Rețele de socializare

Moldova

Poliția a reținut suspectul care a incendiat oficiulCID NATO din Chișinău. PRESA: Este locuitor al orașului Rîșcani

Poliția anunță că a reținut o persoană suspectată de provocarea incendiului la Centrul de Informare și Documentare privind NATO, situat pe teritoriul Universității de Stat din Moldova.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, bănuitul a fost escortat la Inspectoratul de Poliție Buiucani pentru audieri, și ulterior reținut pentru 72 de ore. Deocamdată, poliția nu oferă detalii privind identitatea suspectului și nici despre motivul din care acesta ar fi incendiat sediul.

Totuși, portalul Deschide.MD, care citează surse apropiate anchetei scrie că bărbatul reținut are 58 de ani și este locuitor al orașului Rîșcani.

Amintim că incendiul s-a produs în seara de 08 februarie, iar la fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, care au stabilit că ard două uși ale sediului Centrului de Informare și Documentare privind NATO de la Chișinău.


Salvatorii au reușit să domolească flăcările la scurt timp, înainte ca acestea să se răspândească și să provoace pagube și mai mari.

Primele cercetări la fața locului demonstrase atunci că incendiul ar fi fost provocat intenționat. Poliția continuă cercetările pe caz.


Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.

Publicat

Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.

În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.

Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.


Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist

Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.

Publicat

Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.

Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.


Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii