele au confirmat prezența canabisului și benzodiazepinelor în organismul femeii, iar medicii au precizat că astfel de substanțe, în combinație cu alcoolul, pot provoca convulsii, pierderea cunoștinței și chiar deces.


Ulterior, în urma unei percheziții la domiciliul inculpatului, oamenii legii au ridicat peste 10 grame de marijuana și rășină de cannabis. În instanță, bărbatul a recunoscut doar că deținea drogurile pentru consum propriu, însă a negat că le-ar fi introdus în desert.

Instanța l-a condamnat la un an de închisoare pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane. Totodată, acesta va trebui să achite victimei 20.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 3.000 de lei pentru cheltuieli judiciare. Pentru infracțiunea de deținere a drogurilor, inculpatul a fost liberat de pedeapsă din cauza expirării termenului de prescripție.


Citește mai departe

topul săptămânii