Rețele de socializare

Moldova

Taximetrist reținut: A cumpărat un telefon cu imaginile intime ale unei femei, apoi a început s-o șantajeze

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS, anunță reținerea unui chișinăuian de 58 de ani pentru șantajarea cu răspândirea imaginilor intime ale unei femei, dacă aceasta nu i-ar fi oferit suma de 1000 euro.

Publicat

Femeia cu vârsta de 40 de ani, însă, în timp scurt l-a denunțat pe bărbat autorităților de drept. Au urmat percheziții cu sprijinul angajaților „Fulger” la domiciliul și automobilul bănuitului. Urmare a examinării telefonului acestuia, au fost depistate și extrase poze și secvențe video cu caracter intim ale femeii șantajate.

Bănuitul care activa în calitate de taximetrist a intrat în posesia imaginilor intime ale femeii care muncea ca și chelneriță, după ce și-ar fi cumpărat telefonul de la un amic în care se conțineau imaginile intime. Anterior, acesta a fost cercetat de oamenii legii pentru furt și jaf.

Urmează ca procurorii PCCOCS să-i prezinte bărbatului reținut învinuirea, pentru ca ulterior cercetării probelor să determine necesitatea aplicării arestului preventiv. Între timp, acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.



Moldova

Val antidrog în centrul țării: consumatori, cultivatori și curieri, prinși într-o singură săptămână

Polițiștii din Ialoveni, Hîncești și Orhei au desfășurat în ultimele zile o serie de operațiuni antidrog care au vizat consumatori, cultivatori și curieri implicați în distribuția substanțelor narcotice în zona de centru a țării.

Publicat

La Ulmu, polițiștii au descins la patru adrese unde au găsit pachețele cu droguri, folii cu urme de substanțe interzise și dispozitive de consum. Patru persoane, cu vârste între 24 și 39 de ani, au fost testate pozitiv la marijuana. În Molești, oamenii legii au ridicat o cantitate mare de masă vegetală cu miros specific și o armă IJ deținută ilegal, proprietarul de 39 de ani recunoscând că este consumator.

La Cărpineni, un tânăr de 28 de ani a fost reținut după ce ar fi cultivat cannabis procurat de peste hotare, pe care îl distribuia ulterior în cantități mari. Perchezițiile au scos la iveală marijuana hidroponică, semințe, un cântar de precizie și valută, toate trimise la expertiză.


Totodată, la Bulăiești, polițiștii din Orhei au depistat un tânăr de 19 ani care ar fi lucrat ca „curier” pentru un magazin online de droguri pe Telegram, plasând pachete în ascunzișuri din Chișinău. La domiciliul său au fost găsite Ecstasy, heroină, PVP, LSD și materiale de ambalare.

Cei vizați riscă pedepse de până la 7 ani de închisoare, iar anchetele continuă pentru identificarea întregii rețele implicate în traficul de droguri.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Un ucrainean, condamnat la 9 ani de închisoare după ce a introdus în Moldova droguri de peste 6 milioane de lei

Un cetățean ucrainean de 38 de ani a fost condamnat la nouă ani de închisoare, după ce procurorii PCCOCS au demonstrat că acesta a introdus prin contrabandă în Republica Moldova peste 12 kilograme de alfa-PVP, droguri sintetice evaluate la peste 6.000.000 de lei.

Publicat

Bărbatul, originar din Lvov, și-a recunoscut vinovăția, ceea ce a dus la aplicarea unei pedepse mai blânde față de maximul prevăzut de lege.

Potrivit anchetei, faptele au avut loc în primăvara anului 2025. Traficantul a intrat în țară prin punctul de trecere Briceni, la volanul unui Audi Q5, evitând să declare marfa interzisă. În prima cursă, el a transportat aproape șapte kilograme de alfa-PVP, din care un kilogram l-a lăsat într-o locație ascunsă în apropiere de Vatici, iar o altă cantitate similară – într-o fâșie forestieră din zona Susleni, Orhei. Peste o lună, acesta a revenit în Moldova cu alte peste cinci kilograme de droguri, ascunse în torpedoul mașinii, în sistemul de ventilare și sub parbriz.


După documentarea primelor livrări și monitorizarea comunicării suspectului cu complicii prin aplicația Telegram, ofițerii vamali l-au reținut în a doua călătorie. Cele două transporturi însumând circa 12 kilograme de substanțe narcotice au fost ridicate și urmează să fie distruse prin ardere.

Judecătoria Chișinău a dispus și încasarea a 155.000 de lei de la inculpat, reprezentând valoarea Audi-ului folosit la trafic, întrucât mașina aparține altei persoane. Sentința este cu drept de apel.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Trei indivizi au vandalizat iluminatul festiv din Bălți. Autoritățile cer ajutorul populației

Iluminatul de sărbătoare din centrul municipiului Bălți a fost vandalizat în noaptea de 10 decembrie, când trei persoane au distrus mai multe elemente ale decorațiunilor festive.

Publicat

Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere din parcul „Mihai Volontir”, iar imaginile au fost transmise autorităților municipale și poliției.

Primăria Bălți face apel la locuitori să ajute la identificarea făptașilor. Cetățenii care recunosc persoanele din imagini sunt rugați să contacteze de urgență poliția la numărul 112 sau la 0231 2-63-67.


Autoritățile anunță că persoanele vinovate riscă să fie trase la răspundere pentru distrugere intenționată a bunurilor publice.


Citește mai departe

topul săptămânii