Rețele de socializare

Moldova

Au ajutat peste 100 de migranți să ajungă din Asia în UE: Cinci moldoveni, reținuți într-o operațiune comună R. Moldova-România

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, cu sprijinul mascaților de la BPDS „Fulger”, anunță reținerea a patru bărbați pentru transportarea ilegală a peste 100 de migranți din statele Asiei Centrale și de Est spre Germania și Italia, începând din decembrie 2022.

Publicat

Bănuiții sunt din Chișinău, Cahul, Orhei, Ocnița, cu vârste cuprinse între 23 și 34 de ani și dețin atât cetățenia Republicii Moldova, cât și a României. Pe lângă cei patru reținuți, încă un bănuit este cercetat în libertate. Urmare a audierii acestora, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) le-a formulat și prezentat învinuirile pentru organizarea migrației ilegale. Majoritatea din aceștia cooperează cu oamenii legii, iar doi din ei și-au recunoscut vinovăția.

Cei cinci aveau rolul de șoferi (unii din ei fără permis auto), unul din ei fiind organizatorul lor, ca parte a unui grup infracțional format și din alți 19 bănuiți – cetățeni ai României – care au fost percheziționați în județele Ilfov și Dâmbovița, sub conducerea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din Galați.


Sosiți în România, șoferii din Moldova luau în primire automobile de capacitate mare, înmatriculate în România, Franța și Bulgaria, Italia, Ungaria, cu spații dedicate transportării camuflate a migranților (a câte 5-20 migranți transportați într-un automobil), inclusiv telefoane pentru comunicare cu locațiile destinațiilor indicate în aplicații, precum și primeau instrucțiuni de la organizatorii din România despre statul în care urmau să preia și să transporte migranții.

Pentru ca să beneficieze de serviciul ilegal prestat, migranții le achitau membrilor grupului infracțional a câte 3000-5000 euro pentru transportare, în care de regulă erau implicate două automobile – cel în care erau transportați migranții, iar în fața acestuia circula un alt automobil condus de un alt membru al grupului infracțional, cu rol de verificare a prezenței poliției pe traseu. Transportarea acestora dura uneori și luni de zile (inclusiv prin implicarea „călăuzelor”), așa cum migranții în majoritatea cazurilor tranzitau cinci-șase state (Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia de unde tranzitau prin alte state, în funcție de posibilitățile logistice prin Croația, Ungaria, Austria, România, Bulgaria).

Urmare a perchezițiilor la cei cinci învinuiți din Moldova, au fost ridicate telefoane care conțin conversațiile privind organizarea migrației ilegale, acte privind conturi bancare în UE, înscrisuri de ciornă, acte privind deportarea unuia din învinuiți din Franța și privind reținerea în Ungaria pentru organizarea migrației ilegale, precum și cu privire la o altă reținere a altui învinuit în Croația pentru aceeași infracțiune.


Operațiunea a avut loc sub egida agenției Uniunii Europene Eurojust și a centrului european SELEC, în baza unei echipe comune de investigații moldo-române în total fiind efectuate 20 de percheziții în Moldova și România. Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Moldova

/AUDIO/ 23 de milioane de lei, prejudiciu la stat: Doi funcționari, reținuți pentru mită. Ar fi eliberat peste 100 de numere neutre.

O schemă de corupție care ar fi permis înmatricularea ilegală a automobilelor cu numere neutre a fost destructurată de CNA și Procuratura Anticorupție. În acest dosar sunt vizate mai multe persoane, iar un funcționar al Agenției Servicii Publice și un funcționar al Postului Vamal Hîrbovăț au fost reținuți pentru 72 de ore.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, mai mulți angajați ai ASP, inclusiv un șef al Secției înmatriculare a vehiculelor din municipiul Tiraspol, ar fi acționat împreună cu un angajat al Postului Vamal Hîrbovăț, dar și alți funcționari vamali. Aceștia ar fi facilitat obținerea actelor necesare pentru eliberarea numerelor de înmatriculare neutre pentru automobile care nu întruneau condițiile legale.

