Rețele de socializare

Moldova

A vrut să fie bancher, dar a ajuns escroc: Un tânăr de 18 ani, suspectat de fraude, șantaj și droguri

Un tânăr de 18 ani a fost reținut după ce a fost identificat ca principal suspect într-o serie de escrocherii bancare, furturi și alte fapte penale, comise pe teritoriul UTA Găgăuzia.

Publicat

Acesta se dădea drept angajat al unei instituții bancare și reușea să obțină prin înșelăciune datele cardurilor bancare ale victimelor, sustrăgând ulterior sume de bani.

Într-unul dintre cazuri, tânărul, originar din Bălți, a reușit să păgubească un pensionar cu suma de 22 300 de lei.


Pe lângă escrocherie, suspectul este cercetat și pentru infracțiuni precum furt, șantaj, fraudă, dar și huliganism. La perchezițiile efectuate la domiciliul său, anchetatorii au ridicat telefonul folosit în activitatea infracțională, iar în locuință au fost descoperite și substanțe narcotice.

Tânărul a fost plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă între 1 și 5 ani de închisoare.


Advertisement

Moldova

Incendiu la o întreprindere din Chișinău: Focul a mistuit un container cu paleți și forme pentru fabricarea teracotei

Incendiu la o întreprindere din Chișinău, în dimineața zilei de 14 mai, pe strada Petricani nr. 94.

Publicat

Flăcările au cuprins un container cu bunuri din plastic, afectând o suprafață de aproximativ 100 m², unde se aflau paleți și forme pentru fabricarea teracotei.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:39, iar la fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori și pompieri. Incendiul a fost localizat în scurt timp, la ora 10:52, iar lucrările de lichidare continuă.


Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.


Citește mai departe

Moldova

Incident confuz pe strada Costești: O femeie a căzut în fața unei mașini a Carabinierilor – inițial s-a crezut că a fost lovită

Un incident controversat a avut loc în după-amiaza zilei de 13 mai, în jurul orei 15:47, pe strada Costești din Chișinău, unde o femeie de 47 de ani a ajuns la spital.

Publicat

Inițial, s-a raportat că aceasta ar fi fost lovită de autospeciala MAI 0177 a Carabinierilor, însă surse din cadrul IGC afirmă că situația a fost interpretată greșit, scrie PulsMedia.MD.

Echipajul MAI 0177 ar fi intervenit la fața locului după ce ar fi surprins patru persoane în timp ce încercau să sustragă un frigider. În timp ce carabinierii așteptau sosirea grupului operativ pentru documentarea furtului, una dintre persoanele reținute – o femeie aflată în stare de ebrietate – ar fi căzut brusc, pierzându-și echilibrul.

„Angajații au ridicat-o de pe carosabil, iar după ce cazul a fost documentat, toți au plecat de la fața locului. Ulterior, cineva a sunat la 112 și a anunțat că femeia ar fi fost lovită de autospeciala Carabinierilor. La fața locului a avut loc o cercetare, iar concluzia preliminară este că nu s-a confirmat existența unui accident rutier”, a declarat o sursă apropiată anchetei.


A fost inițiată o anchetă internă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat, iar inspectorul care se afla la volanul autospecialei, parte a Plutonului 3 al Unității Militare 1002, ar putea fi tras la răspundere dacă se va dovedi că a existat vreo abatere.

Între timp, femeia primește îngrijiri medicale, iar autoritățile încearcă să clarifice circumstanțele exacte ale incidentului care a stârnit confuzie și suspiciuni.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Explozie” de arme, la sud. Zeci de arme și sute de cartușe au fost descoperite de polițiști.

Zeci de arme și sute de cartușe deținute ilegal au fost descoperite de polițiști în raionul Taraclia. Cercetate în acest caz sunt opt persoane cu vârste cuprinse 23 și 58 de ani. Acestea sunt bănuite de deținerea ilegală a armelor și munițiilor, dar și a altor obiecte folosite la acțiuni de braconaj.

Publicat

Pentru a acumula probe relevante, polițiștii au descins cu percheziții pe teritoriul raionului, în timpul cărora au fost depistate și ridicate mai multe arme și muniții deținute ilegal și fără acte permisive. Este vorba despre circa 270 de cartușe de diferit calibru, două arme și două pistoale pneumatice de diferite modele, o armă cu țeavă lisă, o grenadă, dar și 200 de grame de praf pentru arme.
Mai mult, forțele de ordine au descoperit că cinci arme de vânătoare erau păstrate în afara oricăror norme legale de către deținători.
Toate armele și munițiile urmează a fi supuse expertizei balistice și traseologice, pentru a stabili dacă acestea au fost folosite la comiterea unor infracțiuni.
Cercetările continuă, iar potrivit legii, cei opt bănuiți riscă de la 2 la 7 ani de pușcărie, cu privarea de dreptul de deținere, port și folosire a armei.


Citește mai departe

topul săptămânii