Rețele de socializare

Moldova

Droguri în fiecare zi: Două grupări de distribuție a narcoticelor, anihilate.

Grupările de distribuție a drogurilor sintetice apar în capitală ca ciupercile după ploaie. Oamenii legii au destructurat alte două rețele care acționau cu substanțe de tip PVP, iar în spatele afacerilor ilegale s-ar fi aflat doi bărbați care riscă acum să ajungă după gratii.

Publicat

În primul caz, oamenii legii au destructurat activitatea unui bărbat de 33 de ani din capitală, anterior documentat pentru trafic de droguri, care și-a reluat activitatea infracțională prin intermediul aplicației mobile Telegram.
Individul este bănuit că ar fi organizat transportarea drogurilor sintetice de tip PVP din Ucraina în Republica Moldova. Odată ajunse aici, substanțele erau divizate în doze între 100 și 500 de grame, ascunse în diverse locații și distribuite angro dealerilor prin canalul său Telegram.
La începutul lunii curente, bărbatul a fost reținut în flagrant, chiar în timp ce plasa drogurile în ascunzișuri din Chișinău. În momentul capturării, a încercat să scape aruncând o pungă cu droguri într-o gospodărie.
Perchezițiile domiciliare au dus la ridicarea telefoanelor mobile, unui cântar de precizie, cuțite de bucătărie și peste 500 de grame de PVP dintr-un ascunziș forestier. În total, din circuit au fost scoase aproximativ 900 de grame de droguri, cu o valoare estimată la peste 600.000 de lei.
Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și riscă până la 15 ani de închisoare.
În al doilea caz, polițiștii din sectorul Rîșcani au reținut un bărbat de 30 de ani, originar din raionul Strășeni, suspectat că distribuia substanțe narcotice tot de tip PVP pe teritoriul capitalei.
Bărbatul a fost oprit în trafic în apropierea localității Stăuceni, iar în urma verificărilor a predat benevol 31 de pachețele cu cristale galbene, susceptibile a fi droguri, și obiecte artizanale pentru consum.
Valoarea estimativă a drogurilor confiscate este de aproximativ 40.000 de lei. Pe numele său a fost inițiată o anchetă penală, iar pentru fapta comisă riscă de la 2 la 5 ani de detenție.


Moldova

Flăcări la un depozit din Chișinău: Un bărbat a suferit arsuri după ce a încercat să stingă focul.

Un incendiu izbucnit într-un depozit de pe strada Uzinelor din Chișinău a fost oprit la timp de pompieri, care au reușit să împiedice extinderea flăcărilor. Un bărbat de 58 de ani a ajuns la spital cu arsuri, după ce a încercat să stingă focul de unul singur.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, incendiul a izbucnit în dimineața zilei de 17 martie, într-un depozit de materiale de construcții cu o suprafață de circa 1000 de metri pătrați. Apelul la 112 a fost făcut la ora 08:00, după ce martorii au observat fum dens ieșind din interiorul clădirii.

La fața locului au intervenit 7 echipaje de pompieri. Aceștia au reușit rapid să țină focul sub control și să-l localizeze în mai puțin de 20 de minute, astfel încât flăcările să nu se extindă.

Focul a afectat aproximativ 50 de metri pătrați din depozit. În timpul incidentului, un bărbat de 58 de ani a suferit arsuri de gradul II la mâini și față, în timp ce încerca să stingă incendiul înainte de venirea pompierilor. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.


Pompierii continuă intervenția pentru lichidarea completă a incendiului, iar cauza urmează să fie stabilită.



Citește mai departe

Moldova

Băuți, drogați și vitezomani: Peste 3.600 de încălcări ale RCR, înregistrate de polițiștii de patrulare în weekend.

Peste 3.600 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere au fost înregistrate de polițiștii de patrulare în zilele de odihnă.

Publicat

Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, 53 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost depistați conducând sub influența alcoolului sau a bubstanțelor nacotice.

De asemenea, 1.432 de conducători auto au depășit limita de viteză stabilită pe sectorul de drum, iar 817 nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate sau semnalele de interzicere ale semafoarelor.

Totodată, 227 de șoferi au fost sancționați pentru că circulau fără revizia tehnică anuală sau fără polița de asigurare auto obligatorie. Alți 569 au oprit vehiculele în locuri interzise.


În același timp, 129 de conducători auto au fost amendați pentru neacordarea priorității pietonilor, iar 470 au fost documentați pentru necuplarea centurii de siguranță sau utilizarea telefonului mobil în timpul șofatului.

Alte 42 de persoane au fost sancționate pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.

În context, autoritățile îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație pentru a preveni accidentele și a menține siguranța în trafic.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Escrocherie la Gura Galbenei: Două persoane reținute în urma unei șarlatanii de peste 166 de mii de lei.

Două persoane au fost reținute și plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, în urma unei escrocherii considerabile comise în satul Gura Galbenei, din raionul Cimișlia. Victima, o tânără de 20 de ani, a sesizat poliția că persoane necunoscute au indus-o în eroare, determinând-o să transmită bani sub pretextul că pe numele ei ar fi fost contractat un credit bancar în valoare de 1 milion de lei.

Publicat

În urma anchetei, polițiștii și procurorii au reținut în flagrant un bărbat de 39 de ani din raionul Orhei, care ar fi avut rolul de curier în schema infracțională. Totodată, a fost identificat și cel care a ridicat efectiv suma de 166.370 de lei de la victimă, fiind depistat în Chișinău, în timp ce se deplasa cu automobilul personal.

Perchezițiile efectuate la domiciliul și în automobilul suspectului au permis ridicarea mijlocului de transport, a sumelor de bani și a mai multor telefoane folosite în activitatea infracțională.

Oamenii legii continuă măsurile de urmărire penală și investigațiile speciale pentru a stabili toate circumstanțele cazului și eventualele implicări ale suspecților în alte infracțiuni similare.



Citește mai departe

topul săptămânii