Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Dublul omor de la Fălești. Rudele și prietenii victimelor protestează: „Rudele suspecților strâng bani pentru a-i scoate din pușcărie”

Protest în fața Judecătoriei din Fălești. Rudele celor doi tineri din Bălți, cadavrele cărora au fost găsite cum 11 zile, într-o fâșie forestieră din raionul Fălești își caută dreptatea în fața instanței de judecată. Pentru că unul dintre cei șase tineri reținuți în cadrul anchetei penale a fost plasat în arest la domiciliu, familiile și prietenii celor morți se tem că ucigașii, rând pe rând, ar putea scăpa basma curată.

Publicat

Mama unuia dintre băieți, răpusă de durere, a spus că nici cea mai aspră pedeapsă nu va fi suficientă. Femeia a povestit cu lacrimi în ochi că din cauza bestialității cu care a fost ucis feciorul său, nici nu a reușit să-și ia rămas bun de la el, transmite Tvn.md

„Dreptate și doar o judecată echitabilă, pentru că am informația că cealaltă parte strânge bani pentru ca să pună crima pe umerii unui singur om, iar pe restul, acum sunt șapte, dar trebuie să fie opt, au început să-i lase în arest la domiciliu, sau cei cu cetățenie românească vor pleca peste hotare. Detenție pe viață, îmi pare rău că nu există pedeapsă cu moartea pe scaun electric, pentru că acesta este unicul meu copil. Copilul meu, eu nici nu am reușit să mă uit la dânsul, să-mi iau rămas bun de la el”, a declarat mama victimei.

Oamenii care au organizat protestul în fața Judecătoriei Bălți, sediul Fălești, au spus că tot ce-și doresc este ca făptașii să răspundă în fața legii și să-și primească sentința pe care o merită.


„Noi ne dorim dreptate, noi vrei să judece corect, de ce l-au lăsat să plece? Dacă a fost reținut înseamnă că cineva l-a turnat. Lasă să poarte răspundere, să fie judecat, ce înseamnă asta?”

„Nu întâmplător poliția l-a reținut, înseamnă că ceilalți depun mărturii împotriva lui, el s-a aflat acolo, aici nu mai are importanță stătea într-un picior sau pe două picioare.”

„Nu au fost rupte două flori dintr-o alee, dar a fost săvârșit un omor și cred că trebuie toți să fie acolo.”


„De ce se întâmplă așa că cineva rămâne acolo, iar cineva iese pur și simplu, fără niciun motiv sau lămurire”, au declarat oamenii.

Judecătorul de insitrucție, Radu Holban, cel care a dispus plasarea în arest la domiciliu a unuia dintre bănuiți, a declarat că motivele acestei decizii nu pot fi divulgate.

„Nu pot să vă divulg fiind că materialele sunt examinate în ședință închisă. Toate materialele respective nu pot fi divulgate publicului, la moment. Am examinat două demersuri în ziua de sâmbătă. Unul a fost admis, iar în celălalt am aplicat arest la domiciliu”, a spus Radu Holban.


Judecătorul responsabil de relațiile cu mass media din cadrul Judecătoriei Bălți, sediul central, a spus că este hotărârea colegul său este una argumentată și legală.

„Să divulgăm careva informații ce ține de urmărirea penală, noi nu avem dreptul. Instanța de judecată la emiterea unei hotărâri se bazează pe probele și materialele care au fost la dispoziția judecătorului și examinând toate probele, toate circumstanțele. În jurisprudență există principiul individualizarea pedepsei, chiar și dacă mai multe persoane au comis aceeași faptă, asta nu înseamnă că vor primi aceeași pedeapsă”, a declarat Stanislav Sorbalo.


Pentru săvârșirea omorului intenționat, bănuiții riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţie pe viaţă.

Moldova

Dubla crimă de la Criuleni: Soțul ar fi avut interdicție de a se apropia de familie.

Noi detalii îngrozitoare ies la iveală în cazul dublei crime din raionul Criuleni, unde o femeie de 42 de ani și soțul ei, de 47 de ani, au fost găsiți morți în propria gospodărie.

Publicat

Potrivit Procuraturii Generale, în familia celor doi ar fi existat, cu doar câteva săptămâni înainte de tragedie, un episod de violență. Poliția ar fi intervenit, iar pe acest caz a fost pornit un proces penal.

Ulterior, instanța ar fi emis un ordin de protecție, prin care bărbatului i se interzicea să se apropie de soție și de ceilalți membri ai familiei. Mai mult, acesta urma să fie monitorizat prin intermediul unei brățări electronice.

În pofida acestei măsuri, în dimineața zilei de 31 august, bărbatul ar fi ajuns la domiciliul familiei. Potrivit anchetei preliminare, acesta ar fi avut asupra sa o armă deținută ilegal și ar fi tras în direcția soției. Femeia a murit în urma plăgii prin împușcare.


Ulterior, bărbatul s-ar fi retras în spatele locuinței, unde și-ar fi luat viața cu aceeași armă.

Tragedia a fost descoperită de fiica celor doi, în vârstă de 15 ani, care a alertat poliția. În urma examinării preliminare, medicul legist a constatat plăgi prin împușcare pe corpurile ambelor victime. Arma găsită la fața locului era confecționată artizanal și urmează să fie supusă expertizei.

