Moldova
Un bărbat și soția lui, originari din Israel, prinși pe Aeroport 160 000 dolari SUA în bagajele de mână
160 000 dolari SUA, nedeclarați la ieșirea din Republica Moldova au fost depistați în cadrul controlului de securitate al bagajelor de mână. Astăzi, 28 decembrie, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, doi cetățeni ai Israelului cu vârste de 59 și 67 de ani, fiind soț și soție, au încercat să se eschiveze de la declararea a 160 000 $, echivalentul în valuta națională – 2 849 520.00 lei (curs BNM 28.12.2021).
Banii au fost descoperiți de angajații Poliței de Frontieră, antrenați la controlul de securitate în timpul procesării bagajelor de mână și a pasagerilor. La prelevarea imaginilor RAPISCAN L3, polițistul de frontieră a observat bunuri, asemănătoare cu bancnote. În urma verificărilor, în două bagaje s-au depistat valută, în unul se aflau 40 000$, iar în al doilea – 120 000$.
Totodată, la controlul de nivelul II au fost depistate 400 de bancnote a câte 100$ fiecare, care erau în cutia cu măști medicinale din bagajul soției și 1 200 bancnote în valoare nominală de 100$ în bagajul soțului.
În repercursiune, a fost chemată grupa operativă din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău, care documentează cazul. Ambii pasageri au declarat că nu au cunoscut despre procedura de scoatere a mijloacelor financiare din Republica Moldova.
Moldova
Fum și flăcări la poligonul de deșeuri din Bălți: Pompierii luptă ore în șir cu incendiul.
Un incendiu a izbucnit în această dimineață la poligonul unde sunt depozitate deșeurile din municipiul Bălți, amplasat în extravilanul satului Țambula, raionul Sîngerei. Flăcările au cuprins aproximativ 400 de metri pătrați, iar pompierii luptă și acum pentru stingerea focarelor.
Apelul la 112 a fost recepționat la ora 06:31. La fața locului au fost trimise patru echipaje de pompieri și salvatori, cu 19 angajați ai IGSU.
Incendiul a fost localizat în jurul orei 11:00, astfel încât flăcările să nu se extindă și pe celelalte sectoare ale poligonului. Suprafața afectată reprezintă aproximativ 400 de metri pătrați din cele 19,5 hectare ale obiectivului.
La intervenție participă și administrația poligonului, care a mobilizat șase unități de tehnică grea. Pompierii lucrează împreună cu operatorii acestora pentru a lichida focarele și a preveni reaprinderea lor.
Intervenția este îngreunată de vânt. La această oră, pompierii continuă lucrările pentru stingerea completă a incendiului.



Moldova
/VIDEO/ Nordul țării, „puricat” de polițiștii de frontieră: Peste 10 descinderi, efectuate într-o schemă de contrabandă cu alcool și țigări.
O schemă de contrabandă cu țigări contrafăcute și alcool etilic, care ar fi urmat să ajungă pe piețele din Uniunea Europeană, a fost deconspirată de Poliția de Frontieră.
Potrivit autorităților, trei bărbați sunt vizați în dosar. În urma perchezițiilor desfășurate în municipiul Bălți și raionul Drochia, oamenii legii au ridicat peste 650 de mii de țigări contrafăcute și aproximativ 14 tone de alcool etilic, valoarea totală a mărfurilor fiind estimată la peste 2,5 milioane de lei.
Investigația a fost desfășurată de ofițerii Direcției investigare a criminalității transfrontaliere din cadrul IGPF. Potrivit anchetatorilor, aceștia au identificat un mecanism prin care țigările contrafăcute ar fi fost produse atât în Republica Moldova, cât și în Ucraina, inclusiv sub mărci moldovenești.
Ulterior, produsele ar fi urmat să fie transportate ilegal peste hotare și comercializate în mai multe state ale Uniunii Europene. Pentru documentarea schemei, polițiștii de frontieră, împreună cu procurorii PCCOCS, au desfășurat peste 10 percheziții în nordul țării.
În urma descinderilor au fost găsite și ridicate peste 650.000 de țigări, de cinci mărci contrafăcute, dar și circa 14 tone de alcool etilic. Alcoolul urmează să fie supus expertizei pentru stabilirea caracteristicilor și valorii exacte.
Întreaga cantitate de țigări și alcool a fost indisponibilizată și ridicată în calitate de corpuri delicte în cadrul cauzei penale. În dosar sunt vizați trei suspecți, cu vârste cuprinse între 38 și 54 de ani. Aceștia sunt cercetați în stare de libertate.
Investigațiile continuă pentru documentarea întregului mecanism, stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea celorlalte persoane care ar fi implicate în schema de contrabandă.
Moldova
/VIDEO/ Dragoste cu iz narcotic: Doi concubini, prinși în flagrant când plasau droguri în ascunzișuri.
Doi concubini din capitală, de 19 și 24 de ani au ajuns în vizorul poliției, fiind suspectați că ar fi implicați în activitatea de curierat al drogurilor. Tinerii au fost reținuți în flagrant de angajații Inspectoratului de Poliție Centru, în timp ce, potrivit oamenilor legii, plasau substanțe narcotice în ascunzișuri.
În urma acțiunilor întreprinse asupra unuia dintre suspecți, dar și după verificarea locațiilor indicate în telefoanele acestora, polițiștii au depistat mai multe pachețele în care erau camuflate substanțe narcotice de origine vegetală.
Ancheta a continuat cu percheziții la domiciliul celor doi. Acolo, oamenii legii au găsit cântare de precizie, pachețele de tip zip-lock și alte obiecte care ar putea avea legătură cu activitatea investigată.
Cei doi au fost reținuți, iar ulterior, la demersul procurorilor, instanța a dispus plasarea lor în arest preventiv pentru 30 de zile.
Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă între 7 și 15 ani de închisoare. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor persoane care ar putea fi implicate în schema de distribuire a drogurilor.
-
Moldova3 zile în urmă/AUDIO/ „Moartea ta e în mâinile mele”: Un bărbat și-ar fi urmărit și amenințat soția cu moartea. A fost plasat în arest.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Mai multe companii, „puricate” de Fisc și PCCOCS: Două persoane, reținute pentru evaziune fiscală și spălare de bani de milioane.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Droguri ascunse în magazin: Un bărbat de 51 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor interzise.
-
Moldova6 zile în urmăNu au împărțit un drum: Un motociclist a fost luat pe sus de un automobil, în Chișinău.
-
Moldova6 zile în urmăCruzime față de animale la Bălți și Drochia: Un câine ucis, zeci de oi și capre lăsate să moară. Două persoane, condamnate.
-
Moldova9 ore în urmă/ÎN CĂUTARE/ Disperare într-o familie din Căușeni: Un tânăr de 24 de ani este căutat de trei săptămâni.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Șase motocicliști au fugit de poliție, la Rezina: Cinci nu aveau permis, iar unul era minor.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Fugar moldovean, de negăsit: A pus pe jar autoritățile bulgare și române după o serie de incidente violente.
