Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ O nouă schemă migrațională. Bănuiții ar fi recrutat ucraineni și i-ar fi „ajutat” să ajungă ilegal în Moldova.

Schemele migraționale apar ca ciupercile după ploaie. Polițiștii de frontieră au descoperit încă o rețea de persoane, care ar fi „ajutat” contra plată mai mulți ucraineni să ajungă ilegal în Moldova.

Publicat

Din rețeaua specializată în organizarea migrației ilegale ar face parte atât cetățeni moldoveni, cât și ucraineni. Aceștia ar fi acționat în zona de frontieră dintre localitățile Vulcănești și Vinogradovca, astfel ar fi folosit aceste puncte strategice pentru trecerea ilegală a bărbaților din Ucraina. Ulterior, suspecții ar fi legalizat șederea migranților în Moldova, iar mai apoi aceștia urmau să plece spre Uniunea Europeană.
Unul dintre suspecți, a fost identificat, în timp ce ajuta doi cetățeni ucraineni să traverseze ilegal frontiera. Acesta se ocupa de preluarea, adăpostirea și ghidarea migranților spre frontiera UE, contra unei sume de 6.000 de euro.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, au fost ridicate cartele SIM, cartușe de luptă, substanțe vegetale cu miros specific, documente și carduri bancare. De asemenea, a fost indisponibilizat și un mijloc de transport utilizat pentru transportarea migranților.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar ulterior i s-a aplicat arest preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor membrilor grupării și atragerea acestora la răspundere penală.


Moldova

Urmărire ca-n filme la Vulcănești: Un șofer beat, prins cu sute de haine de contrabandă.

Scene ca în filmele de acțiune în raionul Vulcănești, în apropierea satului Cișmichioi. Un șofer de 39 de ani a pus pe jar ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, după ce a refuzat să oprească la somațiile funcționarilor vamali.

Publicat

În loc să tragă pe dreapta, individul a accelerat și a încercat să scape de vameși. Cursa periculoasă s-a încheiat brusc, după ce vehiculul a fost proiectat într-un șanț, în afara carosabilului.

Mașina a fost escortată la postul vamal Cahul, unde, în urma verificărilor, inspectorii au descoperit aproximativ 450 de articole vestimentare cu inscripții de brand. Produsele erau transportate în cantități comerciale, însă fără documente de proveniență legală. Întreaga marfă a fost ridicată și este pasibilă de confiscare, iar automobilul a fost reținut și plasat într-o parcare specială.

Pe lângă riscul de sancțiuni contravenționale pentru contrabandă, șoferul s-a ales și cu un alt dosar. La fața locului a fost chemat un echipaj al Inspectoratului Național de Patrulare, care a constatat că bărbatul se afla în stare de ebrietate în momentul incidentului.


Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele și să decidă măsurile legale care se impun.



Citește mai departe

Moldova

Accident grav în capitală: Un motociclist de 24 de ani a ajuns la spital

O manevră riscantă l-a dus direct pe patul de spital. Un motociclist în vârstă de 24 de ani a avut nevoie de asistență medicală în urma unui accident rutier.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 21 august, puțin după ora 20.00, pe Bulevardul Traian din sectorul Botanica al capitalei. Martorii de la fața locului spun că totul s-ar fi întâmplat după ce motociclistul ar fi încercat să depășească o mașină, dar s-a lovit în alta.

„Unul cu motocicleta a vrut să-l întreacă pe acesta cu Porche-ul negru, s-a lovit în el și l-a aruncat în al Porche. Un băiat tânăr, văd că! În șlapi la volan. Au sărit șlapii din picioare! ”, a declarat unul dintre martori care a filmat consecințele impactului cu telefonul și a distribuit imaginile pe rețelele sociale.


La fața locului a intervenit un echipaj al poliției, dar și ambulanța. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Cristina Talpă, la ghidonul motocicletei se afla un tânăr de 24 de ani, care s-a tamponat cu un automobil condus de un bărbat de 55 de ani. În urma impactului motociclistul a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Toate circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite.

 


Citește mai departe

Moldova

Crimă nocturnă în Chișinău: Un bărbat a fost găsit mort în plină stradă. Suspectul – reținut

Crimă în capitală. Un bărbat de 42 de ani ar fi fost snopit în bătaie de un tânăr. Victima a decedat la fața locului.

Publicat

Noaptea trecută, în jurul orei 23:40, Poliția a fost sesizată despre depistarea unei persoane inconștiente pe strada Lech Kaczynski din municipiul Chișinău.

La fața locului, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 42 de ani, cu semne vizibile de moarte violentă.

Potrivit informațiilor preliminare, între victimă și un tânăr de 27 de ani ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia suspectul i-ar fi aplicat victimei multiple lovituri, ce au dus la decesul acesteia.


Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor, iar bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore.

Investigațiile sunt în desfășurare, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii