Moldova
Nicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.
Fostul primar de la Boldurești Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fost reținut în seara de 29 ianuarie, într-o nouă cauză penală. Potrivit poliției, acesta ar fi agresat și bătut un bărbat acum șase ani, pe când era primar în localitate. Acum acesta este cercetat penal pentru fapte de tortură și tratament inuman.
Ciochină a fost reținut imediat de cum s-a pus pe pauză ședința din dosarul în care e învinuit că a tamponat mortal cu mașina un adolescent.
Poliția anunță că fostul edil de la Boldurești a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în anul 2020 ar fi bătut și înjurat un bărbat, care avea dificultăți de deplasare.
Menționăm că în data de 29 ianuarie, procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil la Boldurești. Pe lângă aceasta, acuzatorii au solicitat ca fostul primar să nu poată șofa 9 ani și să achite 31.000 de lei prejudiciu statului.
În privința presupusului său complice, Ion Andronache, procurorii cer 3 ani de închisoare într-un penitenciar deschis.
Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate.
Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Ciochină susține că este nevinovat și că totul ar avea o motivație politică.
Moldova
Deces subit pe șosea: Un moldovean a decedat în urma unui accident rutier produs pe un drum din Italia.
Un tânăr moldovean de 25 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs în Italia, în localitatea Giardini Naxos, pe un drum național.
Potrivit presei italiene, tragedia s-a produs în noaptea de 5 iunie, în jurul orei 01:30. Tânărul, originar din Republica Moldova și stabilit în Italia, se deplasa cu motocicleta în direcția orașului Catania.
Din primele informații, acesta ar fi pierdut controlul motocicletei într-o curbă și s-a izbit violent de un zid de pe marginea drumului.
Impactul a fost extrem de puternic, iar echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Medicii au constatat decesul tânărului chiar la locul accidentului.
În accident a fost implicată și o persoană care se deplasa cu o trotinetă electrică. Aceasta a fost transportată la spital cu traumatisme ușoare.
La fața locului au intervenit carabinierii, poliția locală și echipaje de intervenție, care au securizat zona și au demarat cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
Anchetatorii urmează să stabilească dacă a fost vorba despre un accident provocat exclusiv de pierderea controlului asupra motocicletei sau dacă în producerea impactului au fost implicate și alte circumstanțe.

Moldova
Val de escrocherii telefonice: Poliția a înregistrat încă 17 cazuri de fraudă în doar 24 de ore.
Escrocheriile telefonice continuă să facă victime. Doar într-o singură zi poliția a înregistrat 17 cazuri de fraudă cu un prejudiciu total de aproape un milion de lei, iar cea mai mare pierdere depășește suma 300 de mii de lei.
Printre victime se numără o femeie de 55 de ani din Cahul, care a fost convinsă de escroci să contracteze un credit bancar și alte trei microcredite. Ulterior, banii au fost transferați în trei tranșe, două dintre acestea fiind ridicate în numerar, iar una expediată prin transfer. În total, femeia a pierdut peste 300 de mii de lei.
Potrivit poliției, două dintre cele 17 cazuri au fost comise în data de 4 iunie, în timp ce celelalte s-au produs în zilele precedente, însă victimele au sesizat autoritățile abia acum.
Deși numărul persoanelor înșelate rămâne ridicat, există și vești bune. În aceeași perioadă, vigilența cetățenilor a contribuit la dejucarea a 236 de tentative de escrocherie. Oamenii au recunoscut semnele unei fraude, au întrerupt convorbirile și au alertat autoritățile înainte de a pierde bani.
Polițiștii avertizează că infractorii folosesc diverse scenarii pentru a câștiga încrederea victimelor. Aceștia se prezintă drept angajați ai băncilor, reprezentanți ai unor instituții de stat sau chiar rude aflate în dificultate și încearcă să obțină date bancare, parole sau transferuri de bani.
Oamenii legii recomandă cetățenilor să nu divulge nimănui datele cardurilor bancare, codurile primite prin SMS sau parolele personale. De asemenea, în cazul unui apel suspect, convorbirea trebuie întreruptă imediat, iar informația verificată direct la bancă sau la poliție.
Moldova
Moldovean depistat mort în Italia: Cadavrul bărbatului a fost găsit într-o mașină furată, răsturnată într-un canal cu apă.
Un cetățean moldovean în vârstă de 37 de ani a fost găsit mort într-un automobil furat, răsturnat într-un canal cu apă, în apropiere de Milano, Italia.
Descoperirea a fost făcută în localitatea Pantigliate, într-o zonă de câmp din apropierea unei șosele provinciale. Autoritățile italiene au intervenit după ce un trecător a observat automobilul parțial scufundat în apă și a alertat serviciile de urgență.
Potrivit presei italiene, mașina, un automobil de lux, figura ca fiind furată cu doar câteva ore înainte dintr-o localitate aflată la aproximativ cinci kilometri distanță.
Pentru scoaterea vehiculului din canal a fost necesară intervenția pompierilor, inclusiv a echipelor specializate în intervenții acvatice.
În interiorul automobilului a fost găsit fără viață un bărbat originar din Republica Moldova, cunoscut anterior de poliție pentru infracțiuni contra patrimoniului.
Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Primele verificări arată că pe corpul victimei nu au fost depistate urme vizibile de violență.
Anchetatorii iau în calcul ipoteza că moldoveanul ar fi murit înecat, după ce a pierdut controlul volanului și a ajuns cu automobilul în canal. Această versiune este susținută și de faptul că airbagurile mașinii erau declanșate, semn că vehiculul ar fi fost implicat într-un impact înainte de a ieși de pe carosabil.
Autoritățile italiene continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei, dar și dacă bărbatul se afla singur în automobil în momentul producerii incidentului.




