Moldova
Filmul tragediei aeronautice la Vadul lui Vodă. Cine este victima și care sunt versiunile preliminare ale celor întâmplate
Accident aeronautic, la Vadul lui Vodă. Un aparat de zbor ultra ușor s-a prăbușit în dimineața de 27 octombrie pe teritoriul unei baze de odihnă. Avionul de mici dimensiuni a căzut pe acoperișul unei pensiuni și a luat foc. Pilotul, un renumit om de afaceri de la noi, care era singur la bord, și-a pierdut viața.

Potrivit IGSU, aparatul de zbor se întorcea spre aerodromul din Vadul lui Vodă, după o cursă privată, în scop de agrement. La un moment dat, avionul de mici dimensiuni a pierdut din altitudine, s-a lovit de mai mulți copaci și s-a prăbușit pe acoperișul unei case de vacanță. După impact, aeronava a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii interveniți la fața locului, au depistat în cabina aparatului de zbor corpul neînsuflețit al pilotului.
Ulterior, s-a confirmat victima accidentului aviatic este Alexander Koss, în vârstă de 69 de ani, fondatorul și președintele Asociației Investitorilor Străini și fost președinte al companiei Sudzucker Moldova. Koss s-a născut în august 1955 în fosta republică sovietică Kazahstan și deţinea cetăţeniile Republicii Moldova și a Germaniei. Totodată, s-a stabilit că aparatul de zbor prăbușit îi aparținea omului de afaceri și era înregistrat în Germania.
Autoritatea Aeronautică Civilă a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului aviatic. Astfel, se iau în calcul mai multe versiuni, inclusiv condițiile meteo, o eventuală defecțiune tehnică sau o eroare umană. Biroul de Investigare a Accidentelor și Incidentelor în Transporturi, urmează să emită un raport oficial după finalizarea investigației.
Moldova
Drumuri blocate, mașini împotmolite și copaci doborâți: ploi torențiale au făcut ravagii în Chișinău și în mai multe localități
Ploile abundente căzute în dimineața zilei de 18 iulie au provocat haos în trafic și au pus în pericol siguranța cetățenilor din mai multe regiuni ale țării. Străzi inundate, copaci rupți de vânt și localități rămase fără curent – sunt doar câteva dintre efectele condițiilor meteo extreme.

În Chișinău, pe strada Calea Ieșilor, un autoturism cu două persoane la bord a rămas blocat într-o zonă inundată. Salvatorii au intervenit prompt și au tractat vehiculul în siguranță. Tot în Capitală, pe strada Aerodromului, un copac doborât de rafalele de vânt atârna amenințător peste liniile electrice. Pompierii au acționat rapid pentru a preveni o posibilă tragedie, defrișând și îndepărtând copacul.
Probleme au fost semnalate și în teritoriu. La intrarea în satul Mereșeni, Hâncești, vântul a pus la pământ un alt copac, care a fost degajat de echipajele IGSU. În satul Drăsliceni, Criuleni, un alt echipaj de intervenție a fost mobilizat pentru a ajuta două persoane rămase blocate cu mașina pe un drum transformat în noroi.
Pe lângă daunele materiale, vremea rea a dus și la deconectarea de la rețeaua electrică a două localități din raionul Anenii Noi – Delacău și Puhăceni, potrivit furnizorilor de energie.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență rămâne în stare de alertă și continuă să monitorizeze atent situația. Autoritățile îndeamnă populația să evite deplasările în zonele afectate și să respecte indicațiile serviciilor de urgență. În caz de pericol, apelați 112.
Moldova
Crimă în Chișinău. O profesoară al unui liceu, ucisă cu sânge rece de către fiul său
O femeie a murit, după ce a fost omorâtă de către fiul său.

Crima a avut loc ieri-seara într-un apartament din sectorul Rîșcani al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.
Astfel, victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 50 de ani, care activa în calitate de profesoară la „Mihail Kogălniceanu”, din capitală.
Poliția a venit cu detalii în acest caz, declarând că a fost alertată printr-un apel la 112 despre o posibilă crimă comisă într-un apartament.
La fața locului, oamenii legii au găsit ușa încuiată și au fost nevoiți să o deblocheze. În interior, a fost descoperit cadavrul unei femei de 48 de ani, cu semne vizibile de moarte violentă – o lovitură de cuțit în piept, în zona inimii.
Principalul suspect este fiul victimei, în vârstă de 23 de ani. În momentul în care echipele de intervenție se apropiau de apartament, tânărul s-ar fi aruncat de la etajul patru. A supraviețuit căderii, însă a fost transportat de urgență la spital cu multiple traumatisme.
Poliția a inițiat un proces penal pentru omor și investighează toate circumstanțele acestei tragedii.
Moldova
Cinci persoane rănite într-un grav accident, la Edineț. Un șofer a ieșit la depășire fără să se asigure
Impact frontal la Edineț, soldat cu cinci persoane rănite. Un șofer a intrat pe contrasens și a provocat un accident grav în apropiere de satul Ruseni.

Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07:50, pe un drum din apropierea satului Ruseni, raionul Edineț. Două automobile s-au ciocnit frontal, iar cinci persoane, cu vârste între 15 și 50 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit Poliției, un bărbat de 47 de ani, aflat la volanul unui automobil Nissan Almera, a ieșit la depășire fără să se asigure și a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de un BMW condus de o femeie de 36 de ani. În urma coliziunii, atât șoferul vinovat, cât și pasagerul său – un bărbat de 46 de ani – au fost răniți. De asemenea, șoferița din BMW și doi pasageri ai săi, o fată de 15 ani și un băiat de 18 ani, au suferit traumatisme.
La fața locului au intervenit trei echipe ale Serviciului de Asistență Medicală Urgentă din cadrul SAMU Edineț. Prima ambulanță a ajuns în doar câteva minute și a început trierea victimelor, fiind solicitat sprijin suplimentar din cauza numărului mare de răniți. După stabilizarea parametrilor vitali, toate cele cinci persoane au fost transportate asistat la Spitalul Raional Edineț pentru îngrijiri specializate.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
-
Moldova3 zile în urmă
UPDATE: Băiețelul de 1 an și 9 luni dispărut la Step-Soci a fost găsit fără suflare
-
Moldova20 de ore în urmă
Crimă în Chișinău. O profesoară al unui liceu, ucisă cu sânge rece de către fiul său
-
Moldova4 zile în urmă
A tras mai multe focuri de armă, apoi a fugit de la fața locului. Un tânăr de 21 de ani este cercetat penal pentru huliganism la Comrat
-
Moldova5 zile în urmă
Caz șocant, la Fălești: Un bărbat și-ar fi împușcat soția după care și-ar fi pus capăt zilelor
-
Moldova4 zile în urmă
Adăpostea minore aflate în situații dificile, apoi le exploata sexual. Un taximetrist din Chișinău, trimis pe banca acuzaților
-
Moldova3 zile în urmă
Accident soldat cu două decese, la Orhei: Alte 10 persoane au ajuns la spital
-
Moldova4 zile în urmă
Accident de coșmar la Edineț: Două camioane s-au tamponat frontal. Unul dintre șoferi a decedat
-
Moldova19 ore în urmă
Drumuri blocate, mașini împotmolite și copaci doborâți: ploi torențiale au făcut ravagii în Chișinău și în mai multe localități