Moldova
Dosarul morții la salon, în judecată: Două cadre medicale, acuzate că au practicat ilegal medicina.
Două femei, implicate în cazul morții tragice a femeii de afaceri Liubovi Babuțchi, au fost trimise în judecată. Este vorba despre anesteziologa Ecaterina Maniuc și un alt cadru medical, care ar fi participat la intervenția estetică soldată cu decesul victimei.
Potrivit Procuraturii Generale, cele două femei, de 37 și 53 de ani, sunt acuzate că au practicat ilegal medicina, într-un salon fără autorizație, ceea ce ar fi dus la moartea pacientei. Acum, riscă până la 5 ani de închisoare.
În prezent, una dintre învinuite se află în arest la domiciliu, iar cealaltă este plasată sub control judiciar, cu interdicție de a părăsi localitatea și obligația de a informa autoritățile despre orice schimbare de domiciliu.
Ancheta arată că în salonul respectiv, cele două ar fi efectuat proceduri cosmetologice invazive și o intervenție chirurgicală, deși spațiul nu era autorizat pentru activități medicale.
De menționat că, ambele femei pledează nevinovate.
Cea de-a treia persoană învinuită în dosar, Irina Borodkina, administratoarea salonului unde s-a produs tragedia, urmează să fie judecată separat. Aceasta a fugit din țară la scurt timp după incident și este căutată internațional. Femeia nu este la prima abatere. În 2022, a fost prinsă cu medicamente în valoare de 1,59 milioane de lei, la vama Palanca. Deși risca de la 4 la 10 ani de închisoare, a scăpat fără pedeapsă.
Liubovi Babuțchi și-a pierdut viața pe 30 ianuarie, chiar în timpul procedurii. Anesteziologa a fost reținută o săptămână mai târziu și plasată ulterior în arest. Potrivit anchetatorilor, în timpul intervenției, femeia a suferit o embolie, cauzată de injectarea unor substanțe medicamentoase.
Deși Maniuc susține că a fost angajată legal și că ar fi încercat să salveze victima, procurorii o cercetează pentru practicare ilegală a medicinei.
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a confirmat că aceasta a lucrat și într-un spital public, unde au fost descoperite nereguli grave, inclusiv o secție clandestină de chirurgie estetică.
În paralel, ANSP a constatat că salonul unde s-a produs tragedia nu avea autorizație pentru proceduri invazive și a demarat verificări în mai multe cabinete cosmetologice din Capitală.
Moldova
Accident terifiant în nordul țării: Un automobil s-a tamponat cu o camionetă, la Șodănești. Un pasager, la spital.
Accident terifiant în nordul țării. Coliziunea s-a produs în ziua de 17 martie pe traseul Florești–Chișinău, în proximitatea satului Domulgeni din raionul Șoldănești. Acolo un automobil s-a tamponat cu un vehicul aparținând muncitorilor care efectuau lucrări pe marginea carosabilului.
Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliție local, impactul s-a produs în circumstanțe care urmează a fi stabilite, iar la fața locului au intervenit de urgență echipaje de poliție și medici. Din nefericire, coliziunea nu s-a lăsat fără victime.
În urma impactului, pasagerul din automobil, un bărbat de 60 de ani, a fost preluat în stare conștiență de un echipaj medical și transportat la o instituție medicală pentru acordarea îngrijirilor necesare. Conducătorul auto, un bărbat de 71 de ani, nu a suferit careva leziuni.
Totodată, șoferul mașinii a fost testat și audiat de polițiști în vederea stabilirii tuturor detaliilor producerii accidentului.
Oamenii legii au inițiat un proces de documentare și desfășoară acțiuni pentru a clarifica toate circumstanțele cazului, inclusiv modul în care era semnalizată zona de lucrări și dacă au fost respectate regulile de circulație.
Poliția reamintește șoferilor că sectoarele de drum unde se efectuează lucrări sunt zone cu risc sporit, iar nerespectarea regulilor de circulație și lipsa de atenție pot duce la producerea unor accidente grave. Conducătorii auto sunt îndemnați să reducă viteza și să manifeste prudență maximă în astfel de situații.
Moldova
/AUDIO/ Primarul de Căușeni, reținut pentru mită: Edilul ar fi ar fi pretins și primit 89 mii de lei pentru a favoriza un agent economic.
Primarul orașului Căușeni a fost reținut de ofițerii anticorupție, fiind suspectat că ar fi luat mită zeci de mii de lei pentru atribuirea unui contract de lucrări.
Potrivit anchetatorilor, edilul ar fi pretins, acceptat și primit peste 89 mii de lei – echivalentul a 50 la sută din valoarea unui contract câștigat anterior de o companie. Banii ar fi fost ceruți în schimbul favorizării agentului economic.
În dimineața de 18 martie, ofițerii Centrului Național Anticorupție, împreună cu procurorii din Chișinău, au descins la Primăria Căușeni. Perchezițiile au avut loc inclusiv în biroul primarului, dar și la alți angajați ai instituției și la sediile unor companii vizate în dosar.
De la fața locului au fost ridicate documente, dispozitive de stocare și alte probe importante pentru anchetă.
În același dosar a fost reținut și un reprezentant al unui agent economic. Ambii suspecți urmează să fie audiați și plasați în izolator pentru 72 de ore.
Cazul face parte dintr-o investigație mai amplă ce vizează fapte de abuz în serviciu și corupție în cadrul administrației publice locale din Căușeni.
Ancheta continuă.
Moldova
/VIDEO/ Jefuită în plină stradă: O tânără de 22 de ani, atacată și lăsată fără geantă, în capitală. Suspectul a fost reținut.
O tânără de 22 de ani a trăit clipe de coșmar, după ce a fost atacată și jefuită în plină stradă, în sectorul Ciocana al capitalei.
Potrivit poliției, atacatorul ar fi fost un bărbat de 38 de ani, locuitor al Chișinăului. Acesta s-ar fi apropiat de tânără și i-ar fi aplicat mai multe lovituri, după care i-a smuls geanta în care se aflau bani, un ceas, carduri bancare și acte personale. Prejudiciul cauzat depășește 11 mii de lei.
În urma măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost localizat pe teritoriul raionului Orhei și reținut de polițiști cu sprijinul mascaților de la „Fulger”.
Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 8 ani de închisoare.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.
-
Moldova5 zile în urmăAccident în lanț la Ialoveni: Un șofer băut a lovit trei mașini oprite în trafic.
-
Moldova2 zile în urmăMotociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Colet „specific”, depistat în vamă: Un șofer de autocar, reținut după ce în vehicul au fost găsite circa 6 kg de „sare”.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Găsită și amendată: O șoferiță, sancționată după ce nu a acordat prioritate legală pietonilor.
-
Moldova2 ore în urmă/VIDEO/ Jefuită în plină stradă: O tânără de 22 de ani, atacată și lăsată fără geantă, în capitală. Suspectul a fost reținut.
