Moldova
Lanț de tragedii, în capitală. Doi bărbați, unul de 26 și altul de 38 de ani, și-ar fi pus capăt zilelor
Lanț de tragedii, în capitală. Doi bărbați și-ar fi pus capăt zilelor. Vă atenționăm că urmează detalii cu un puternic impact emoțional.
În unul dintre cazuri este vorba de un tânăr de 26 de ani, care s-ar fi împușcat în regiunea capului.
Totul a avut loc într-un parc din sectorul Ciocana, în data de 14 octombrie. Înainte de acest gest, el ar fi publicat pe rețelele sale sociale o secvență video de adio, care nu poate fi prezentată din motive deontologice, în care a relatat că a furat pistolul de la tatăl său. El și-ar fi cerut scuze de la cei apropiați, cerând ca nimeni să nu fie învinuit de moartea sa.
Tot el a lăsat și geo-locația unde va putea fi depistat. Poliția a fost sesizată de către persoane care au văzut postările tânărului pe internet, însă din nefericire, când au ajuns la fața locului, acesta era deja decedat, având o plagă în regiunea capului. Alte semne de moarte violentă pe corpul victimei nu au fost depistate.
În seara aceleiași zile, o altă tragedie a avut loc pe strada Voluntarilor, tot în sectorul Ciocana. De această dată, un bărbat în vârstă de 38 de ani ar fi căzut în gol de la etajul 10 al unui bloc locativ.
Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, medicul legist, venit la locul faptei, nu a depistat pe corpul victimei semne de moarte violentă, cu excepția celor caracteristice căderii de la înălțime.
În ambele cazuri, oamenii legii investighează versiunea de suicid.
În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.
Moldova
Crime terifiante în Moldova: Un bărbat legat și torturat la Rezina, altul lovit cu toporul la Comrat.
Două crime terifiante au cutremurat comunitățile din Moldova în ultimele zile. Vă atenționăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional. Un bărbat a fost găsit fără suflare în propria casă la Rezina, iar un alt bărbat ar fi fost atacat mortal în plină stradă la Comrat.
Potrivit informațiilor apărute în presă, primul caz șocant s-a produs în data de 12 septembrie. Cadavrul unui bărbat de 60 de ani a fost descoperit în locuința sa din satul Horodiște. Presa menționează că, victima ar fi avut mâinile legate la spate, gura lipită cu bandă adezivă și urme de maltratare pe corp. Descoperirea a fost făcută după ce vecinii au alertat autoritățile, îngrijorați că bărbatul nu mai fusese văzut de câteva zile.
Cel de-al doilea caz terifiant s-a produs în seara de 14 septembrie, la Comrat. Presa din regiune scrie că, un bărbat ar fi fost lovit mortal cu un topor în plină stradă, iar echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-I salva viața.
Am incercat să aflăm mai multe detalii de la Inspectoratele de Poliție teritoriale, însă deocamdată, organele de drept nu au confirmat și nici nu au infirmat producerea celor două tragedii. Vom reveni cu detalii.
Moldova
Incendiu puternic, la Drochia: Un bătrân a rămas fără o anexă, după ce flăcările au mistuit totul.
Panică în data de 14 septembrie, în localitatea Moara de Piatră din raionul Drochia. Un incendiu a izbucnit la o construcție auxiliară din gospodăria unui bărbat de 84 de ani și, în scurt timp, flăcările au mistuit totul.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, focul a cuprins un șopron în interiorul căruia se aflau lemne și cărbuni. Construcția a ars în totalitate, iar materialele depozitate în interior au fost și ele distruse. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri, care au reușit să localizeze și să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă la locuința principală și la alte construcții din apropiere.
Specialiștii presupun că focul a izbucnit din cauza nerespectării regulilor antiincendiare, însă urmează să fie stabilite toate circumstanțele exacte.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește cetățenilor că utilizarea focului deschis sau depozitarea materialelor combustibile fără respectarea normelor de siguranță pot avea consecințe grave. O simplă scânteie se poate transforma într-un dezastru, mai ales atunci când în gospodării sunt depozitate cantități mari de lemne, cărbuni sau alte materiale inflamabile.
Moldova
Copilă de 13 ani, luată pe capotă: Minora a fost lovită de un automobil, în timp ce traversa neregulamentar
Scene șocante surprinse pe strada Columna din Capitală. O adolescentă de 13 ani, care a încercat să traverseze strada neregulamentar, a fost lovită în plin de un automobil.
Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 14 septembrie și a fost surprins de camera de bord a unui șofer. În imagini se vede cum copila aleargă printre mașini pentru a ajunge pe cealaltă parte a carosabilului. În același timp, un șofer de 28 de ani nu a reușit să evite impactul. Minora a fost aruncată pe capota vehiculului, după care a căzut pe asfalt.
La fața locului a ajuns imediat un echipaj medical, iar victima a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri și investigații.
Poliția a deschis o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Impact fatal, la Orhei: Doi șoferi au murit, iar o femeie a ajuns la spital, în urma unei coleziuni violente.
-
Moldova13 ore în urmăAccident grav pe Șoseaua Muncești: Un taximetrist și doi pasageri au ajuns pe patul de spital.
-
Moldova6 zile în urmăGest plin de disperare, la Criuleni: Un tânăr de 27 de ani a fost găsit strangulat în curtea casei.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Caz strigător la cer: Mai multe eleve s-au bătut la o școală din raionul Soroca.
-
Moldova4 zile în urmăDublu omor în sudul țării: O femeie și un bărbat ar fi fost uciși cu sânge rece de o amică de pahar.
-
Moldova9 ore în urmăCrime terifiante în Moldova: Un bărbat legat și torturat la Rezina, altul lovit cu toporul la Comrat.
-
Moldova7 zile în urmăDoi soți, la spital: Motocicleta acestora a izbucnit în flăcări după un accident grav, la Sîngerei.
-
Moldova3 zile în urmăUn șofer, la spital; altul, în semafor. Încă două accidente grave s-au produs pe traseele din țară.
