Rețele de socializare

Moldova

Un fost șef al Centrului de adăpost pentru animale din Bălți, reținut. Ar fi prejudiciat bugetul municipal de câteva sute de mii de lei.

Ar fi prejudiciat bugetul municipal de câteva sute de mii de lei, iar drept urmare ofițerii anticorupție i-au bătut la ușă. Un fost director al Centrului de adăpost pentru animale fără stăpân din Bălți este acuzat într-un dosar de delapidare a averii străine, săvârșită de două sau mai multe persoane cu folosirea situației de serviciu, care a cauzat daune în proporții considerabile.

Publicat

Cauza a fost pornită în urma unei sesizări care vizează acțiunile pretins ilegale ale fostului director al Instituției Publice „Centrul de adăpost pentru animale fără stăpân din municipiul Bălți”, fondată de Consiliul Municipal Bălți.
Ofițerii anticorupție au stabilit că, în perioada anilor 2021-2023, directorul Centrului, acționând cu alte persoane responsabile de evidența contabilă și cunoscând cu certitudine că două persoane au fost angajate fictiv în cadrul întreprinderii și care nu s-au prezentat niciodată la locul de muncă, ar fi calculat pe numele acestora plăți salariale și le-au dispus spre achitare prin transfer la cardurile bancare, perfectate în acest scop. Prin urmare, șeful Centrului și-ar fi însușit mijloacele financiare transferate pe cardurile salariale și le-ar fi folosit în scopuri personale, cauzând astfel bugetului municipal Bălți o daună materială considerabilă în sumă totală de peste 367 mii de lei.
În dimineața de 23 aprilie, CNA a descins cu mai multe percheziții la Chișinău și Bălți, inclusiv în locuința, automobilul, dar și în alte locații care aparțin fostului angajat public. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și urmează a fi plasat în izolatorul CNA.


Moldova

Accident tragic la Cimișlia: Un copil de opt luni și un bărbat au murit, iar trei persoane au fost rănite.

Accident înfiorător la Cimișlia: Un bebeluș de doar opt luni și un bărbat au murit, după ce două mașini s-au tamponat violent.

Publicat

Potrivit poliției, coliziunea tragică s-a produs în după-amiaza zilei de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Cimișlia. Preliminar s-a stabilit că o mașină condusă de un bărbat de 27 de ani, care avea cu el trei pasageri, a efectuat manevra de virare la stânga, moment în care un alt șofer, în vârstă de 36 de ani, a ieșit la depășire și a lovit lateral automobilul.

Impactul a fost fatal pentru șoferul de 27 de ani și un copil de doar opt luni, care se afla în mașina acestuia. Victimele au decedat pe loc, iar medicii interveniți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestora. Totodată, alte două persoane din același automobil, dar și cel de-al doilea conducător auto au suferit  multiple traumatisme și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliția investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul tragic.



Citește mai departe

Moldova

Incendiu devastator, la Florești: Cadavrul carbonizat al unui bărbat, găsit într-o odaie a unei case cuprinse de foc.

Tragedie în raionul Florești. Corpul fără suflare al unui bărbat a fost găsit de pompieri în timpul lichidării unui incendiu care a izbucnit într-o casă de locuit din satul Rădulenii Vechi.

Publicat

Apelul la Serviciul unic 112 a parvenit după ce a fost semnalată izbucnirea flăcărilor, dar și suspiciunea că o persoană s-ar afla în interiorul locuinței cuprinse de foc.

La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a constatat că incendiul a distrus în totalitate bunurile materiale din două odăi ale casei, cu o suprafață totală de 54 de metri pătrați. Totodată, bunurile dintr-o altă cameră, cu suprafața de 8 metri pătrați, au fost salvate de salvatori.

În timpul operațiunilor de stingere, pompierii au depistat, într-una dintre încăperile afectate, pe pat, cadavrul parțial carbonizat al proprietarului locuinței, un bărbat în vârstă de 66 de ani.


Circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite de organele competente, în urma cercetărilor efectuate la fața locului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A căzut în plasa escrocilor: Un pensionar a rămas fără 112 mii de lei și peste 5 mii de euro, la Bălți.

Escrocherie de proporții, dejucată la Bălți. Un pensionar a fost lăsat fără peste 112 mii de lei și peste 5 mii de euro, după ce a căzut în plasa escrocilor.

Publicat

Mai exact, polițiștii și procurorii din Bălți au destructurat un grup criminal organizat, specializat în escrocherii, după ce au documentat un caz în care un bărbat de 74 de ani a fost înșelat sub pretextul unor investiții pe platforme internaționale de tranzacționare.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna decembrie 2025, doi bărbați cu vârste de 21 și 39 de ani, acționând împreună cu alte persoane, ar fi indus în eroare victima, convingând-o să transfere bani pentru presupuse investiții financiare.

În urma acestor acțiuni, pensionarul a fost prejudiciat cu 112.000 de lei și 5.100 de euro. Suspecții au fost reținuți în flagrant, în momentul în care primeau de la victimă o nouă tranșă de 4.700 de euro.


Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare, iar oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica toate persoanele implicate în schemă.

Poliția le recomandă cetățenilor să fie vigilenți și să evite transferurile de bani către persoane necunoscute sau către platforme de investiții neautorizate.


Citește mai departe

topul săptămânii