Rețele de socializare

Moldova

Eroii de la Telenești — doi pompieri și-au pierdut viața într-un tragic accident în timpul unei intervenții de salvare

Sergent-major Rotari Vasile Ion și plutonier major Damir Igor Nicolai – aceștia sunt eroii care și-au pierdut viața în urma unui tragic accident rutier petrecut în raionul Telenești, în timp ce se îndreptau spre o intervenție de salvare.

Publicat

Rotari Vasile Ion, în vârstă de 43 de ani, și Damir Igor Nicolai, în vârstă de 37 de ani, făceau parte din Unitățile de Salvatori și Pompieri din Telenești, Secția Situații Excepționale.


Tragedia a avut loc pe 9 august, pe șoseaua din apropierea localității Mihălașa, când autospeciala Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, aflată în misiune de serviciu, s-a ciocnit violent cu un autocamion. În urma impactului, sergent-majorul Rotari a decedat pe loc, iar plutonierul major Damir a fost grav rănit, pierzându-și viața ulterior în spital, în ciuda eforturilor medicilor.

Un alt coleg ed-al lor, membru al aceleiași echipe de salvare, dar și șoferul autocamionului implicat se află în continuare în spital, sub supravegherea medicilor.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Poliția Națională transmit condoleanțe profunde familiilor, rudelor și colegilor celor doi salvatori care și-au dat viața pentru a proteja și salva alte vieți. Sacrificiul lor suprem va rămâne o amintire de neșters în inimile celor care i-au cunoscut și în memoria întregii societăți.

echipa.md


Moldova

Cadavrul unui bărbat, găsit într-un automobil din parcarea unui centru comercial din Chișinău

Cadavrul unui bărbat a fost găsit zăcând într-un automobil.

Publicat

Descoperirea macabră ar fi avut loc cu puțin timp în urmă în parcarea unui centru comercial din sectorul Ciocana al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor victima ar fi un bărbat în vârstă de 59 de ani, care ar fi activat în calitate de taximetrist. Conform informațiilor preliminare, dânsul s-ar fi sinucis cu ajutorul unui furtun și a gazelor de eșapament ale automobilului de serviciu.


Solicitată telefonic, Svetlana Scripnic, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a confirmat informațiile.

„La fața locului, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 59 de ani, care, conform datelor preliminare, s-ar fi intoxicat cu gaze de eșapament. Corpul neînsuflețit a fost transportat pentru expertiza medico-legală, în vederea stabilirii exacte a cauzei decesului. În continuare, se întreprind toate acțiunile necesare pentru a elucida circumstanțele exacte ale cazului”, susțin Scripnic.


Citește mai departe

Moldova

Pieton lovit de un BMW lângă Circul din Chișinău

Un pieton a fost lovit de un automobil BMW în apropierea Circului din capitală.

Publicat

UPDATE: Victima este un bărbat în vârstă de 50 de ani.

Acesta a fost lovit de un BMW, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, în timp ce traversa neregulamentar bulevardul Renașterii.


În urma impactului, pietonul a fost preluat de ambulanță și transportat la Institutul de Medicină Urgentă, unde urmează să fie supus investigațiilor medicale necesare.

 


Știrea inițială: Martorii spun că victima zăcea pe carosabil, iar lângă ea era sânge. La scurt timp, bărbatul a fost preluat de ambulanță.

Accidentul s-a produs pe a doua bandă de circulație. Cei prezenți la fața locului susțin că pietonul ar fi traversat strada în afara trecerii marcate. Poliția investighează cazul.


Citește mai departe

Moldova

Carne de pui contaminată cu Salmonella, stopată la intrarea în țară

Un lot de 2305 kg de carne separată mecanic de pui, importată în Republica Moldova, a fost blocat de ANSA după ce analizele de laborator prelevate în PTF Leușeni au confirmat prezența bacteriei Salmonella.

Publicat

Carnea a fost pusă imediat sub restricție oficială la depozitul importatorului și va fi tratată ca subprodus neadecvat consumului uman, sub supravegherea inspectorilor ANSA.

Instituția reamintește că acest tip de carne nu poate fi folosit în industria alimentară dacă nu respectă criteriile de siguranță prevăzute de lege și îndeamnă consumatorii să cumpere produse doar din locuri autorizate.


Citește mai departe

topul săptămânii