Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un adolescent și un minor, reținuți pentru comiterea a două jafuri într-o singură noapte.

Unul după gratii, altul la libertate. Este vorba despre doi tineri originari din raioanele Nisporeni și Cahul suspectați de comiterea infracțiunilor de jaf.

Publicat

Mai exact, un minor de 17 ani și un băiat de 20 de ani au fost reținuți de către angajații Batalionului de patrulare și reacționare operativǎ al Direcției de Poliție Chișinǎu, după ce ar fi săvârșit, în aceeași noapte, două jafuri stradale în sectorul Centru al capitalei. În primul episod, suspecții s-ar fi apropiat de victimă, un bărbat de 51 de ani, i-ar fi aplicat mai multe lovitori pe diferite părți ale corpului, după care i-ar fi sustras telefonul, actele, cardurile bancare și portmoneul. Prin acțiunile lor, bănuiții i-ar fi cauzat bărbatului un prejudiciu ce se ridică la circa 15.000 de lei. Câteva ore mai târziu complicii și-au găsit o nouă victimă. De data aceasta este vorba despre un băbrat de 35 de ani, care a fost deposedat de o chitară în valoare de 7.500 de lei. Prin urmare, oamenii legii au reușit să recupeze bunurile și urmeazǎ sǎ le întoarcǎ victimelor. Unul dintre suspecți a fost reținut pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat penal în stare de libertate. De menționat că, cei doi amici nu sunt la prima lor abatere de ordin penal. În speță, în conformitate cu prevederile legale, dacă vinovăția bănuiților va fi demonstrată, aceștia riscă să fie pedepsiți sub formă de privațiune de libertate pe un termen de până la 7 ani. Investigațiile în privința celor doi continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor dar și complicității acetora în alte cazuri similare.


Advertisement

Moldova

Bărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani

Un bărbat de 44 de ani din localitatea Geamăna, raionul Anenii Noi, a fost reținut, fiind suspectat că și-a omorât mama în vârstă de 81 de ani. Ancheta arată că bărbatul, cunoscut cu probleme de alcool și comportament agresiv, locuia împreună cu părinții și obișnuia să folosească pensia acestora pentru a-și procura băuturi alcoolice.

Publicat

În seara crimei, după ce femeia i-a refuzat bani pentru alcool, el ar fi agresat-o fizic, aplicându-i mai multe lovituri care i-au provocat decesul.

Inițial, suspectul a încercat să ascundă fapta, declarând că nu se afla acasă în seara incidentului, dar ulterior și-a recunoscut vina. Bărbatul are antecedente pentru violență în familie, huliganism, injurie și corupere electorală pasivă. Ancheta continuă, iar suspectul este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Puneau în circulație bancnote false. Doi tineri, reținuți în Chișinău

Doi tineri de 20 și 21 de ani, din Chișinău, au fost reținuți fiind suspectați de punerea în circulație a bancnotelor false pe teritoriul capitalei.

Publicat

Poliția a fost sesizată de un tânăr care a comunicat că ar fi primit o bancnotă presupus falsă de la unul dintre indivizi. Ulterior, în baza probelor și a informațiilor operative acumulate de polițiștii de la Botanica, în comun cu Direcția de Poliție Chișinău, s-a stabilit implicarea celor doi suspecți în comiterea infracțiunii.

În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile și în autovehiculele suspecților au fost ridicate probe relevante, inclusiv purtători de informații, care confirmă implicarea acestora în activitatea ilegală.


Cei doi au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani.

Acțiunile de reținere au fost efectuate cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”.

Ancheta continuă pentru documentarea completă a cazului.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Bătaie în mijlocul șoselei, la Telecentru: Poliția a inițiat un proces penal „pentru huliganism”

O scenă violentă a avut loc noaptea trecută în sectorul Telecentru din capitală, unde un bărbat a fost doborât la pământ de un taximetru, după ce acesta împreună cu o femeie s-au luat la bătaie cu șoferul chiar în mijlocul străzii.

Publicat

Incidentul, filmat de un trecător, s-a transformat într-un scandal de proporții, însoțit de înjurături și lovituri.

După ce imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare, poliția a venit cu precizări.


„Ieri, în jurul orei 21:30, Poliția a fost sesizată despre un conflict produs pe șos. Hîncești din Chișinău.

La fața locului s-a stabilit că între un taximetrist și pasagerul său s-a iscat un conflict, iar, conform circumstanțelor preliminare, conducătorul auto l-ar fi tamponat pe pasager cu vehiculul pe care îl conduce.


Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru huliganism. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a comunicat, pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic.

Citește mai departe

topul săptămânii