Moldova
/VIDEO/ Șantaj cu o datorie inventată: Doi tineri din Călărași, cercetați penal după ce ar fi cerut 12 mii de euro de la un consătean.
Doi tineri din raionul Călărași au ajuns în vizorul poliției după ce ar fi șantajat un consătean, cerându-i 12 mii de euro pentru o așa-zisă datorie inventată. Totul a ieșit la iveală după ce victima s-a adresat oamenilor legii și a povestit că este amenințată și constrânsă să plătească bani pe care nu îi datorează.
Potrivit poliției, suspecții, cu vârste de 21 și 25 de ani, ar fi pretins că bărbatul le-ar fi furat 200 de grame de aur în 2022, în timp ce ar fi înnoptat la unul dintre ei. Sub pretextul acestei presupuse datorii, cei doi ar fi pus la cale un plan de șantaj, vizitându-l de mai multe ori pe consătean în lunile septembrie și octombrie ale acestui an.
Victima ar fi fost sunată și amenințată cu răfuială fizică, iar în urma presiunilor, ar fi fost nevoită să le dea mai multe tranșe de bani — 750 și 250 de euro.
Urmare a investigațiilor penale efectuate, bănuiții au reținuți. De menționat că, potrivit oamenilor legii, cei doi au fost anterior judecați, inclusiv pentru jaf.
Procurorii le-au formulat și prezentat învinuirile pentru șantaj celor doi, urmate de depunerea demersului pentru aplicarea arestului preventiv în privința acestora. Menționăm că, potrivit legislației în vigoare, suspecții riscă amenzi de până 47.500 de lei sau privațiune de liberate pe un termen de la 3 până la 5 ani.
Urmărirea penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cazului.
Moldova
Bunuri istorice, descoperite la Bălți: O colecție de monede și obiecte istorice, păstrate și vândute ilegal în nordul țării.
O adevărată lovitură în lupta împotriva traficului ilegal de obiecte istorice la Bălți. Ofițerii de investigație și cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Bălți, în comun cu procurorii, au descoperit o adevărată colecție de bunuri istorice care erau păstrate și comercializate ilegal.
În cadrul perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat 316 monede din diferite epoci. Printre acestea se numără monede romane antice, monede medievale și moderne, monede europene și asiatice, dar și monede comemorative. Toate urmează să fie supuse expertizelor de specialitate pentru a se stabili autenticitatea, perioada, proveniența și statutul lor juridic.
Potrivit anchetatorilor, bunurile istorice erau oferite spre vânzare inclusiv prin platforme online, încălcând regimul legal special de protecție a patrimoniului cultural. Ancheta continuă pentru a stabili întreaga rețea de persoane implicate și pentru a identifica modul în care obiectele au ajuns în circuitul ilegal.
Autoritățile atrag atenția că traficul cu bunuri culturale este o infracțiune gravă și poate atrage răspundere penală. În același timp, ancheta se desfășoară cu respectarea prezumției de nevinovăție a persoanelor vizate.





Moldova
Intervenții neîntrerupte în weekend: Salvatorii, polițiștii, carabinierii și drumarii au fost mobilizați non-stop pe trasee.
Weekend extrem de solicitant pentru autorități. Salvatorii, polițiștii, carabinierii, drumarii și polițiștii de frontieră au fost mobilizați non-stop, în urma condițiilor meteo severe care au afectat circulația și intervențiile de urgență în întreaga țară.
În ultimele două zile, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au realizat peste 110 misiuni. Cele mai multe au vizat deblocarea și tractarea mijloacelor de transport rămase împotmolite sau derapate de pe carosabil, dar și sprijinirea ambulanțelor care nu au putut ajunge la pacienți din cauza poleiului și ghețușului.
Cele mai dificile situații au fost înregistrate pe traseele din raioanele Leova, Hîncești, Căușeni, Criuleni, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Cahul, Ocnița, Rîșcani, Orhei, Ialoveni, dar și în UTA Găgăuzia. Zeci de autoturisme, camioane, microbuze și ambulanțe au avut nevoie de intervenția salvatorilor pentru a-și putea continua drumul.
Un caz aparte a fost înregistrat în apropierea localității Cărbuna, raionul Ialoveni, unde un autobuz cu 18 pasageri la bord a derapat de pe traseu. Salvatorii au intervenit prompt, au deblocat mijlocul de transport, iar pasagerii și-au putut continua călătoria în siguranță.