La moment, Procuratura raionului Criuleni verifică modul în care a fost executată măsura emisă anterior și circumstanțele care au permis apropierea bărbatului de victimă.


Și Inspectoratul Național de Probațiune a anunțat o anchetă internă. Sunt verificate acțiunile angajaților responsabili de aplicarea și monitorizarea supravegherii electronice, inclusiv modul în care au fost gestionate eventualele semnale sau situații de risc.

Instituția susține că va acorda sprijin organelor competente pentru elucidarea cazului și că, în funcție de rezultatele verificărilor, vor fi dispuse măsurile necesare.

Cei doi soți au lăsat în urmă trei copii.


Citește mai departe

Moldova

20 de ani de închisoare pentru un bărbat din nordul țării: Și-ar fi abuzat sexual nepoata de 9 ani.

Un bărbat de 51 de ani din nordul țării a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de tentativă de viol și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite asupra propriei nepoate, în vârstă de doar 9 ani.

Publicat

Potrivit probelor administrate de procurori și organul de urmărire penală, în noiembrie 2025, bărbatul ar fi încercat să-și violeze nepoata în locuința sa, unde acesta locuia în aceeași gospodărie cu familia copilei. Minora a reușit să scape din mâinile lui, spunându-i că cineva ar fi bătut la ușă.

Ancheta a stabilit că, cu câteva luni înainte, inculpatul ar fi comis și alte acțiuni cu caracter sexual neconsimțite asupra copilei, în timp ce aceasta dormea după ce revenise de la școală.

Pe parcursul procesului, bărbatul nu și-a recunoscut vinovăția.


Instanța i-a aplicat pedeapsa de 20 de ani de închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis. Sentința poate fi contestată în apel.

Procuratura îndeamnă victimele abuzurilor sexuale și persoanele care cunosc astfel de cazuri să sesizeze imediat autoritățile. Semnalarea unor asemenea fapte poate contribui la protejarea victimelor și la tragerea la răspundere a celor vinovați.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Primii doi învinuiți, trimiși în judecată: Inculpații, membri ai unui grup cu ramificații în 4 țări. 40 de kg de metamfetamină, depistate.

Procurorii PCCOCS anunță trimiterea în judecată a primilor doi cetățeni ai Republicii Moldova în dosarul unei rețele internaționale de trafic de droguri, în care au fost reținute în total 16 persoane, inclusiv în Cehia, România, Ungaria și Bulgaria.

Publicat

Cei doi învinuiți au 51 și 36 de ani și ar fi avut roluri diferite în cadrul grupării criminale organizate. Potrivit probelor acumulate, bărbatul de 51 de ani ar fi fost implicat în producerea drogurilor într-unul dintre cele două laboratoare clandestine din Republica Moldova, în timp ce bărbatul de 36 de ani ar fi avut rolul de transportare a drogurilor.

Bărbatul de 36 de ani a fost plasat în arest la domiciliu, după ce procurorii au contestat măsura înlocuirii arestului preventiv. Cel de 51 de ani continuă să se afle în custodia statului, acesta fiind anterior implicat într-un caz de trafic internațional de hașiș.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.


Cazul este unul de amploare, investigația fiind desfășurată cu sprijinul agențiilor europene Europol și Eurojust. Amintim că la data de 11 noiembrie 2025, oamenii legii au efectuat 18 percheziții, dintre care 12 în Republica Moldova, iar celelalte în Cehia, Ungaria și România. Atunci au fost reținute 16 persoane, inclusiv presupusii lideri ai grupării — un cetățean moldovean, anterior condamnat în Cehia la 10 ani de închisoare pentru trafic de cocaină, și un cetățean ceh.

În urma perchezițiilor din Republica Moldova au fost ridicate aproximativ 5 kg de metamfetamină, 40 kg de pastile cu conținut de efedrină, sute de kilograme de substanțe și precursori chimici necesari producerii metamfetaminei, precum și aproximativ 70 kg de reziduuri chimice. De asemenea, au fost ridicate echipamente specializate, două automobile presupus utilizate la transportarea drogurilor, dispozitive electronice și bani.


În cadrul investigației, autoritățile au identificat și laboratoare clandestine în care ar fi fost produsă metamfetamina. În Ungaria au fost depistate mai multe kilograme de substanțe chimice și metamfetamină deja produsă, iar în Cehia a fost ridicat un kilogram de metamfetamină și bani presupus proveniți din vânzarea drogurilor.

Potrivit anchetei, gruparea ar fi avut o structură bine organizată, cu membri responsabili de producere, logistică și transport. Drogurile ar fi fost ascunse în compartimente special amenajate ale automobilelor sau camuflate în colete, inclusiv în sticle de vin. Cantitatea transportată într-un singur automobil varia între 3 și 8 kilograme, iar astfel de operațiuni ar fi fost desfășurate de aproximativ două ori pe lună.

Drogurile și substanțele depistate în cadrul operațiunii au fost ridicate înainte de a ajunge la consumatori.


Cauza urmează să fie examinată de Judecătoria Chișinău, iar procurorii PCCOCS urmează să susțină acuzațiile în baza probelor acumulate.

Citește mai departe

topul săptămânii