Rețele de socializare

Moldova

Incendiu la „Arena Chișinău”. Patru echipe de pompieri au intervenit pentru lichidarea focului

Panică la Arena Chișinău, după ce s-a declanșat sirena antiincendiu. Toată lumea a fost evacuată de urgență după ce un incendiu a izbucnit într-o încăpere tehnică.

Publicat

Totul a avut loc în prima parte a zilei de 19 iulie, apelul la 112 fiind recepționat la ora 11.40. La fața locului au intervenit în regim de urgență 4 echipaje de pompieri și salvatori, care au constat că flăcările au izbucnit la un transformator electric.

Din cauza mirosului insuportabil de fum, pompierii au utilizat echipamente speciale cu măști respiratorii care le-au permis să pătrundă în încăpere și să localizeze arderea. Din fericire, în mai puțin de o oră, pompierii au reușit să domolească incendiul care nu s-a extins și la încăperile vecine.

În urma celor întâmplate nicio persoană nu a avut de suferit. Deocamdată, pompierii nu pot spune cu exactitate de la ce a pornit incendiul.


Totuși una dintre versiunile preliminare ar fi un scurtcircuit. Toate circumstanțele, dar și suma pagubei materiale provocate de flăcări vor fi stabilite în cadrul unei anchete.


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii