Rețele de socializare

Moldova

Accident grav în capitală: O femeie a ajuns la spital, după ce două mașini s-au ciocnit violent.

O femeie a ajuns la spital, după un accident produs pe o stradă din sectorul Rîșcani al capitalei. Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 16 septembrie. Două mașini s-au ciocnit, iar impactul a fost atât de puternic, încât una dintre ele a ajuns cu roțile în aer.

Publicat

Momentul accidentului a fost surprins de o cameră de bord. Din imaginile apărute în mediul online se vede cum unul dintre șoferi virează la stânga, în timp ce din sens opus vine cu viteză un autoturism. Cele două mașini s-au tamponat violent în mijlocul intersecției, iar după impact, unul dintre autoturisme s-a răsturnat.

Mai mulți martori s-au apropiat de mașina răsturnată și au încercat să-i ajute pe cei aflați în interior. Bărbatul de la volan și pasagera au fost scoși până la sosirea salvatorilor.

Potrivit poliției, la volanul mașinii care vira la stânga se afla un bărbat de 60 de ani, în timp ce celălalt vehicul era condus de un tânăr de 20 de ani. Soția primului șofer a fost transportată la spital pentru investigații medicale. Oamenii legii au inițiat o anchetă pe marginea acestui caz.




Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii