Rețele de socializare

Moldova

A doborât cu mașina un pilon: Un șofer și-a făcut mașina zob, iar pasagerul său a ajuns la spital

A doborât cu mașina un pilon. Un șofer de 23 de ani și-a făcut automobilul zob, iar pasagerul pe care-l avea în vehicul a ajuns la spital în urma unui accident violent.

Publicat

Totul a avut loc în noaptea de 26 august, puțin după ora 02.00, pe Bulevardul Dacia din sectorul Botanica al capitalei, în direcția Aeroportului Internațional Chișinău.  În imaginile de la fața locului, distribuite pe rețelele sociale poate fi observat automobilul grav avariat, dar și stâlpul doborât la pământ.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, la volan se afla un șofer de 23 de ani.

Din motive încă nestabilite, aceasta nu s-a isprăvit cu ghidajul, a ieșit de pe carosabil și a lovit un obstacol. În urma impactului, un pasager în vârstă de 19 ani a fost transportat de urgență la spital pentru investigații medicale. Potrivit informațiilor preliminare, șoferul, care era treaz în momentul incidentului.


Acesta nu ar fi ținut cont de condițiile de trafic, ceea ce a dus la pierderea controlului asupra vehiculului.

Polițiștii de la secția documentare accidente rutiere au inițiat o anchetă pe marginea acestui caz, pentru a clarifica toate detaliile accidentului rutier.


echipa.md


Moldova

Accident grav, la Ungheni: Un angajat al Poliției de 21 de ani a decedat

Astăzi, Poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe traseul Alexeevca- Pîrlița din raionul Ungheni.

Publicat

Preliminar, oamenii legii au stabilit că o mașină de marca Audi a derapat de pe carosabil în fâșia forestieră din adiacent.

La fața locului a fost depistat corpul neînsuflețit al unui tânăr de 21 de ani, care ulterior s-a stabilit că este angajatul Inspectoratului de Poliție Ungheni și care activa în calitate de subofițer superior de sector în Sectorul de poliție nr.4.

Polițiștii stabilesc cauzele exacte ale producerii accidentului rutier, inclusiv examinează dacă la bază a stat o defecțiune tehnică a unității de transport sau probleme de sănătate ale angajatului.


Transmitem sincere condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor și colegilor.


Citește mai departe

Moldova

Accident cu implicarea unui microbuz de rută, la Căușeni. Un minor a fost dus la spital

Momente de coșmar pentru pasagerii unui microbuz de pe ruta Tănătari-Chișinău. Vehiculul în care se aflau a ajuns într-un șanț, în urma impactului cu un automobil.  În rezultat mai mulți dintre pasageri, inclusiv un copil au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Publicat

Coliziunea s-a produs în după-amiaza de 09 octombrie, aproape de ora 17.00, în zona localității Ursoaia.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Căușeni, Mariana Didenco, microbuzul de rută era condus de un șofer în vârstă de 64 de ani.

Din motive încă nestabilite, acesta ar fi tamponat lateral un automobil, la volanul căruia se afla un bărbat de 48 de ani. Se pare că totuși conducătorul microbuzului a încercat să evite impactul, însă manevra nu i-a reușit, iar vehiculul de rută a ajuns în șanțul de la marginea drumului.


Mai mulți pasageri au avut nevoie de ajutorul medicilor la fața locului, iar un minor de 14 ani a fost preluat de ambulanță și dus la spital pentru îngrijiri medicale specializate.

Poliția a constatat că niciunul dintre șoferi nu era băut la volan, iar alte circumstanțe sunt în proces de investigare.


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Detalii șocante despre băiatul de 10 ani, dispărut în drum spre școală. Poliția a reținut un bărbat pentru „răpirea unui minor”

La doar 10 anișori, a trecut prin experiențe dramatice.

Publicat

Băiatul din satul Nicolaevca, raionul Anenii Noi, care a dispărut în dimineața de 09 octombrie, în drum spre școală a fost găsit de polițiști și voluntari, în seara aceleiași zile, pe un imaș, la o distanță de circa 7 kilometri de casă.

Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru “Răpirea unui minor”. Poliția a reținut pentru 72 de ore un bărbat de 49 de ani, din aceeași localitate, care în momentul localizării copilului se afla alături de el.

Băiatul este la domiciliu împreună cu părinții și urmează să beneficieze de asistența psihologică a specialiștilor. Urmează, inclusiv, efectuarea expertizei medico-legale, pentru a determina starea de sănătate a copilului, dar și audierea minorului în condiții speciale.


Citește mai departe

topul săptămânii