Rețele de socializare

Moldova

Contrabandă cu masă lemnoasă în valoare de circa 700.000 lei. lemnele trebuiau să ajungă în Polonia și Bulgaria

Contrabandă cu masă lemnoasă în valoare de circa 700.000 lei.

Publicat

Oamenii legii au dat în vileag o schemă ilegală, conform căreia, cantități impunătoare de lemne de foc urmau să fie exportate ilegal spre Bulgaria și Polonia. În urma documentării au fost supuși investigațiilor doi bărbați.

În cadrul dosarului penal investigat de ofițerii INI în comun cu procurorii, este vizată și compania celor doi bărbați cu rol de fondator și cofondator ai acesteia, astfel încât și asupra acesteia ar putea fi aplicată pedeapsa, prin hotărâre judecătorească.

Faptele au avut loc din 2021 până-n vara lui 2023, atunci când la punctul de trecere a frontierei din Giurgiulești, oamenii legii au depistat un volum de cherestea (materie primă din stejar protejat de stat folosită și în construcție) de circa 700.000 lei, exportul căreia este interzis prin lege.


Însă, în speranța că încălcarea legii nu le va fi supusă pedepsei, cei doi învinuiți cu vârste de puțin peste 40 de ani au indicat în actele vamale că ar transporta „lame și frize pentru parchet.” Atunci, fondatorul și administratorul companiei a fost reținut, iar ulterior și cofondatorul a fost supus investigațiilor penale.

Acum, pentru tentativa de contrabandă aceștia riscă pedeapsa cu închisoarea de la 4 la 10 ani, iar compania riscă să fie amendată cu o sumă între 400.000 lei – 600.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Ulterior acelei capturi de contrabandă eșuată cu cherestea, oamenii legii au întreprins sub 30 de percheziții. Prin urmare, au fost depistate alte loturi de masă lemnoasă de peste 12.000.000 lei, prezumtiv destinată și ea exportului ilegal.


Urmare a investigațiilor, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a sesizat Guvernul, precum și alte organe abilitate, inclusiv cele vamale, în vederea contracarării unor astfel de încercări de eludare a legii, prin fraudarea actelor vamale și exportul ilegal al masei lemnoase. Astfel, prin cercetarea penală de comun cu ofițerii de investigație și trimiterea în judecată de procurorii PCCOCS spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, au fost prevenite și alte defrișări ilegale din fondul ariilor naturale protejate de stat a arborilor de specie tare.

Investigațiile continuă, în vederea stabilirii și altor aspecte importante acestei încălcări, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

/AUDIO/ Primarul de Căușeni, reținut pentru mită: Edilul ar fi ar fi pretins și primit 89 mii de lei pentru a favoriza un agent economic.

Primarul orașului Căușeni a fost reținut de ofițerii anticorupție, fiind suspectat că ar fi luat mită zeci de mii de lei pentru atribuirea unui contract de lucrări.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, edilul ar fi pretins, acceptat și primit peste 89 mii de lei – echivalentul a 50 la sută din valoarea unui contract câștigat anterior de o companie. Banii ar fi fost ceruți în schimbul favorizării agentului economic.

În dimineața de 18 martie, ofițerii Centrului Național Anticorupție, împreună cu procurorii din Chișinău, au descins la Primăria Căușeni. Perchezițiile au avut loc inclusiv în biroul primarului, dar și la alți angajați ai instituției și la sediile unor companii vizate în dosar.

De la fața locului au fost ridicate documente, dispozitive de stocare și alte probe importante pentru anchetă.


În același dosar a fost reținut și un reprezentant al unui agent economic. Ambii suspecți urmează să fie audiați și plasați în izolator pentru 72 de ore.

Cazul face parte dintr-o investigație mai amplă ce vizează fapte de abuz în serviciu și corupție în cadrul administrației publice locale din Căușeni.

Ancheta continuă.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Jefuită în plină stradă: O tânără de 22 de ani, atacată și lăsată fără geantă, în capitală. Suspectul a fost reținut.

O tânără de 22 de ani a trăit clipe de coșmar, după ce a fost atacată și jefuită în plină stradă, în sectorul Ciocana al capitalei.

Publicat

Potrivit poliției, atacatorul ar fi  fost un bărbat de 38 de ani, locuitor al Chișinăului. Acesta s-ar fi apropiat de tânără și i-ar fi aplicat mai multe lovituri, după care i-a smuls geanta în care se aflau bani, un ceas, carduri bancare și acte personale. Prejudiciul cauzat depășește 11 mii de lei.

În urma măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost localizat pe teritoriul raionului Orhei și reținut de polițiști cu sprijinul mascaților de la „Fulger”.

Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 8 ani de închisoare.


Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Mașini de lux, aduse ilegal din UE: Grupare criminală, destructurată. Patru bărbați sunt cercetați penal.

O grupare criminală implicată în contrabandă cu mașini de lux, furate din state ale Uniunii Europene și aduse ilegal în Republica Moldova, a fost destructurată de oamenii legii.

Publicat

Ofițerii Direcției investigare criminalitate transfrontalieră a Poliției de Frontieră, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au documentat activitatea a patru bărbați, cu vârste între 22 și 37 de ani, originari din raioanele Strășeni și Hîncești.

Potrivit anchetei, suspecții au înregistrat o companie de construcții în Belgia, la Bruxelles, folosind acte și identități false. Prin intermediul firmei, aceștia ar fi luat în leasing mai multe automobile de lux, pe care ulterior le-au introdus fraudulos în țară. Cel puțin trei dintre acestea au fost scoase la vânzare pe platforme online.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile și în mijloacele de transport ale suspecților, oamenii legii au ridicat probe care confirmă implicarea acestora în schema ilegală. Automobilele, anunțate anterior în căutare internațională, au fost depistate și plasate în parcarea specială a IGPF.


Deși sunt cercetați în stare de libertate, bărbații riscă pedepse cu închisoarea de la 4 la 10 ani, dacă vor fi găsiți vinovați de contraband cu mărfuri accizate.

Ancheta continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a altor mașini introduse ilegal în Republica Moldova.


Citește mai departe

topul săptămânii