Pentru a trece cu vederea neconcordanțele și pentru a urgenta procedurile, funcționarii ar fi pretins și primit între 1.000 și 5.000 de euro pentru fiecare automobil.

În urma schemei, ar fi fost eliberate ilegal peste 100 de numere neutre.


Totodată, prin evitarea achitării drepturilor de import și a accizelor, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 23 de milioane de lei.

În dimineața de 15 septembrie, ofițerii CNA, sub conducerea procurorilor PA, au desfășurat percheziții la domiciliile și sediile persoanelor fizice și juridice vizate. Verificările au inclus și sediul companiei care ar fi importat și declarat automobilele, firme afiliate acesteia, dar și brokerul vamal implicat în perfectarea actelor. De menționat că, ASP a oferit suport anchetatorilor în documentarea cazului.


Totodată, Serviciul Vamal a venit cu reacție pe caz comunicând că instituția cooperează cu organele de drept și acordă suportul necesar pentru investigarea cazului. La nivelul intern a fost inițiată o anchetă pentru elucidarea circumstanțelor, iar in privința funcționarul vamal vizat urmează a fi decisă suspendarea din funcție, după caz, în conformitate cu prevederile legale.

În urma acțiunilor, angajatul ASP și angajatul Postului Vamal Hîrbovăț au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul de detenție provizorie al CNA.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și a tuturor circumstanțelor schemei.


Cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Cuplu de hoți: Doi concubini, reținuți după ce ar fi spart mai multe apartamente din Chișinău.

O femeie și un bărbat, ambii în vârstă de 42 de ani, sunt cercetați de polițiștii sectorului Botanica și Direcției de Poliție Chișinău, fiind suspectați că ar fi comis o serie de furturi din apartamentele din capitală.

Publicat

Potrivit anchetei, cei doi concubini ar fi acționat coordonat. Bărbatul ar fi pătruns în locuințe prin forțarea lacătelor, în timp ce femeia ar fi rămas în afara blocurilor și ar fi supravegheat zona. Pentru a nu fi recunoscuți și pentru a îngreuna identificarea lor, după comiterea furturilor, suspecții și-ar fi schimbat hainele și și-ar fi modificat aspectul.

În cadrul percheziției efectuate la locuința închiriată de cei doi, polițiștii au ridicat obiecte și ustensile care ar fi putut fi folosite la comiterea infracțiunilor, dar și alte bunuri considerate relevante pentru cauza penală.


Ambii suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele, a documenta întreaga activitate infracțională și a verifica dacă cei doi ar putea fi implicați și în alte furturi similare.

Poliția le recomandă cetățenilor să-și securizeze locuințele și să fie atenți la persoanele sau activitățile suspecte din apropierea blocurilor. Orice situație suspectă trebuie comunicată imediat la 112.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Foc și panică la Biruința: O fostă cafenea, distrusă de flăcări din cauza unui scurtcircuit.

Incendiu puternic în orașul Biruința, din raionul Sîngerei. O fostă cafenea a fost cuprinsă de flăcări, iar martorii au surprins imagini de la fața locului, în care se vede intervenția pompierilor și imobilul mistuit de foc.

Publicat

Incendiul a izbucnit în seara zilei de 14 septembrie, în jurul orei 18:36. Din imaginile publicate de martori se observă flăcările care au cuprins clădirea, în timp ce echipele de intervenție acționează pentru lichidarea incendiului.

La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri și salvatori. Potrivit informațiilor preliminare, focul a distrus complet bunurile materiale din interiorul a trei încăperi, iar acoperișul clădirii a fost afectat în proporție de aproximativ 80 la sută. Suprafața totală a imobilului este de 240 de metri pătrați.


Cafeneaua nu era funcțională la momentul izbucnirii incendiului. Potrivit IGSU, cauza probabilă ar fi un scurtcircuit electric, cu răspândirea focului de la contorul electric.

Din fericire, în urma incendiului nu au fost raportate victime. Circumstanțele exacte și valoarea pagubelor urmează să fie stabilite.


Citește mai departe

topul săptămânii