Moldova
/FOTO/ Contrabandă cu piese pentru avioane de peste 2.000.000 de lei, deconspirată de Serviciul Vamal și PCCOCS
Ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal și procurorii PCCOCS investighează o schemă de contrabandă cu piese de schimb pentru avioane în valoare de peste 2 milioane de lei. Pe acest caz sunt cercetați penal 4 conaționali, după ce vameșii au depistat mărfurile în autovehiculul unuia dintre ei.
Cazul a avut loc în data de 9 noiembrie 2021, pe traseul Chișinău – Bender. În baza analizei de risc, ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal au tras pe dreapta un autoturism de model Honda CRV, cu numere de înmatriculare transnistrene. Acesta se deplasa din direcția orașului Bender spre Chișinău.
Ca urmare a controlului de specialitate, ofițerii echipelor mobile au depistat, în salonul și portbagajul mijlocului de transport, două cutii din lemn cu masa de aproximativ 100 kg fiecare, ce conțineau piese de schimb pentru avion, fără acte de proveniență.
Potrivit materialelor dosarului, bărbatul, în vârstă de 34 de ani, domiciliat în raionul Anenii Noi, transporta mărfurile din Ucraina, prin teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova, cu eludarea controlului vamal. Acestea erau destinate comercializării atât în țara noastră, cât și în alte state.
În cadrul cauzei penale au fost efectuate 3 percheziții la diferite adrese din țară și reținute două persoane, una dintre care a fost plasată în arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile. Alte două persoane au fost audiate și recunoscute în calitate de bănuiți.
Investigațiile pe acest caz continuă, iar organele de anchetă urmează să stabilească proveniența exactă a pieselor, destinatarii mărfurilor, persoanele implicate, precum și alte circumstanțe relevante cazului. Totodată, este examinată și versiunea implicării unor funcționari publici în schema infracțională, inclusiv angajați vamali.

Moldova
Accident grav la Anenii Noi: Un șofer a pierdut controlul mașinii și s-a izbit cu mașina într-un tir.
Accident grav la Anenii Noi. Un bărbat de 68 de ani a ajuns în stare inconștientă la spital, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un camion.
Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 22 octombrie, în apropierea localității Florești. Potrivit poliției, șoferul ar fi pierdut controlul volanului în timp ce efectua o manevră de depășire. În doar câteva clipe, mașina acestuia a ajuns pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un camion care venea regulamentar din direcția opusă.
Impactul a fost atât de puternic, încât bărbatul a rămas prins între fiarele contorsionate ale vehiculului. La fața locului au intervenit polițiștii, pompierii și medicii, care au reușit să-l scoată în viață. Victima a fost transportată la Spitalul Raional Anenii Noi, în stare gravă și inconștientă.
Poliția a inițiat un proces penal și urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.

Moldova
/VIDEO/ Șase bănuiți de contrabandă: Circa 2 milioane de țigarete ascunse printre puieți, depistate de vameși.
Contrabandă mascată cu pomi decorativi și șase bănuiți reținuți. Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, au deconspirat o schemă de contrabandă cu aproape 2 milioane de țigarete la postul vamal de frontieră Lipcani – Rădăuți-Prut din raionul Briceni. Produsele de tutungerie erau ascunse în două TIR-uri printre plante decorative.
Conform materialelor anchetei, în declarațiile oficiale era indicat că vehicuelele transportă puieți decorativi. Totuși, inspectorii vamali au dispus controlul fizic detaliat al mijloacelor de transport. În urma verificărilor, în spatele puieților, au fost depistate cutii cu țigări nedeclarate autorității vamale – 59 și, respectiv, 130 de cutii, fiecare conținând câte 500 pachete de țigări de marcă autohtonă. În total, au fost ridicate 1.890.000 de țigarete.
Ulterior, au fost efectuate percheziții în Briceni și în Chișinău. Țigaretele, camioanele, telefoanele mobile, înscrisurile de ciornă și alte suporturi de informații au fost ridicate pentru examinare.
În paralel, polițiștii au descins cu percheziții la domiciliul unuia dintre suspecți, de unde au ridicat un arsenal întreg de mai multe tipuri de arme și muniții.
