Moldova
Impact violent în sudul țării. Un autocar cu 27 de pasageri la bord s-a răsturnat, după ce s-a tamponat cu un tractor.
Și-au văzut moartea cu ochii. Pasagerii unui autocar au tras o sperietură zdravănă, după ce vehiculul în care se aflau s-a tamponat cu un tractor.
Mai exact, conform informațiilor oferite de către oamenii legii, coliziunea s-a pordus în amiaza zilei de 13 martie pe traseu, în apropierea raionului Ștefan Vodă. La fața locului s-au deplasat de urgență echipele de polițiști și medicii. Ajunse, forțele de ordine au stabilit preliminar că un autocar la bordul căruia se aflau șoferul dar și 27 de pasageri, în circumstanțe la moment neclare s-ar fi tamponat cu un tractor. Urmare a coliziunii, ambele vehicule au derapat în șanțul de la marginea drumului, iar autobuzul s-a și răsturnat pe partea lateral dreaptă. Din fericire, în urma celor întâmplate nu au fost înregistrate decese. De menționat că, ambii conducători auto au fost supuși testării la alcoolemie la fața locului, astfel stabilindu-se faptul că nicunul dintre aceștia nu se afla în stare de ebrietate la momentul impactului. Actualmente, oamenii legii documentează accidentul și urmează să revină cu detalii.





Moldova
/VIDEO/ Spelunci, întreținute „ca la carte”: Trei indivizi din capitală ar fi organizat mai multe spații pentru consum de droguri.
Spelunci, întreținute „ca la carte”, în sectorul Ciocana din Chișinău. Trei bărbați sunt bănuiți că ar fi organizat mai multe spații pentru consum de droguri.
Potrivit poliției, este vorba despre trei indivizi cu vârste de 34, 38 și 52 de ani.
În urma perchezițiilor autorizate, efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au descoperit dispozitive improvizate pentru consumul drogurilor, cu urme de substanțe narcotice, fiole cu lichide de proveniență necunoscută, precum și pachețele cu PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, dar și marijuana.
În timpul descinderilor, în locuințele vizate se aflau mai mulți bărbați, care prezentau semne vizibile de consum de substanțe narcotice.
Toate persoanele depistate au fost documentate conform prevederilor legale, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele și rolul fiecăruia în această activitate ilegală.
Moldova
Cercetați pentru braconaj: Doi bărbați din Ialoveni păstrau acasă arme ilegale și carne de vânat.
Doi bărbați de 49 și 50 de ani, din raionul Ialoveni, sunt cercetați penal pentru braconaj, după ce oamenii legii au descins la domiciliile și în automobilele acestora, unde au depistat arme de foc deținute ilegal și alte probe care ar indica activități de vânătoare ilegală.
Perchezițiile au avut loc în localitățile Văsieni și Bardar și au fost efectuate de polițiști și procurori, în cadrul unor acțiuni speciale de investigație și de urmărire penală. În urma descinderilor, au fost ridicate arme și muniții, sisteme de iluminare adaptate pentru arme, dispozitive de ochire, camere de captare a imaginii, telefoane mobile, dar și carne de vânat.
Potrivit anchetatorilor, cei doi suspecți nu dețin acte legale pentru armele găsite. Toate obiectele ridicate urmează să fie supuse expertizelor necesare, pentru a stabili proveniența și modul în care au fost utilizate.
Cercetările continuă pentru a clarifica toate circumstanțele cazului.
Conform legii, vânătoarea fără autorizație, practicată în perioada interzisă, în locuri nepermise sau cu metode ilegale, se pedepsește cu amendă de până la 42.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității sau cu închisoare de până la trei ani.




Moldova
/VIDEO/ Bătut și dus cu forța în pădure: Trei tineri au fost reținuți pentru o răpire ca în filme, la Criuleni.
Un bărbat de 26 de ani a fost găsit rănit într-o zonă extravilană din raionul Criuleni, după ce ar fi fost bătut, amenințat și lipsit de bunuri. Faptele ar fi fost comise de trei tineri cu vârste între 16 și 23 de ani, care au fost reținuți de oamenii legii.
Cazul s-a produs pe 10 ianuarie. Potrivit anchetatorilor, victima ar fi fost atrasă într-o locație din Chișinău, unde agresorii au atacat-o și i-au luat telefonul și alte bunuri, încercând să obțină acces la aplicațiile financiare ale acestuia.
Ulterior, bărbatul ar fi fost urcat cu forța într-o mașină și transportat într-o fâșie forestieră din apropierea satului Cruglic, unde a fost abandonat.
Suspecții au fost identificați în urma acțiunilor operative desfășurate de polițiștii din Criuleni, cu sprijinul ofițerilor Inspectoratului Național de Investigații și Serviciul protecție internă și anticorupție.
Doi dintre tineri au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar în privința celui de-al treilea, instanța urmează să se pronunțe asupra aplicării unei măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului.
-
Moldova6 zile în urmăUn microbuz și un tir s-au tamponat, la Rîșcani: un șofer a fost rănit.
-
Moldovao zi în urmăUn șofer ar fi ieșit la depășire și s-ar fi tamponat frontal cu o altă mașină, în raionul Sîngerei. Trei persoane, la spital.
-
Moldova2 zile în urmăAccident grav la Budești: Șoferul unei mașini de asistență medicală primară – transportat la spital.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ A rămas fără permis de conducere: Șoferul care a intrat cu mașina pe aleea din sectorul Ciocana, sancționat.
-
Moldova2 ore în urmă/VIDEO/ Bătut și dus cu forța în pădure: Trei tineri au fost reținuți pentru o răpire ca în filme, la Criuleni.
-
Moldova23 de ore în urmă/VIDEO/ Poți fugi, dar nu te poți ascunde: Individul care a vandalizat un pasaj pietonal din capitală, prins de poliție.
-
Moldova2 zile în urmăO femeie de 73 de ani de ani a căzut în plasa escrocilor: A fost deposedată de jumătate de milion de lei.
-
Moldovao zi în urmăDoi suspecți, reținuți la Comrat: Ar fi cerut mită de 2000 de euro pentru promovarea examenului auto.
