Rețele de socializare

Moldova

Flăcări uriașe la Comrat: O terasă a unui restaurant a fost făcută scrum.

Dimineață cu foc și panică la Comrat! O terasă cu două nivele, aflată în spatele unui restaurant din oraș, a fost cuprinsă de flăcări în primele ore ale zilei. Totul s-a întâmplat în dimineața de 28 iunie, iar mai mulți martori oculari au apelat de urgență la 112.

Publicat

Cinci echipaje de pompieri au fost trimise de urgență la fața locului. Ajunși, salvatorii au găsit terasa cuprinsă aproape în totalitate de flăcări. Fumul dens și focul amenințau să se extindă și la sala de banchete a localului.

După o luptă contra-cronometru, pompierii au reușit să oprească incendiul înainte ca restaurantul să fie distrus complet. Intervenția rapidă a făcut diferența: clădirea principală a fost salvată. Din nefericire, terasa a ars în proporție de 80 la sută, iar mai multe bunuri materiale au fost distruse.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Cauza incendiului este deocamdată necunoscută și urmează să fie stabilită de specialiști.


Potrivit IGSU, în doar 24 de ore salvatorii și pompierii din întreaga țară au fost solicitați în 81 de de situații de risc.


Advertisement

Moldova

Accidentele nu contenesc: O șoferiță a murit, iar un tânăr s-a ales cu traumatisme în urma unei coliziuni, la Strășeni.

Accidentele grave nu contenesc. O șoferiță de 24 de ani și-a pierdut viața, iar un tânăr de 18 ani a fost rănit, după ce mașinile în care se aflau s-au tamponat violent. Tragedia s-a produs în după-amiaza de 17 august, în jurul orei 13:50, pe traseul Chișinău-Ungheni, în orașul Strășeni.

Publicat

Potrivit datelor făcute publice, tragedia s-a produs după ce șoferița de 24 de ani ar fi efectuat o manevră de întoarcere într-un loc interzis. În acel moment, mașina în care se afla tânăra a fost tamponată lateral de un microbuz, la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani.

Impactul a fost devastator. Automobilul a fost făcut zob, iar microbuzul a derapat de pe carosabil și a ajuns într-un câmp de la marginea drumului.

La fața locului au intervenit imediat polițiștii și echipajele de prim ajutor. Tânăra a fost transportată de urgență la spital, însă, din nefericire, medicii nu i-au mai putut salva viața.


Totodată, un pasager de 18 ani din microbuz a suferit traumatisme și a ajuns și el la spital, fiind acum sub supraveghere medicală.

Șoferul microbuzului a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatul a arătat că nu consumase alcool.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


De menționat că, șoferița decedată era violonistă și subofițer în cadrul Orchestrei „Plai Moldovenesc” a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne.


Citește mai departe

Moldova

Accident grav în raionul Orhei: Un tânăr se zbate între viață și moarte. Alte trei persoane, la fel, au fost rănite.

Accidentele nu contenesc pe traseele din țară. Un tânăr se zbate între viață și moarte, iar alte trei persoane, inclusiv un copil, la fel, au suferit multiple traumatisme, după ce mașinile în care se aflau s-au tamponat în plin. Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 15 august, în apropierea localității Ivancea, raionul Orhei.

Publicat

Din primele cercetări, s-a stabilit că un șofer de 39 de ani nu a păstrat distanța de siguranță față de vehiculul din față, condus de un tânăr de 22 de ani, care intenționa să vireze la stânga. În urma impactului, mașina acestuia a fost proiectată pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 33 de ani.

În urma accidentului, mașinile s-au transormat în mormane de fiare, iar patru persoane au fost rănite. Ambulanța a transportat de urgență la spital o pasageră de 55 de ani, o minoră de 6 ani, șoferul mașinii care intenționa să vireze la stânga, dar și pasagerul acestuia de 22 de ani, care se află în stare critică. Toți șoferii implicați au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Din cauza accidentului în zonă s-au format ambuteiaje kilometrice, șoferii circulând bară la bară.


Oamenii legii cercetează cazul.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A bătut toate „recordurile”: Un biciclist beat criță a fost amendat cu 5.000 de lei.

Record periculos la alcoolemie. Un bărbat de 45 de ani din nordul țării s-a pomenit cu o amendă de câteva mii de lei după ce a fost prins circulând beat crită pe bicicletă.

Publicat

Incidentul s-a produs pe o stradă din orașul Dondușeni, bărbatul deplasându-se neuniform, punând în pericol atât propria siguranță, cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic.

Fiind stopat și testat alcoolscopic, polițiștii au făcut o descoperire surprinzătoare- biciclistul avea o alcoolemie de 2,38 mg/l alcool în aerul expirat.

În consecință, bărbatul a fost sancționat cu amendă de 5.000 de lei, în conformitate cu legislația în vigoare.


Poliția reamintește că siguranța rutieră este o responsabilitate comună, indiferent de mijlocul de transport utilizat.


Citește mai departe

topul săptămânii