Rețele de socializare

Moldova

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața într-un lac din raionul Căușeni.

Tragedie fără margini pentru o familie din raionul Căușeni. Un băiat de doar 15 ani și-a pierdut viața într-un lac din satul Fîrlădeni.

Publicat

Potrivit datelor oferite de poliție, tatăl adolescentului a fost cel care a sesizat oamenii legii din Căușeni, spunând că fiul său a plecat de acasă în data de 4 mai și urma să se vadă cu prietenii. După ce timp de o zi băiatul nu a mai revenit acasă, părinții au bătut alarma.
Au urmat ore în șir de căutări și în cele din urmă polițiștii au găsit pe marginea unui lac din satul Fîrlădeni hainele adolescentului. Mai apoi, în apele iazului a fost găsit și trupul neînsuflețit al acestuia. Cadavrul minorului a fost extras și îndreptat pentru efectuarea expertizei medico-legale și stabilirea cauzei exacte a decesului.
Poliția a inițiat un proces penal și continuă investigațiile.


Moldova

/CĂUTARE/ A dispărut fără veste. O tânără de 18 ani este căutată de familie și poliție.

O tânără de 18 ani este căutată familie și poliție, după ce acum cinci zile a plecat de acasă și nu a mai dat nici un semn de viață. Fata, originară din raionul Rîșcani, a dispărut în data de 1 mai.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, tânăra a plecat în jurul orei 07:00 de la domiciliul prietenului său din satul Tîrnova, raionul Edineț, afirmând că se îndreaptă spre rudele din raionul Dubăsari. Din acel moment, aceasta nu a mai revenit și nu a mai putut fi contactată.
Tânăra are vârsta de 18 ani, înălțimea de 1,70 m și păr blond. În ziua dispariției, aceasta purta un tricou alb, pantaloni gri și era încălțată în adidași albi.
Poliția menționează că, anterior, fata a mai avut plecări voluntare de la domiciliu, însă ulterior revenea acasă.
Persoanele care cunosc tânara din imagine și cunosc informații despre locul unde s-ar putea afla, sunt rugate să contacteze imediat poliția la numerele de telefon 112, 069038237 sau 069227255.


Citește mai departe

Moldova

Accident deosebit de grav, la Bardar. Șase oameni, printre care și un copil, au fost răniți.

Accident deosebit de grav în apropiere de localitatea Bardar. Șase persoane, printre care și un minor, au suferit multiple traumatisme și au fost transportați de urgență la spital, după ce o mașină s-a izbit într-un microbuz de rută.

Publicat

Accidentul rutier s-a produs în prima parte a zilei 6 mai, pe traseul Hîncești-Chișinău, în proximitatea localității Bardar. Potrivit poliției, la volanul mașinii se afla o tânără de 22 de ani. În circumstanțe neclare deocamdată, aceasta s-a tamponat frontal cu un microbuz de rută condus de un bărbat de 60 de ani.
Impactul a fost extrem de violent. Vehiculele s-au transformat instant într-un morman de fiare, bucăți din acestea fiind aruncate pe carosabil în toate părțile. Din nefericire, accidentul s-a soldat nu doar cu pagube materiale. Ambii șoferi, dar și patru pasageri din microbuz, printre care și un copil, au fost răniți. Aceștia au fost preluați de echipele de medici intervenite la fața locului și transportați la spital pentru acordarea ajutorului medical.
Totodată, oamenii legii precizează că, imediat după accident, în zonă s-au format ambuteiaje kilometrice.
La moment, poliția efectuează acțiuni de urmărire penală, pentru a stabili cine dintre șoferi s-ar face responsabil de producerea accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Trafic de influență, la Strășeni. Un bărbat ar fi primit 3000 de euro pentru un permis auto de categoria „C”.

Un locuitor al raionului Strășeni este cercetat penal după ce ar fi pretins și primit 3000 de euro de la o persoană pentru a o ajuta să obțină permisul de conducere de categoria „C”, fără a susține examenele.

Publicat

Acesta i-ar fi promis candidatului că are influență asupra unor angajați ai Agenției Servicii Publice și că poate interveni pentru a-i asigura promovarea probelor teoretice și practice. Mai mult, potrivit datelor anchetei, bănuitul ar fi organizat inclusiv susținerea fictivă a examenului intern într-o școală auto, fără prezența fizică a persoanei, eliberându-i un certificat necesar pentru înscrierea la proba practică. Ofițerii Centrului Național Anticorupție, împreună cu procurorii municipiului Chișinău, au efectuat astăzi percheziții la domiciliul suspectului și în incinta școlii auto implicate. Au fost ridicate documente relevante, iar investigațiile continuă. Suspectul este cercetat în stare de libertate, iar până la o hotărâre definitivă de judecată, acesta se prezumă a fi nevinovat.


Citește mai departe

topul săptămânii