Rețele de socializare

Moldova

Suspectați de incendiere, instigare la ură și violență: Trei bărbați din sudul țării – reținuți

Reținuți pentru incendiere, instigare la ură și violență. Trei bărbați de 35, 38 și 40 de ani din satul Congaz, Găgăuzia sunt suspectați că ar fi incendiat mai multe mașini și sedii de plasament la comandă, și ar fi instigat la ură și violență împotriva refugiaților din Ucraina.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, cei trei suspecți, unul dintre care și-a ispășit pedeapsa în Rusia, ar fi incendiat în luna ianuarie ușa unui hotel din raionul Vulcănești, scriind inscripția „AFARĂ”. Mai mult, aceștia ar fi incendiat și scris același cuvânt pe poarta unui centru de plasament pentru refugiații ucraineni.

În același timp, suspecții ar fi scris inscripția „AFARĂ” și ar fi dat foc la două mașini care aparțin refugiaților.

În urma descinderilor, oamenii legii au găsit și ridicat telefoane mobile, butelii cu substanțe inflamabile, recipiente cu vopsea, măști și cagule.


Cei trei bărbați riscă o pedeapsă cu pușcăria pe un termen de până la 6 ani pentru primul capăt de acuzare și până la trei ani de privațiune de libertate pentru al doilea capăt de acuzare.


Moldova

Un automobil s-a inversat, după ce a fost tamponat de o mașină, în capitală. Un pasager, la spital.

Coliziune matinală în capitală. Un vehicul s-a inversat, iar o persoană a fost transportată la spital. Totul s-a întâmplat în dimineața de 13 ianuarie la intersecția dintre străzile Șoseaua Hîncești și Miorița, din cartierul Telecentru.

Publicat

La fața locului au fost îndreptate echipajele de poliție și medici. Potrivit informațiilor oferite de către ofițerul de presă din cadrul direcției de poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă, forțele de ordine au stablit că în impact au fost implicate două vehicule. Conform informațiilor preliminare, un automobil la volanul căruia se afla un tânăr de 23 de ani, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite, s-a tamponat în partea lateral-stânga a unui automobil condus de un bărbat de 69 de ani.

Imapactul dintre cele două mașini a fost atât de violent încât cea de-a doua mașină a fost aruncată la câțiva metri distanță pe carosabil unde s-a și inversat. Din nefericire, coliziunea nu s-a lăsat fără victime. Un bărbat în vârstă de 44 de ani care se afla în habitaclul mașinii conduse de tânăr a fost preluat de echipajul medical și transportat la o instituție medicală pentru investigații de specialitate.

Ambii șoferi au fost supuși testării alcoolscopice la fața locului, rezultatele indicând faptul că niciunul dintre aceștia nu se afla în stare de ebrietate în momentul producerii accidentului de circulație.


De menționat că, impactul dintre vehicule s-a produs în orele de vârf ale dimineții atunci când traficul în zonă este intens. Mai mulți șoferi au fost nevoiți să circule bară la bară minute întregi dat fiind faptul că prima mașină a rămas stopată în mijloc de intersecție, iar automobilul inversat a blocat două benzi de deplasare. Cu toate aceste, angajații INSP au reușit fluidizarea traficului, astfel încât circulația în zonă să se desfășoare fără impedimente majore.

Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar toate circumstanțele exacte ale producerii accidentului, dar și cine dintre șoferi s-ar face vinovat de cauzarea acestuia urmează a fi stabilite de către organele competente.


Citește mai departe

Moldova

Fiole „misterioase” la vamă: Un bărbat a încercat să ajungă la Bratislava cu sute de pastile suspecte.

Fiole „misterioase” descoperite la Aeroportul Chișinău. Un bărbat de 31 de ani, cetățean slovac, a fost descoperit cu 88 de fiole ce conțineau substanțe neidentificate, în timp ce încerca să ajungă la Bratislava.

Publicat

Potrivit autorităților vamale, în timpul formalităților de control, funcționarii postului vamal, împreună cu polițiștii de frontieră, au depistat lotul de substanțe în bagajul pasagerului. Acestea nu fuseseră declarate și sunt considerate transport ilicit.

Substanțele au fost ridicate și vor fi supuse expertizei pentru a se stabili cu exactitate natura lor. În funcție de rezultate, bărbatul riscă sancțiuni conform legislației în vigoare.

Autoritățile reamintesc că transportul de substanțe nedeclarate este strict interzis și pedepsit de lege.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Poți fugi, dar nu te poți ascunde: Individul care a vandalizat un pasaj pietonal din capitală, prins de poliție.

Autoritățile au identificat individul care, în noaptea de 11 ianuarie, a vandalizat un panou și sistemul electric aferent din pasajul pietonal subteran de pe Calea Ieșilor din Chișinău.

Publicat

Este vorba despre un bărbat de 33 de ani, din satul Costești, raionul Ialoveni, cu antecedente penale. În timpul incidentului, individul a încercat mai întâi să distrugă camera de supraveghere, iar apoi a deteriorat panoul și sistemul electric aferent, părăsind locul faptei. Imaginile video surprinse de sistemul de supraveghere au ajutat autoritățile să-l identifice rapid.

Acum, bărbatul este cercetat contravențional și urmează să primească sancțiunea prevăzută de lege. Autoritățile publice locale subliniază că astfel de acte de vandalism nu vor fi tolerate.

Reprezentanții poliției recomandă cetățenilor să raporteze imediat orice acte antisociale și să coopereze cu oamenii legii.



Citește mai departe

topul săptămânii