Rețele de socializare

Moldova

I-ar fi promis unui bărbat să-l scape de problemele cu legea: Un chișinăuian, reținut pentru că a luat 7.000 de euro mită

I-ar fi promis unui bărbat să-l scape de problemele cu legea. Ofițerii Centrului Național Anticorupție au reținut în flagrant un chișinăuian care a încercat să rezolve o sesizare depusă la poliție în schimbul unei mite de 7000 de euro.

Publicat

Mai exact, potrivit datelor cunoscute la această oră, suspectul ar fi susținut i-ar fi dat asigurări denunțătorului că are puterea de a influența angajații Inspectoratului Național de Investigații pentru a soluționa favorabil o sesizare cu privire la infracțiuni și incidente.

Pentru favorul său, bănuitul ar fi cerut suma de 7.000 de euro. Beneficiarul ar fi căzut de acord, însă, mai târziu a decis să denunțe acest caz la Centrul Național Anticorupție. Prin urmare, banii ceruți de acesta au fost transmiși sub controlul CNA, iar imediat după ce i-a primit, suspectul s-a pomenit cu cătușe pe mâini.

Bărbatul a fost plasat în izolator pentru 72 de ore, fiind cercetat pentru trafic de influență.


Până la pronunțarea unei decizii definitive de judecată, acesta beneficiază de prezumția nevinovăției.


Moldova

Urmărire ca-n filme la Vulcănești: Un șofer beat, prins cu sute de haine de contrabandă.

Scene ca în filmele de acțiune în raionul Vulcănești, în apropierea satului Cișmichioi. Un șofer de 39 de ani a pus pe jar ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, după ce a refuzat să oprească la somațiile funcționarilor vamali.

Publicat

În loc să tragă pe dreapta, individul a accelerat și a încercat să scape de vameși. Cursa periculoasă s-a încheiat brusc, după ce vehiculul a fost proiectat într-un șanț, în afara carosabilului.

Mașina a fost escortată la postul vamal Cahul, unde, în urma verificărilor, inspectorii au descoperit aproximativ 450 de articole vestimentare cu inscripții de brand. Produsele erau transportate în cantități comerciale, însă fără documente de proveniență legală. Întreaga marfă a fost ridicată și este pasibilă de confiscare, iar automobilul a fost reținut și plasat într-o parcare specială.

Pe lângă riscul de sancțiuni contravenționale pentru contrabandă, șoferul s-a ales și cu un alt dosar. La fața locului a fost chemat un echipaj al Inspectoratului Național de Patrulare, care a constatat că bărbatul se afla în stare de ebrietate în momentul incidentului.


Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele și să decidă măsurile legale care se impun.



Citește mai departe

Moldova

Accident grav în capitală: Un motociclist de 24 de ani a ajuns la spital

O manevră riscantă l-a dus direct pe patul de spital. Un motociclist în vârstă de 24 de ani a avut nevoie de asistență medicală în urma unui accident rutier.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 21 august, puțin după ora 20.00, pe Bulevardul Traian din sectorul Botanica al capitalei. Martorii de la fața locului spun că totul s-ar fi întâmplat după ce motociclistul ar fi încercat să depășească o mașină, dar s-a lovit în alta.

„Unul cu motocicleta a vrut să-l întreacă pe acesta cu Porche-ul negru, s-a lovit în el și l-a aruncat în al Porche. Un băiat tânăr, văd că! În șlapi la volan. Au sărit șlapii din picioare! ”, a declarat unul dintre martori care a filmat consecințele impactului cu telefonul și a distribuit imaginile pe rețelele sociale.


La fața locului a intervenit un echipaj al poliției, dar și ambulanța. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Cristina Talpă, la ghidonul motocicletei se afla un tânăr de 24 de ani, care s-a tamponat cu un automobil condus de un bărbat de 55 de ani. În urma impactului motociclistul a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Toate circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite.

 


Citește mai departe

Moldova

Crimă nocturnă în Chișinău: Un bărbat a fost găsit mort în plină stradă. Suspectul – reținut

Crimă în capitală. Un bărbat de 42 de ani ar fi fost snopit în bătaie de un tânăr. Victima a decedat la fața locului.

Publicat

Noaptea trecută, în jurul orei 23:40, Poliția a fost sesizată despre depistarea unei persoane inconștiente pe strada Lech Kaczynski din municipiul Chișinău.

La fața locului, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 42 de ani, cu semne vizibile de moarte violentă.

Potrivit informațiilor preliminare, între victimă și un tânăr de 27 de ani ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia suspectul i-ar fi aplicat victimei multiple lovituri, ce au dus la decesul acesteia.


Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor, iar bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore.

Investigațiile sunt în desfășurare, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii