Moldova
Parcul-pădure Rîșcani, din nou, ținta răufăcătorilor. Au distrus totul în cale.
Bunurile publice au ajuns, din nou, ținta răufăcătorilor. În dimineața zilei de 12 septembrie, autoritățile au descoperit mai multe acte de vandalism în Parcul-pădure Rîșcani din Chișinău. Persoane necunoscute au deteriorat o bancă și mai multe coșuri de gunoi și au demontat lespezi din pavajul unei alei, afectând spațiul destinat recreerii locuitorilor capitalei.
Primăria condamnă ferm aceste fapte și reamintește că distrugerea intenționată a bunurilor publice atrage sancțiuni contravenționale. Zona este monitorizată video, iar imaginile vor fi analizate pentru identificarea și tragerea la răspundere a răufăcătorilor.
Nu este prima dată când parc devine ținta vandalilor. Acum o lună, un adolescent de 17 ani din Chișinău a fost acuzat de distrugerea mai multor obiecte de proprietate publică. Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală, iar dosarul a fost expediat în instanță. Pe parcursul anchetei, tânărul nu și-a recunoscut vinovăția. Conform legislației, fapta de huliganism se pedepsește cu amendă de până la 52.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la 3 ani.





Moldova
Tragedie de nedescris, la Florești: Un copil de doi ani a murit, după ce a căzut într-o fântână adâncă de opt metri.
Tragedie de nedescris în raionul Florești. Un copil de doar 2 ani și-a pierdut viața, după ce a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ opt metri.
Cazul fatal s-a produs în amiaza zilei de 28 octombrie, în localitatea Japca. La fața locului au intervenit de urgență două echipe de salvatori- din cadrul Direcției Regionale Căutare-Salvare Nord și de la Direcția Situații Excepționale Florești.
Operațiunea de salvare a fost una contracronometru. Salvatorii au coborât în fântână și au reușit să aducă la suprafață corpul băiatului. Din nefericire, medicii prezenți nu au mai putut face nimic pentru el decât să constate decesul.
Toate circumstanțele în care s-a produs tragedia urmează să fie stabilite de organele de drept.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență face un nou apel către părinți și îngrijitori să manifeste o atenție sporită și să securizeze zonele periculoase, precum fântânile sau bazinele de apă, pentru a preveni asemenea tragedii.
Moldova
Funcționari fiscali, vizați de CNA: Suspecții ar fi cerut mită pentru a închide ochii la nereguli.
Percheziții în municipiile Chișinău și Orhei. Ofițerii Centrului Național Anticorupție, împreună cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Cahul, au descins în dimineața zillei de 28 octombrie pe mai multe adrese, în cadrul unei cauze penale ce vizează mai mulți angajați ai Serviciului Fiscal de Stat.
Potrivit anchetei, funcționarii ar fi pus pe roate o schemă prin care, în mod repetat, ar fi pretins sume de bani de la agenți economici pentru a nu documenta încălcările depistate în activitatea lor sau pentru a întocmi acte de control mai favorabile. Sumele pretinse variau, în medie, în jurul a 500 de euro, în funcție de gravitatea abaterilor descoperite.
În urma acțiunilor procesuale, un funcționar public a fost reținut pentru 72 de ore, iar alte trei persoane – audiate și cercetate în stare de libertate.
CNA și Procuratura municipiului Cahul continuă investigațiile pentru a stabili întreaga rețea de complicitate și a documenta toate episoadele de corupție.
Autoritățile reamintesc: orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Moldova
S-ar fi aruncat în gol: Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 16 al unui bloc de locuit, în capitală.
Tragedie în sectorul Buiucani al capitalei. Un bărbat de 49 de ani a murit după ce a căzut în gol de la etajul 16 al unui bloc de locuit.
Totul s-a întâmplat în seara de 27 octombrie, iar apelul la 112 a fost făcut de locatarii care au descoperit corpul neînsuflețit în curtea blocului. La fața locului au intervenit echipele de poliție și medicii de pe ambulanță, însă nu au mai putut face nimic pentru victimă.
Potrivit medicului legist, pe corpul neînsuflețit nu au fost depistate alte urme de violență, în afară de cele provocate de cădere.
Oamenii legii investighează toate circumstanțele tragediei, iar una dintre versiunile principale este cea a suicidului. Ancheta este în desfășurare.
În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.


-
Moldova4 zile în urmăAccident grav la Anenii Noi: Un șofer a pierdut controlul mașinii și s-a izbit cu mașina într-un tir.
-
Moldova7 zile în urmăIncendiu violent, pagube uriașe: Un autoservice și un magazin auto au fost mistuite de foc, la Briceni.
-
Moldova10 ore în urmăTragedie de nedescris, la Florești: Un copil de doi ani a murit, după ce a căzut într-o fântână adâncă de opt metri.
-
Moldova2 zile în urmăCu 200 km/h, în uniformă de polițist: Un tânăr s-a filmat în timp ce gonește pe șoselele din țară.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Doi soți, prinși cu un lot impunător de narcotice: Aceștia aveau magazinul lor pe Telegram unde comercializau droguri.
-
Moldova13 ore în urmăS-ar fi aruncat în gol: Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 16 al unui bloc de locuit, în capitală.
-
Moldova7 zile în urmăDescinderi matinale la Hîncești: Șapte funcționari de la „Hîncești-Silva”, vizați într-un dosar de corupție.
-
Moldova13 ore în urmăImpact fatal, la Briceni: Un șofer a decedat, după ce s-a izbit cu camionul într-un copac.
