Rețele de socializare

Moldova

Clipe de groază pentru un copil de 13 ani. O mașină a dat peste el în timp ce se plimba cu bicicleta

Clipe de groază pentru un copil de 13 ani. O mașină a dat peste el în timp ce se plimba cu bicicleta.

Publicat

Accidentul rutier a avut loc în seara de 21 aprilie, în jurul orei 21:00, în apropierea localității Țîpala din raionul Ialoveni.

La fața locului au intervenit de urgență polițiști, dar și o echipă de medici cu ambulanța, care l-au transportat pe copil la spital.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Ialoveni, Mariana Didenco, la volanul automobilului se afla un tânăr de 20 de ani.


Acesta se deplasa în aceeași direcție cu biciclistul, iar la un moment dat, din spusele șoferului, copilul a virat brusc spre stânga, iar el nu a reușit să frâneze pentru a evita impactul.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatele au demonstrat că tânărul nu consumase alcool.  Cazul este înregistrat și documentat de către polițiști pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Moldova

Gelozie criminală: O tânără de 21 de ani ar fi fost omorâtă cu sânge rece de către iubitul ei

Caz strigător la cer. O tânără de 21 de ani ar fi fost omorâtă cu sânge rece de către iubitul ei.

Publicat

Totul a avut încă în data de 19 mai, despre caz s-a aflat însă abia acum, după un anunț făcut pe rețelele sociale. Deși nu este specificat cum anume a fost comisă scrima, autorul postării scrie că fata a murit în chinuri groaznice.

Potrivit informațiilor preliminare, oferite de poliție, victima se afla cu iubitul ei într-un apartament din sectorul  Rîșcani al capitalei. Între ei s-ar fi iscat o ceartă, iar într-un moment de furie, bănuitul ar fi omorât-o. Când și-a dat seama ce a făcut, tânărul, în vârstă de 28 de ani s-a predat singur poliției.

În prezent, acesta este reținut. O cauză preliminară a scandalului iscat între cei doi ar fi gelozia, mai spun oamenii legii.


În data de 22 mai, tânăra de 21 de ani a fost petrecută pe ultimul drum.


Citește mai departe

Moldova

Imagini cu impact emoțional! Momentul în care un tânăr a căzut în gol de la etajul 6

Un tânăr de 21de ani se află între viață și moarte, după ce a căzut în gol de la etajul șase al unui bloc de locuit. Incidentul dramatic a avut loc în seara zilei de 22 mai, pe strada Putnei din Chișinău.

Publicat

Tânărul se afla acasă împreună cu iubita sa cu puțin timp înainte de incident. Aceasta ar fi fost prezentă la scena groaznică și le-a spus polițiștilor că tânărul ar fi căzut în gol, după ce a urcat pe geam să fumeze. Într-un moment dat, acesta ar fi alunecat, însă ar fi reușit  să se apuce cu mâinile de o țeavă. Mai mult, concubina ar fi încercat să-l ajute, însă tânărul a căzut în cele din urmă în gol.

În urma căzăturii, victima a suferit multiple traumatisme și a fost dus de urgență la spital. La moment, tânărul se află în stare gravă, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire ale acestuia.

Pe marginea acestui caz a fost inițiată o anchetă, în cadrul căreia vor fi stabilite toate circumstanțele în care a căzut tânărul.



Citește mai departe

Moldova

La un pas de tragedie: Un bărbat de 67 de ani, scos de salvatori dintr-o fântână adâncă de 6 metri

Salvatorii din capitală au salvat o persoană căzută într-o fântână din propria gospodărie. Incidentul a avut loc în după amiaza zilei de 22 mai 2024 în comuna Trușeni, municipiul Chișinău.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 16:03. Imediat, la fața locului au intervenit angajații Direcției regionale cătare-salvare nr.1 a IGSU, care au stabilit că bărbatul din imprudență a căzut în fântână la o adâncime de 6 metri. În scurt timp, angajații IGSU au reușit să extragă la suprafață persoana, un bărbat în vârstă de 67 de ani.

Ulterior, acesta în stare conștientă a fost predat echipajului de medici, pentru îngrijiri medicale de rigoare.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2024 angajații IGSU au salvat din fântâni două persoane.


În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 44 situații de risc.


Citește mai departe

topul săptămânii