Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Accident grav în raionul Ialoveni. O persoană a fost preluată de ambulanță

O persoană a ajuns la spital după ce două unități de transport s-au tamponat. Potrivit informațiilor, duminică, 26 decembrie, la ora 17:30, poliția din Ialoveni a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe traseul Leuseni-Chișinău, in apropierea localității Suruceni.

Publicat

Imediat la fața locului s-a deplasat grupa operativă, scrie Realitatea.md.

„S-a stabilit preliminar că un automobil de marca „Toyota”, condus de un bărbat în vârstă de 29 ani care se deplasa pe direcția spre municipiul Chișinău, nu a respectat prevederile RCR, a pierdut controlul volanului, iar ca urmare s-a tamponat cu camionul de model „Mercedes” cu semiremorcă, condus de un bărbat de 31 ani, care se deplasa în sens opus”, spune poliția.

Urmare a impactului, pasagera din automobilul de marca „Toyota”, o femeie în vârstă de 36 ani a fost transportată la spitalul de Urgență din mun. Chișinău pentru îngrijiri medicale specializate.


Conducătorii mijloacelor de transport fiind testați cu aparatul Drager, s-a constatat rezultat negativ la prezența alcoolului în aerul expirat.

Toate circumstanțele producerii accidentului se stabilesc.


Moldova

În stare gravă la spital: Un copil de 5 ani a fost lovit de o motocicletă condusă de un minor.

Un copil de 5 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit de o motocicletă în apropierea localității Damașcani, raionul Rîșcani. Incidentul s-a produs pe 20 august, în jurul orei 11:20, în zona unei păduri, unde micuțul se juca împreună cu alți copii.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Rîșcani, Lilia Harea, la ghidonul motocicletei se afla un adolescent, care a fugit de la locul accidentului imediat după impact. Copilul a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Rîșcani, iar ulterior a fost transferat la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, unde a fost internat în secția de neurochirurgie. Purtătorul de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu, a declarat că starea micuțului este grav-stabilă.

Poliția a reușit să identifice conducătorul motocicletei și să ridice vehiculul implicat în accident. Testarea minorului de 15 ani cu aparatul Drager a confirmat că acesta nu consumase alcool.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei și pentru a determina măsurile legale ce se impun.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Încălcările în trafic, filmate de sus: Polițiștii au surprins, cu ajutorul dronelor, zeci de abateri în mai puțin de două ore.

Poliția Națională a intensificat controalele în trafic, șoferii fiind supravegheați… din aer. Inspectorii de patrulare au ridicat de la sol 16 drone pentru a monitoriza conducătorii auto care încalcă regulile de circulație. Dispozitivele au fost ridicate simultan în cinci locații din Chișinău, dar și în mai multe orașe din țară, printre care Bălți, Edineț, Orhei, Soroca, Criuleni și Hâncești.

Publicat

Rezultatele nu s-au lăsat așteptate. În doar o oră și jumătate, peste 360 de conducători auto au fost documentați pentru diverse abateri. Cei mai mulți – 262 la număr – au ignorat marcajul rutier. Alți 58 au fost trași la răspundere pentru încălcări anterioare surprinse de camerele din trafic, precum depășirea limitei de viteză, lipsa centurii de siguranță sau utilizarea telefonului la volan. Restul au fost amendați pentru circulația pe banda destinată transportului public ori pentru nerespectarea indicatoarelor rutiere.

Poliția anunță că astfel de operațiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor.

Datele statistice arată că pericolul este unul real: doar în primele șapte luni ale anului curent s-au produs 1.200 de accidente pe drumurile din Republica Moldova. În urma acestora, 102 persoane și-au pierdut viața, iar peste 1.400 au fost rănite.



Citește mai departe

Moldova

Și-a văzut moartea cu ochii: Un bărbat a căzut într-o fântână, la Căușeni. A fost extras de salvatori.

Momente de panică în localitatea Constantinovca, raionul Căușeni. Un localnic de 38 de ani a fost la un pas de tragedie, după ce a căzut într-o fântână adâncă. Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 20 august, în apropierea unei gospodării din sat.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost făcut la ora 19:53, iar la fața locului a ajuns în scurt timp o echipă de pompieri și salvatori din cadrul IGSU. Când au coborât, aceștia au constatat că victima se afla la o adâncime de aproximativ opt metri.

Bărbatul a fost extras în siguranță la suprafață cu ajutorul echipamentului specializat. Ulterior, el a fost predat medicilor de pe ambulanță și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

Circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite.


Potrivit datelor statistice, de la începutul anului curent, salvatorii au intervenit în opt cazuri de extragere a persoanelor căzute în fântâni.


Citește mai departe

topul săptămânii