Rețele de socializare

Moldova

Noi detalii de la coliziunea de groază de la Măgdăcești. La spital au ajuns în total, 18 persoane. Ce spun medicii despre starea lor

Noi detalii de la coliziunea de groază de la Măgdăcești. În total, la spital au ajuns 18 persoane, dintre care trei minori de câte 16 ani. La această oră, șapte adulți și doi adolescenți rămân internați în spital.

Publicat

Amintim că totul a avut loc în dimineața de 11 aprilie, când un microbuz de pe ruta Drăsliceni-Chișinău, a fost tamponat de un autocamion.

Oamenii legii au stabilit preliminar că totul s-ar fi întâmplat după ce șoferul camionului și-ar fi schimbat brusc banda de deplasare fără a se asigura și a lovit lateral microbuzul de rută. La volan se afla un bărbat de 63 de ani. Lovitura a fost atât de puternică, încât microbuzul a rupt parapetul de protecție a drumului și a ajuns într-un gard, pe care l-a distrus. În urma impactului, 18 pasageri au fost duși la spitalele din Chișinău. Trei din aceștia, toți cu vârstele de 16 ani, au ajuns la Institutul Mamei și Copilului.

MAXIM CAZACU, PURTĂTOR DE CUVÂNT, INSTITUTUL MAMEI ȘI COPILULUI: „Au fost supuși examinărilor în cadrul departamentului Primiri Urgente, unde s-a constatat că doi dintre ei au leziuni mai grave și au fost internați, unul în secția de neurochirurgie, celălalt în secția chirurgie urgentă. Se află până la moment sub supraveghere medicală, în stare de gravitate medie. Unul din pacienți, de asemenea, a fost examinat, dar nu a avut nevoie de internare și a fost externat la domiciliu”.


Restul oamenilor au fost duși la Institutul de medicină urgentă. 7 dintre ei rămân internați în secțiile de profil.

DORINA ARSENE, PURTĂTOR DE CUVÂNT, INSTITUTUL DE MEDICINĂ URGENTĂ: „În departamentul de Primiri Urgente de la IMU au fost 15 pacienți, adică 14 cu ambulanța și un pacient a venit de sine stătător. Un pacient se află în stare gravă, iar alți 6 sunt în stare de gravitate medie, dar au necesitat spitalizare. 8 pacienți, după consultare au plecat cu recomandări la tratament ambulator”.

Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic și s-a constatat că niciunul dintre ei nu se afla în stare de ebrietate. Investigațiile pe caz continuă.


Moldova

Accident de coșmar, la Comrat: Un motociclist de 17 ani a decedat după ce s-a izbit într-un autocamion

Accident de coșmar la ieșirea din satul Chirsova, raionul Comrat. Un adolescent de 17 ani a decedat după ce s-a izbit cu motocicleta pe care o conducea într-un autocamion.

Publicat

Impactul a avut loc în seara de 25 iulie, aproape de ora 20.00. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IGP, Mariana Bețivu, minorul ghida o motocicletă fără număr de înmatriculare și se deplasa pe un drum secundar.

Ajungând în intersecție, acesta a încercat să iasă pe drumul cu prioritate fără a se asigura, iar în rezultat, s-a izbit în plin într-un autocamion. Vehiculul de mare tonaj era condus de un bărbat de 31 de ani.

Din nefericire, în urma impactului puternic, motociclistul a decedat pe loc, până la sosirea medicilor de pe ambulanță. Șoferul camionului a fost testat la alcoolemie, rezultatul demonstrând că acesta nu consumase băuturi spirtoase.


Vehiculele au fost ridicate și transportate la parcarea specială în municipiul Comrat. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Tânăra căutată de mai multe zile de rude și poliție, găsită în Chișinău: Ce spune poliția

Tânăra în vârstă de 29 de ani, dispărută din data de 20  a fost găsită vie și nevătămată în municipiul Chișinău. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul de Poliție Orhei. 

Publicat

Potrivit oamenilor legii, aceasta este în afara oricărui pericol.

Amintim că pe 20 iulie, tânăra mamă a doi copii a dispărut fără veste. După 3 zile în care au încercat să o găsească cu forțele proprii, rudele acesteia s-au adresat la poliție.

Ea a fost căutată atât de polițiștii din Chișinău, cât și de cei din Orhei, unde se presupunea că s-ar fi îndreptat dispăruta.


Citește mai departe

Moldova

Grav accident în raionul Nisporeni: Un șofer a ajuns la spital după ce a ieșit pe contrasens și s-a izbit într-o altă mașină

Pe 23 iulie 2023, în jurul orei 09:43, pe traseul M-1 “Leușeni-Chișinău”, în apropiere de satul Bolțun, a avut loc un accident rutier soldat cu o persoană rănită.

Publicat

Potrivit datelor oferite de către Mariana Bețivu, ofițer de presă de la IGP, un bărbat de 44 de ani, aflat la volanul unui Opel Corsa, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens, lovind frontal un Toyota Rav-4 condus de un șofer de 71 de ani.

Impactul a fost puternic, iar șoferul Opelului a necesitat îngrijiri medicale de urgență. Testul alcoolscopic al conducătorului Toyota a indicat un rezultat de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat, iar celui rănit i-au fost prelevate probe biologice pentru analize suplimentare.

Autoritățile continuă să investigheze circumstanțele exacte ale acestui accident, încercând să stabilească ce a dus la ieșirea pe contrasens a Opelului.



Citește mai departe

topul săptămânii