Pe parcursul weekendului, mai multe echipaje de ambulanță au avut nevoie de sprijin pentru a ajunge la pacienți. Salvatorii au intervenit inclusiv în Nisporeni, Drochia, Ungheni, Căușeni, Hîncești, Anenii Noi, Copanca, Cioburciu și Zolotievca. În toate cazurile, datorită intervențiilor rapide, medicii au reușit să ajungă la timp la bolnavi sau să îi transporte în siguranță la spital.
În paralel, peste 100 de angajați ai IGSU, cu zeci de unități de tehnică specială, au fost mobilizați pentru lucrări de îndepărtare a gheții, curățare a trotuarelor și împrăștiere a materialului antiderapant. Acțiunile au fost desfășurate în comun polițiștii, carabinierii, administrațiile publice locale și polițiștii de frontieră.
Intervențiile au avut loc în municipiile Chișinău, Bălți, Cahul și Comrat, dar și în toate raioanele țării, pentru a asigura accesul către spitale, centre medicale, instituții publice, gări auto și feroviare, precum și alte obiective de importanță socială.
Autoritățile îndeamnă șoferii să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să evite deplasările neesențiale.


















Moldova
/VIDEO/ Rețea criminală din penitenciare: Tânăr de 25 de ani, reținut pentru coordonarea unei organizații criminale.
Un tânăr de 25 de ani a fost reținut, fiind bănuit că ar fi creat și coordonat o organizație criminală care acționa din interiorul mai multor penitenciare din Republica Moldova. Rețeaua ar fi fost condusă prin intermediul liderilor lumii interlope și ar fi generat venituri ilegale chiar din spatele gratiilor.
Potrivit anchetatorilor, organizația era formată din deținuți și funcționa după reguli bine stabilite, având drept scop principal acumularea de bani și bunuri pentru a-și menține influența. Activitatea ilegală includea organizarea jocurilor de noroc în penitenciare, colectarea contribuțiilor în fondul comun, introducerea obiectelor interzise, dar și comiterea unor escrocherii și acte de șantaj.
O parte importantă a rețelei ar fi activat în Penitenciarul nr. 18 Brănești. Acolo, mai mulți deținuți cu autoritate criminală, adepți ai grupării cunoscute sub denumirea „Kitaeț”, ar fi exercitat presiuni asupra altor condamnați. Aceștia aveau rolul de a colecta bani și bunuri, iar unul dintre ei ar fi îndeplinit chiar funcția de așa-numit „supraveghetor” al organizației pe durata detenției. Bărbatul a fost eliberat la sfârșitul lunii ianuarie, în urma reducerii termenului de detenție.
Suspectul principal a fost reținut pe 4 februarie, în municipiul Bălți, cu suportul mascaților de la „Fulger”, și plasat în detenție pentru 72 de ore.
În prezent, acțiuni de urmărire penală sunt desfășurate și în privința a patru deținuți din Penitenciarul nr. 18 Brănești, considerați membri activi ai organizației.
Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili întreaga rețea, modul exact de operare și pentru a identifica toate persoanele care au avut de suferit în urma activității organizației criminale.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Narcotice de milioane, ascunse în stufăriș: Patru bărbați, prinși în flagrant cu 8 kilograme de droguri, la Țînțăreni.
-
Moldova4 zile în urmă19 victime la Ulmu: O autospecială IGSU a derapat și s-a tamponat cu un microbuz.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Call-centru cu rulaj de milioane: Polițiștii au destructurat o amplă schemă de escrocherii și spălare de bani.
-
Moldova5 zile în urmă350.000 de euro pe zi: trei moldoveni ar fi făcut avere la o fabrică uriașă de țigări de contrabandă în Italia.
-
Moldova6 zile în urmăAccident extrem de grav la Strășeni: Doi copii, loviți de mașină pe zebră. Unul a murit în secția de terapie intensivă.
-
Moldova4 zile în urmăColiziune mortală la Orhei: Un șofer a murit după ce a derapat cu mașina și s-a tamponat cu un camion.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Migrație ilegală, dejucată la Ungheni: Patru moldoveni ar fi încercat să scoată ilegal din țară cinci cetățeni străini.
-
Moldova4 zile în urmăAu rămas fără apartamente: Mai mulți investitori ai unui bloc locativ din capitală, înstrăinați ilicit de proprietate.
