Rețele de socializare

Moldova

Accident grav la Sîngerei, provocat de o depășire riscantă: O persoană a ajuns la spital

Manevra riscantă a unui șofer de microbuz a provocat un grav accident rutier, soldat cu pagube majore și un pasager rănit. Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 25 iunie, în jurul orei 17:30, în apropierea localității Cubolta, raionul Sîngerei.

Publicat

Potrivit informațiilor oferite de Poliție, șoferul microbuzului, un bărbat de 67 de ani, ar fi încercat să efectueze o depășire fără a se asigura corespunzător, intrând în coliziune cu un automobil care circula regulamentar din sens opus. La volanul acestuia se afla un tânăr de 26 de ani.
În imaginile de la fața locului, expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular, se poate vedea microbuzul distrus în partea din față, autoturismul implicat proiectat în șanț și mai mulți pasageri în stare de panică.

La fața locului a fost nevoie și de intervenția unui echipaj medical, care a preluat un pasager din mașina proiectată în șanț. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani a suferit mai multe traumatisme având nevoie de internare în spital.
Cazul este investigat de polițiștii din raionul Sîngerei, care urmează să stabilească toate circumstanțele exacte ale producerii accidentului.


Moldova

La timpul și locul „nepotrivit”: Biciclist lovit de un șofer căruia i s-a făcut rău la volan.

Accident violent în nordul țării. Un minor a ajuns pe patul de spital, după ce a fost tamponat de un șofer căruia i s-a făcut rău la volan.

Publicat

Totul s-a întâmplat în amiaza zilei de 11 august, în jurul orei 13:20, pe traseul din apropierea satului Corlăteni.
Potrivit poliției, un șofer de 56 de ani, ar fi pierdut controlul volanului după ce s-a simțit rău, mașina ajungând pe acostament. În traseul său haotic, automobilul a lovit un tânăr de 17 ani care se deplasa pe bicicletă.
Mai mulți martori ai accidentului au sărit în ajutorul celor două persoane implicate în coliziune. Tot ei au fost cei care au solicitat ajutorul echipelor de intervenție.
În urma impactului, biciclistul a suferit mai multe traumatisme și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatul a demonstrat acesta nu se afla în stare de ebrietate în momentul accidentului. Poliția cercetează cazul.


Citește mai departe

Moldova

Incident la „Ziua Diasporei” la Costești. Un carusel s-a prăbușit, iar șapte minori s-au ales cu leziuni

Incident de „Ziua Diasporei” la Costești, Ialoveni. În seara zilei de 10 august, un carusel destinat copiilor s-a prăbușit din cauza supraîncărcării care a depășit greutatea maximă admisă. În urma incidentului, șapte minori cu vârste între 3 și 12 ani au fost răniți.

Publicat

La ora 21:46, a fost solicitată intervenția ambulanței, iar prima echipă PAMU din Costești a ajuns rapid la fața locului și a început trierea pacienților. Din cauza numărului și gravității răniților, a fost chemată și o echipă suplimentară SAMU din Ialoveni.

Cinci copii au fost transportați la Institutul Mamei și Copilului pentru tratament și monitorizare medicală. Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al instituției medicale, Maxim Cazacu, a declarat că, după examinările de rigoare, toți cei 5 pacienți au fost externați, traumatismele suferite fiind ușoare.

În context, medicii recomandă părinților să supravegheze cu atenție copiii în parcurile de joacă și să evite situațiile care pot pune în pericol siguranța micuților.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tragedie în raionul Rîșcani: O femeie de 71 de ani, tamponată mortal de o mașină.

Dimineața de 11 august a fost marcată de o nenorocire pe drumul ce leagă municipiul Bălți de orașul Glodeni. O femeie de 71 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovită violent de un automobil.

Publicat

Totul s-a întâmplat în jurul orei 08:30, în apropiere de satul Corlăteni, raionul Rîșcani, atunci când victima încerca să traverseze strada, în apropierea unei treceri pentru pietoni. În acel moment, un vehicul condus de o tânără de 19 ani a izbit-o în plin.

Impactul a fost extrem de puternic. Femeia a căzut la pământ și nu a mai dat niciun semn de viață. Echipele de intervenție au ajuns rapid la fața locului, însă medicii nu au putut decât să constate decesul.

Testarea șoferiței cu aparatul Drager a arătat că aceasta nu consumase alcool.


Oamenii legii examinează toate circumstanțele pentru a stabili exact cum s-a produs tragedia.


Citește mai departe

topul săptămânii