Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ S-a lăsat cu descinderi. Mai mulți moldoveni, bănuiți de contrabandă cu mașini din Europa.

S-au trezit cu mascații la ușă. Mai mulți moldoveni sunt bănuiți că ar fi format un grup infracțional specializat în introducerea prin contrabandă a mașinilor din Europa în Republica Moldova.

Publicat

Potrivit ofițerilor Inspectoratului Național de Investigații, schema ar fi fost pusă „în funcțiune” încă de la începutul anului 2020. Suspecții și-ar fi atribuit diferite roluri și ar fi adus ilegal în țară atât automobile, cât și piese și accesorii pentru acestea. Mai exact, mașinile erau introduse prin scoaterea ilegală de pe teritoriul țării a plăcuțelor cu numere de înmatriculare, nefiind înregistrate în baza de date a poliției de frontieră pe direcția de ieșire, plăcuțele fiind instalate la alte automobile identice la culoare, caroserie, anul fabricației, capacitatea cilindrică a motorului, precum și alte aspecte tehnice. Apoi bunurile erau realizate pe piețele de desfacere de pe teritoriul țării noastre, iar automobilele erau dezmembrate, unora fiindu-le modificat codul VIN, pentru a fi înregistrate, cu ulterioara realizare a acestora.
În baza probelor acumulate, oamenii legii au descins cu 20 de percheziții la șase bănuiți din municipiul Chișinău și raionul Strășeni, de unde au fost ridicate nouă automobile.
La fel au fost ridicate mijloace financiare în sumă de 16 000 de euro, proveniți din activitatea infracțională, precum și acte despre proveniența automobilelor, 51 de pașapoarte tehnice provizorii, înscrisuri de ciornă, droguri de tip cocaină, o armă și două bucăți de explozibil plastifiat, ascuns într-o sobă la domiciliul unuia dintre suspecți.
La moment în calitate de bănuiți au fost audiate patru persoane, urmând sǎ fie dispusǎ și efectuarea expertizei automobilelor ridicate în cadrul perchezițiilor.
Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 4 la 10 ani.
În continuare se întreprind acțiuni pentru identificarea altor automobile, care au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova prin metode ilegale, pentru a fi ridicate și numite expertize.


Moldova

/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.

O motocicletă în valoare de circa 60 de mii de lei a fost furată din curtea unui bloc din capitală, iar trei tineri din Cahul, doi de 20 de ani și un minor de 16 ani, au ajuns pe mâna poliției.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, furtul a avut loc pe timp de noapte, în sectorul Buiucani. Bănuiții ar fi deteriorat sistemul de pornire al motocicletei parcate, după care au plecat cu aceasta într-o direcție necunoscută.

În urma măsurilor operative desfășurate de polițiștii sectorului Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, suspecții au fost identificați și reținuți la scurt timp.

Ulterior, în cadrul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora din Cahul, oamenii legii au depistat și au ridicat motocicleta sustrasă.


Cei doi tineri de 20 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.

Cercetările pe marginea acestui caz continuă.


Citește mai departe

Moldova

Nicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.

Fostul primar de la Boldurești Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fost reținut în seara de 29 ianuarie, într-o nouă cauză penală. Potrivit poliției, acesta ar fi agresat și bătut un bărbat acum șase ani, pe când era primar în localitate. Acum acesta este cercetat penal pentru fapte de tortură și tratament inuman.

Publicat

Ciochină a fost reținut imediat de cum s-a pus pe pauză ședința din dosarul în care e învinuit că a tamponat mortal cu mașina un adolescent.
Poliția anunță că fostul edil de la Boldurești a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în anul 2020 ar fi bătut și înjurat un bărbat, care avea dificultăți de deplasare.

Menționăm că în data de 29 ianuarie, procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil la Boldurești. Pe lângă aceasta, acuzatorii au solicitat ca fostul primar să nu poată șofa 9 ani și să achite 31.000 de lei prejudiciu statului.

În privința presupusului său complice, Ion Andronache, procurorii cer 3 ani de închisoare într-un penitenciar deschis.


Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate.

Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Ciochină susține că este nevinovat și că totul ar avea o motivație politică.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.

Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.

Publicat

Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.

Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.

Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



Citește mai departe

topul săptămânii