În cadrul investigațiilor, au fost reținuți șase cetățeni ai Republicii Moldova, originari din raionul Briceni cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, bănuiți de implicare în activitatea infracțională. Conform informațiilro oferite de autoriattea vamală, printre aceștia sunt și persoane cu rol de organizare a schemei de contrabandă.
Urmează ca procurorii să formuleze învinuirile pentru tentativă de contrabandă, în vederea continuării cercetărilor penale pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a altor legături cu activitatea de producere și comercializare ilegală a țigărilor.
Moldova
/VIDEO/ Doi soți, prinși cu un lot impunător de narcotice: Aceștia aveau magazinul lor pe Telegram unde comercializau droguri.
Împreună și la bine, și la infracțiuni. Este vorba despre un cuplu din bălți care a fost prins în flagrant cu un lot impunător de narcotice de diferite tipuri asupra lor.
Mai exact, Ofițerii Direcției investigații, în comun cu polițiștii de patrulare și procurorii PCOCCS, au destructurat activitatea a două persoane implicate în traficul de droguri.
Pe traseul Chișinău–Bălți, în preajma oșarului Fălești, oamenii legii au stopat un automobil, condus de un bărbat de 32 de ani, având-o ca pasageră pe soția sa, de 35 de ani – ambii originari din orașul Bălți. Familia este bănuită de transportarea și punerea în circulație a substanțelor narcotice pe teritoriul municipiului Bălți și raioanele din preajmă. Aceștia aveau chiar și un magazin pe aplicația mobilă Telegram. Soții a fost opriți în timp ce reveneau dintr-o pădurice din Ialoveni de unde ar fi preluat drogurile.
În timpul perchezițiilor autorizate efectuate în automobil și la domiciliul celor doi au fost depistate și ridicate 300 de grame de droguri de tip PVP, drog cunoscut în rândurile consumatorilor și ca sare, un kilogram de mefedronă, cantități de marijuana uscată, cântare electronice de înaltă precizie, mijloace bănești în diferită valută, ustensile pentru consumul de droguri, pachete de tip zip-lock, telefoane mobile, cartele SIM și carduri bancare.
Dacă complicii ar fi reușit să realizeze pe piața neagră întreaga cantitate de substanțe interzise, aceștia ar fi pus în bugetul familiei un venit tenebru de aproximativ 1 milion și 200 de miide lei.
Prin urmare, automobilul utilizat la comiterea infracțiunii a fost ruducat și transportat la parcarea specială acesta fiind propă în cauza penală.
Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile, iar femeia este cercetată în stare de libertate. De menționat că soțul, nu aeste a prima sa abatere de la lege. Acesta recent și-a ispășit pedeapsa cu închisoare pentru mai multe infracțiuni, inclusiv legate de droguri.
Acum, dacă vina celor doi va fi demonstrată, conform legislației în vigoare, ei riscă pedeapsă sub formă de privațiune de liberatate pe un termen de până la 15 ani de închisoare.
Investigațiile penale continuă, timp în care cuplul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
-
Moldova2 zile în urmăAccident grav la Anenii Noi: Un șofer a pierdut controlul mașinii și s-a izbit cu mașina într-un tir.
-
Moldova5 zile în urmăScandal de corupție la Hîncești: Polițist și medic, cercetați pentru eliberarea ilegală de adeverințe medicale necesare reînnoirii permiselor auto.
-
Moldova4 zile în urmăIncendiu violent, pagube uriașe: Un autoservice și un magazin auto au fost mistuite de foc, la Briceni.
-
Moldova6 zile în urmăCeartă sângeroasă între frați: Un tânăr de 23 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de fratele său geamăn.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Doi soți, prinși cu un lot impunător de narcotice: Aceștia aveau magazinul lor pe Telegram unde comercializau droguri.
-
Moldova6 zile în urmăSfârșit nefast pentru un motociclist: Un tânăr de 19 ani a murit după ce a ajuns cu motocicleta într-un gard, la Călărași
-
Moldova4 zile în urmăDescinderi matinale la Hîncești: Șapte funcționari de la „Hîncești-Silva”, vizați într-un dosar de corupție.
-
Moldova6 zile în urmăPercheziții și un nou suspect: Un fost angajat al Agenției Servicii Publice, reținut de CNA.
