Rețele de socializare

Moldova

Clipe de groază pentru un pescar. Acesta s-a prăbușit sub gheața unui lac din capitală. Salvatorii au intervenit la fața locului.

Salvatorii din capitală au salvat de la înec un pescar prăbușit sub gheața unui bazin acvatic.

Publicat

Cazul a avut loc în noaptea zilei de 24 februarie 2025 la lacul „La Izvor” din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 22:42.
Potrivit informațiilor, bărbatul se afla de unul singur la pescuit pe suprafața lacului. Într-un moment, stratul de gheața s-a deteriorat, iar pescarul s-a prăbușit în apa bazinului. Acesta a fost observat de trecători, care au apelat serviciile de urgență. La fața incidentului a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri, dar și o echipă de scafandri din cadrul IGSU. Ajunși, aceștia au stabilit că persoana se afla în apă ținându-se de o paletă din lemn, la o distanță de circa 40 metri de la mal.
În scurt timp, salvatorii au reușit să extragă sinistratul, un bărbat în vârstă de 48 de ani, de sub stratul de gheață. Ulterior, angajații IGSU au acordat primul ajutor victimei, care s-a ales cu degerături. Bărbatul, în stare conștientă a fost preluat de echipajul de medici și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de rigoare.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să evite aflarea pe gheața bazinelor acvatice, în special când temperaturile oscilează între minus și plus. Pentru ca podul de gheață să fie rigid, grosimea acestuia trebuie să fie de minim 10 cm.
De asemenea, salvatorii îndeamnă amatorii de pescuit să fie echipați cu mijloace de salvare, să aibă o frânghie cu lungimea de 15-20 metri și o greutate de 400-500 grame la celălalt capăt. În cazul prăbușirii sub gheață, salvatorii îndeamnă oamenii să-și păstreze calmul, să încerce să iasă din apă culcat pe gheață cu mâinile larg desfăcute și să le pună pe marginea acesteia, iar prin metoda rostogolirii să iasă la mal.
IGSU îndeamnă cetățenii să apeleze în mod de urgență Serviciul 112 în cazul observării persoanelor căzute sub gheața bazinelor acvatice.


Moldova

Jaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați

Doi tineri, de 18 și 19 ani, originari din Chișinău și Ucraina, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Rîșcani, fiind bănuiți de comiterea unui jaf într-un oficiu bancar din capitală.

Publicat

Victima, o femeie de 61 de ani, a fost deposedată de aproximativ 51.000 de lei în timp ce se afla la bancă pentru a depune banii în contul personal.

Potrivit anchetei, suspecții ar fi acționat direct, după care au fugit de la fața locului cu un automobil. În urma acțiunilor operative, polițiștii au identificat și stopat mijlocul de transport, iar cei doi au fost reținuți. Asupra lor au fost găsiți aproximativ 27.000 de lei, restul sumei fiind, conform datelor preliminare, transferată către alte persoane. Cei doi tineri au fost plasați în arest pentru 30 de zile și riscă până la 7 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Tânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului

Un pieton de 18 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de un automobil, sâmbătă seara, pe strada Calea Orheiului din Chișinău.

Publicat

Potrivit Poliției Capitalei, accidentul s-a produs în timp ce tânărul traversa regulamentar strada, pe o trecere de pietoni nedirijată.

„Un automobil de marca Toyota, condus de o femeie de 28 de ani, a tamponat pietonul”, a declarat  Svetlana Scripnic, ofițer de presă al Poliției Capitalei.


În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Circumstanțele exacte ale accidentului sunt investigate de oamenii legii.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii