Rețele de socializare

Moldova

Apartament cuprins de flăcări, la Bălți. Au intervenit 4 echipe de pompieri, iar locatarii au fost evacuați de urgență

Fum, foc și panică într-un bloc locativ din orașul Bălți. Locatarii au fost evacuați de urgență după ce un apartament de la etajul 6 a fost cuprins de flăcări.

Publicat

Incendiul a izbucnit în prima jumătate a zilei de 26 septembrie, pe strada Alexandru cel Bun. Pompierii au fost alertați de trecători, care au declarat că de la geamul unui apartament a fost observată o flacără deschisă.

Imediat, la fața locului, în regim de urgență au intervenit patru echipaje de salvatori și pompieri.

Aceștia au constatat că focul a cuprins în totalitate una din odăile apartamentului și exista riscul răspândirii incendiului și în celelalte încăperi. Pentru a evita intoxicarea locatarilor cu fum și alte produse de ardere, toți cei care locuiesc la etajele superioare au fost evacuați. În aproximativ jumătate de oră, salvatorii au reușit lichidarea completă a flăcărilor, fără ca vreo persoană să aibă de suferit.


Totuși focul a reușit să distrugă în totalitate odaia apartamentului unde au izbucnit flăcările, dar și mai multe bunuri materiale. Deocamdată nu este clară cauza de la care s-a declanșat incendiul. Toate circumstanțele, dar și prejudiciile suferite de proprietari vor fi stabilite în cadrul unei anchete.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 32 situații de risc.


Moldova

Clipe de groază pentru trei copii: Au fost evacuați dintr-un apartament cuprins de fum și flăcări.

Trei copii au fost la un pas de tragedie, după ce locuința în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul a izbucnit în amiaza zilei de 13 iunie, într-un apartament de la etajul nouă, de pe bulevardul Cuza Vodă, din capitală.

Publicat

Fumul gros a fost observat de vecini, care au alertat de urgență pompierii. Cinci echipaje ale IGSU au intervenit în forță și au evacuat la timp trei minori – doi băieți de 10 ani și o fetiță de 9 ani, care se aflau singuri în apartament în momentul izbucnirii focului. Din fericire, copiii nu au avut de suferit.
Flăcările au fost stinse în mai puțin de 30 de minute, însă mai multe bunuri de pe balconul apartamentului au fost distruse. Deocamdată nu se cunoaște cauza exactă a incendiului. Circumstanțele sunt investigate de specialiști.


Citește mai departe

Moldova

S-au izbit cu mașina în stâlp: O femeie de 77 de ani a fost rănită și transportată de urgență la spital.

Accident grav la Strășeni! Un bărbat de 81 de ani a pierdut controlul volanului, iar mașina a ieșit de pe carosabil și s-a izbit puternic într-un pilon de pe marginea drumului.

Publicat

Impactul s-a produs în amiaza de 13 iunie, pe traseul Chișinău-Călărași. În autoturism se afla și o pasageră – o femeie de 77 de ani – care a fost rănită și preluată de ambulanță, fiind dusă la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul a scăpat nevătămat ca prin minune.
La fața locului au intervenit echipaje de poliție care au demarat o anchetă. Deocamdată nu se știe dacă accidentul a fost provocat de o defecțiune tehnică, o manevră greșită sau o problemă de sănătate a conducătorului auto.
Autoritățile examinează toate ipotezele și urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu piese auto din Marea Britanie și UE. Peste 2 milioane de lei ridicați în urma perchezițiilor

O rețea de contrabandă cu piese auto second-hand, provenite din Marea Britanie și Uniunea Europeană, a fost destructurată de Poliția de Frontieră în colaborare cu procurorii PCCOCS.

Publicat

În cadrul unei operațiuni de amploare, oamenii legii au efectuat 17 percheziții în Chișinău și într-o localitate din apropiere, ridicând sume impresionante de bani — peste 66.000 de euro, aproape 40.000 de dolari, peste 130.000 de lei moldovenești și 200 de lire sterline — însumând peste două milioane de lei.

Cei patru bănuiți, cu vârste între 32 și 45 de ani, sunt originari din Chișinău. Unul dintre ei este șofer de autocar pe ruta Italia–Moldova. Potrivit anchetatorilor, piesele auto erau introduse ilegal în țară și dezmembrate intenționat pentru a evita tragerea la răspundere.


Investigațiile continuă, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției. Autoritățile anunță intensificarea controalelor la frontieră și încurajează populația să raporteze orice activitate suspectă.


Citește mai departe

topul săptămânii